Părerea criticului
Acțiunea filmului „Văduve” se desfășoară în orașul Chicago. Atunci când patru tâlhari înarmați sunt uciși încercând să desfășoare un jaf exploziv, văduvele lor, având în comun datoriile rămase în urma activităților criminale ale soților lor morți, își iau soarta în propriile mâini pentru a putea crea un viitor în condițiile impuse de ele. Actrița Viola Davis, câștigătoare a premiului Oscar, o interpretează pe Veronica Rawlins, principala văduvă a filmului, care trebuie să-și refacă viața după ce soțul ei, Harry (jucat de Neeson), moare într-un jaf care eșuează.
Filmul acordă un spațu semnificativ pregătirii jafului, dar se concentrează și mai mult pe elementul psihologic și dramatic ce creionează evoluția protagonistei - Veronica (Viola Davis). Aceasta evoluează de la o profesoară la o femeie ce pune la cale un plan criminal. Ea decide să trăiască pentru a putea duce la bun sfârșit jaful pe care Harry trebuia să-l comită. Primul pas: să-și angajeze o echipă, văduvele partenerilor de jaf ai lui Harry. Acestea sunt Linda (Michelle Rodriguez), văduvă cu doi copii, căreia - după moartea soţului - cămătarii îi iau magazinul şi o lasă fără niciun ban, Alice (Elizabeth Debicki), superba văduvă abuzată de soţ, păpuşa de porţelan care nu ştie să facă nimic, care iniţial pare veriga slabă a echipei improbabile strânse de Veronica (Viola Davis), dar ulterior o acţiune a ei este salutară în timpul jafului şi Belle (Cynthia Erivo), o coafeză. Fiecare spectator va vedea altfel adevărata natură a protagonistelor. Sunt ele niște eroine de tragedie antică în Chicago-ul de început de secol XXI? Niște victime prinse într-o situație limită, care apelează la măsuri disperate pentru a supraviețui? Sau, oare, talente nedescoperite la spargeri? Filmul lasă o întrebare deschisă.
Parte film feminist, cu eroine în mijlocul acțiunii, parte heist movie, parte comentariu politic, Widows are o distribuție cu vechi și noi (Daniel Kaluuya) talente, pe care te bucuri să le vezi evoluând alături pe marele ecran. Primul film de care legăm Widows/Văduve este - prin subiect - Ocean's 8 al lui Gary Ross de anul acesta, apoi prin complexitatea relațiilor interrasiale - Crash (2004) al lui Paul Haggis, dar și The Women (2008) al lui Diane English, cu personaje principale exclusiv feminine. Widows este despre cooperarea dintre femei - dincolo de rasă și dincolo de statut social, despre jaful pe care îl pun la cale. Jaf care este o măsură disperată de supraviețuire, dar și gest de răzbunare. Și, în al treilea rând, un film despre un triumf asupra celor care le-au greșit eroinelor.
Ceea ce se vede este o poveste desigur moralizatoare într-un Chicago multirasial al zilelor noastre: eroinele sunt patru femei, văduve ale unor spărgători profesioniști. Fără a aproba neapărat acțiunile soților defuncți, cele patru, un ansamblu multirasial care reflectă structura demografică a Americii - femeia de culoare bogată, femeia de culoare săracă, femeia albă și blondă, femeia hispanică sunt nevoite să o calce pe urmele soților. Nu e vorba de rasism, atât în echipa lor unită în pofida tuturor diferențelor, și nici neapărat în societate: vedem oameni de culoare contra oamenilor de culoare, sau oameni albi contra tuturor - rasismul este o temă secundară. Totuși, violența este omniprezentă, atât din știrile citate în film (34 de omoruri într-un singur weekend) cât și în scenele de pe ecran - apar scene sângeroase și criminali cu sânge rece. Se pare că nici în secolul XXI Chicago nu s-a schimbat și este același oraș primejdios.
În schimb, filmul atinge subiectul politic. Așa cum era de așteptat, politicienii - candidați pentru funcția de edil local - sunt două personaje reprobabile, deși nu ambii la fel de mult - unul fiind un interlop fără scrupule (Jamal, jucat de Brian Tyree Henry), celălalt mai degrabă un personaj cu o morală „gri”, nehotărât în privința misiunii lui (personajul Jack Mulligan, jucat de Colin Farrell). Personajul lui Farrell este un antierou, un politician surprins în ipostază destul de umană, la fel de corupt ca alţii, dar reflexiv (spune „eu nu sunt ca tata”). Robert Duvall (în rolul Tom Mulligan, tatăl lui Jack) portretizează America sec XX, cu toate problemele ei - rasismul, clasa politică tradiţionale, albă, ce a condus America în perioada secolului trecut, carismatic, de succes, o legendă a oraşului, dar cu lumini şi umbre, ce ţinea frâiele puterii cu toate relele ce au decurs din deţinerea puterii iar moartea bătrânului în film poate semnifica sfârşitul unei epoci. Însă, chiar și așa, latura politică a filmului rămâne secundară.
În pofida unor mici erori de logică din scenariu, filmul are puterea să captiveze publicul, prin combinarea de genuri și actori mari în distribuție.
Filmul acordă un spațu semnificativ pregătirii jafului, dar se concentrează și mai mult pe elementul psihologic și dramatic ce creionează evoluția protagonistei - Veronica (Viola Davis). Aceasta evoluează de la o profesoară la o femeie ce pune la cale un plan criminal. Ea decide să trăiască pentru a putea duce la bun sfârșit jaful pe care Harry trebuia să-l comită. Primul pas: să-și angajeze o echipă, văduvele partenerilor de jaf ai lui Harry. Acestea sunt Linda (Michelle Rodriguez), văduvă cu doi copii, căreia - după moartea soţului - cămătarii îi iau magazinul şi o lasă fără niciun ban, Alice (Elizabeth Debicki), superba văduvă abuzată de soţ, păpuşa de porţelan care nu ştie să facă nimic, care iniţial pare veriga slabă a echipei improbabile strânse de Veronica (Viola Davis), dar ulterior o acţiune a ei este salutară în timpul jafului şi Belle (Cynthia Erivo), o coafeză. Fiecare spectator va vedea altfel adevărata natură a protagonistelor. Sunt ele niște eroine de tragedie antică în Chicago-ul de început de secol XXI? Niște victime prinse într-o situație limită, care apelează la măsuri disperate pentru a supraviețui? Sau, oare, talente nedescoperite la spargeri? Filmul lasă o întrebare deschisă.
Parte film feminist, cu eroine în mijlocul acțiunii, parte heist movie, parte comentariu politic, Widows are o distribuție cu vechi și noi (Daniel Kaluuya) talente, pe care te bucuri să le vezi evoluând alături pe marele ecran. Primul film de care legăm Widows/Văduve este - prin subiect - Ocean's 8 al lui Gary Ross de anul acesta, apoi prin complexitatea relațiilor interrasiale - Crash (2004) al lui Paul Haggis, dar și The Women (2008) al lui Diane English, cu personaje principale exclusiv feminine. Widows este despre cooperarea dintre femei - dincolo de rasă și dincolo de statut social, despre jaful pe care îl pun la cale. Jaf care este o măsură disperată de supraviețuire, dar și gest de răzbunare. Și, în al treilea rând, un film despre un triumf asupra celor care le-au greșit eroinelor.
Ceea ce se vede este o poveste desigur moralizatoare într-un Chicago multirasial al zilelor noastre: eroinele sunt patru femei, văduve ale unor spărgători profesioniști. Fără a aproba neapărat acțiunile soților defuncți, cele patru, un ansamblu multirasial care reflectă structura demografică a Americii - femeia de culoare bogată, femeia de culoare săracă, femeia albă și blondă, femeia hispanică sunt nevoite să o calce pe urmele soților. Nu e vorba de rasism, atât în echipa lor unită în pofida tuturor diferențelor, și nici neapărat în societate: vedem oameni de culoare contra oamenilor de culoare, sau oameni albi contra tuturor - rasismul este o temă secundară. Totuși, violența este omniprezentă, atât din știrile citate în film (34 de omoruri într-un singur weekend) cât și în scenele de pe ecran - apar scene sângeroase și criminali cu sânge rece. Se pare că nici în secolul XXI Chicago nu s-a schimbat și este același oraș primejdios.
În schimb, filmul atinge subiectul politic. Așa cum era de așteptat, politicienii - candidați pentru funcția de edil local - sunt două personaje reprobabile, deși nu ambii la fel de mult - unul fiind un interlop fără scrupule (Jamal, jucat de Brian Tyree Henry), celălalt mai degrabă un personaj cu o morală „gri”, nehotărât în privința misiunii lui (personajul Jack Mulligan, jucat de Colin Farrell). Personajul lui Farrell este un antierou, un politician surprins în ipostază destul de umană, la fel de corupt ca alţii, dar reflexiv (spune „eu nu sunt ca tata”). Robert Duvall (în rolul Tom Mulligan, tatăl lui Jack) portretizează America sec XX, cu toate problemele ei - rasismul, clasa politică tradiţionale, albă, ce a condus America în perioada secolului trecut, carismatic, de succes, o legendă a oraşului, dar cu lumini şi umbre, ce ţinea frâiele puterii cu toate relele ce au decurs din deţinerea puterii iar moartea bătrânului în film poate semnifica sfârşitul unei epoci. Însă, chiar și așa, latura politică a filmului rămâne secundară.
În pofida unor mici erori de logică din scenariu, filmul are puterea să captiveze publicul, prin combinarea de genuri și actori mari în distribuție.
