Părerea criticului
De la Corin Hardy, regizorul terifiantului Călugărița: Misterul de la mănăstire, vine un nou horror menit să sperie spectatorii: Whistle – Sunetul morții. Producția are câte puțin din fiecare subgen al filmului de groază: folk & body horror, monștri, supranatural sau psihologic și pleacă de la o premisă originală, deși poate părea similar în anumite privințe cu seria clasică Destinație finală. Din distribuție fac parte actori tineri cu mult potențial, dar și nume cu experiență precum Nick Frost (seria Epoca de gheață).
Scenariul o are în centrul atenției pe Chrys (Dafne Keen), o fostă dependentă de droguri mutată la o școală nouă după ce tatăl său a murit într-un accident de mașină cauzat indirect de ea. Luptând cu sentimentul excesiv de vinovăție, cu o orientare sexuală diferită și cu preconcepțiile colegilor, ea trebuie să navigheze perioada oricum tumultoasă a liceului alături de vărul său Rel (Sky Yang), singurul membru al familiei rămas. Însă totul se schimbă atunci când găsește un fluier aztec pentru invocarea morților în dulapul unui baschetbalist care a murit în condiții suspecte cu șase luni înainte.
Din cauza unor comportamente nefericite, protagonista ajunge la detenție cu Rel, Ellie (Sophie Nélisse), Dean (Jhaleil Swaby) și Grace (Ali Skovbye), unde se prezintă cu noua ei descoperire. În loc să se descotorosească de artefactul misterios, profesorul alege să îl confiște pentru a-l vinde, iar Rel îl fură și îl aduce la petrecerea de la piscină. Provocările stupide plecate de la replici ca „N-ai curaj!” și „Ce se poate întâmpla?” vor fi cele care îi vor determina pe cei cinci să își invoce viitoarea moarte. Acum sunt contracronomentru pentru a veni cu o soluție salvatoare.
Coloana sonoră reunește melodii recente precum ballad of a homeschooled girl a Oliviei Rodrigo cu cele clasice ca Time after Time de Cyndi Lauper, amândouă exprimând clar spiritul scenelor respective. Cromatic, producția se distinge prin nuanțe întunecate, specifice filmelor de gen. Montajul dinamic conturează suspansul necesar, ceea ce ajută și la capitolul jump scare-uri: deși cele mai multe sunt previzible, unele reușesc să înspăimânte totuși. Dimensiunea gore este punctată de elementele de body horror, din cauza sfârșiturilor violente destinate pentru unele personaje.
Whistle – Sunetul morții înfiorează spectatorii tocmai prin faptul că are o componentă realistă în el. Deși fluierele supranaturale nu există, din câte știm noi, ceea ce din păcate există cu siguranță sunt exploziile rezultate din scurgeri de gaze, cancerul pulmonar, accidentele de mașină cauzate de alcool, accidentele de muncă, rănile de glonț și supradozele de substanțe. Toate aceste tragedii sunt cât se poate de veridice și mult mai comune decât ne place să recunoaștem.
Moartea e inevitabilă. Dacă nu îți dorești să treci în neființă, „trebuia să nu te naști niciodată”, ca să citez un personaj cheie. Însă multe morți pot fi prevenite. Accentul se pune intenționat pe cele catalizate de vicii ca fumatul, băutura și drogurile. Liceul e perioada descoperirilor și încercărilor, iar astfel de comportamente iresponsabile nu pot fi evitate, însă e imperativ să fie ținute sub control. Altfel, prețul plătit pentru distracția de moment poate fi mult mai mare decât ne imaginăm.
Scenariul o are în centrul atenției pe Chrys (Dafne Keen), o fostă dependentă de droguri mutată la o școală nouă după ce tatăl său a murit într-un accident de mașină cauzat indirect de ea. Luptând cu sentimentul excesiv de vinovăție, cu o orientare sexuală diferită și cu preconcepțiile colegilor, ea trebuie să navigheze perioada oricum tumultoasă a liceului alături de vărul său Rel (Sky Yang), singurul membru al familiei rămas. Însă totul se schimbă atunci când găsește un fluier aztec pentru invocarea morților în dulapul unui baschetbalist care a murit în condiții suspecte cu șase luni înainte.
Din cauza unor comportamente nefericite, protagonista ajunge la detenție cu Rel, Ellie (Sophie Nélisse), Dean (Jhaleil Swaby) și Grace (Ali Skovbye), unde se prezintă cu noua ei descoperire. În loc să se descotorosească de artefactul misterios, profesorul alege să îl confiște pentru a-l vinde, iar Rel îl fură și îl aduce la petrecerea de la piscină. Provocările stupide plecate de la replici ca „N-ai curaj!” și „Ce se poate întâmpla?” vor fi cele care îi vor determina pe cei cinci să își invoce viitoarea moarte. Acum sunt contracronomentru pentru a veni cu o soluție salvatoare.
Coloana sonoră reunește melodii recente precum ballad of a homeschooled girl a Oliviei Rodrigo cu cele clasice ca Time after Time de Cyndi Lauper, amândouă exprimând clar spiritul scenelor respective. Cromatic, producția se distinge prin nuanțe întunecate, specifice filmelor de gen. Montajul dinamic conturează suspansul necesar, ceea ce ajută și la capitolul jump scare-uri: deși cele mai multe sunt previzible, unele reușesc să înspăimânte totuși. Dimensiunea gore este punctată de elementele de body horror, din cauza sfârșiturilor violente destinate pentru unele personaje.
Whistle – Sunetul morții înfiorează spectatorii tocmai prin faptul că are o componentă realistă în el. Deși fluierele supranaturale nu există, din câte știm noi, ceea ce din păcate există cu siguranță sunt exploziile rezultate din scurgeri de gaze, cancerul pulmonar, accidentele de mașină cauzate de alcool, accidentele de muncă, rănile de glonț și supradozele de substanțe. Toate aceste tragedii sunt cât se poate de veridice și mult mai comune decât ne place să recunoaștem.
Moartea e inevitabilă. Dacă nu îți dorești să treci în neființă, „trebuia să nu te naști niciodată”, ca să citez un personaj cheie. Însă multe morți pot fi prevenite. Accentul se pune intenționat pe cele catalizate de vicii ca fumatul, băutura și drogurile. Liceul e perioada descoperirilor și încercărilor, iar astfel de comportamente iresponsabile nu pot fi evitate, însă e imperativ să fie ținute sub control. Altfel, prețul plătit pentru distracția de moment poate fi mult mai mare decât ne imaginăm.
