Sinopsis

În vârstă de 16 ani, Poppy Moore (Emma Roberts, Nancy Drew) este o răsfățată egoistă, putred de bogată, care locuiește în Los Angeles. După ce o petrecere extravagantă evoluează spectaculos de prost, tatăl ei o trimite însă la o școală cu internat englezească, pentru a-și „spăla” păcatele. Acum, singura dorință a lui Poppy este să scape de aici, dar, în timp ce face mari eforturi pentru a fi exmatriculată, prințesa americană întâlnește în sfârșit niște adversari pe măsură: colegele și profesoarele din Anglia, care nu îi tolerează mofturile și capriciile.
În final, Poppy înțelege că nu poate ajunge prea departe cu acest comportament de fată rea, deci, cu ajutorul noilor prietene și colege de cameră, pune la punct supremul plan de evadare. În scurtă vreme descoperă însă că acesta ar putea fi chiar motivul pentru care își dorește totuși să rămână aici...