În ultima lună, cuvântul "epic", epitet destinat de obicei filmelor de epocă, de acţiune sau celor de aventuri, a fost folosit în mai multe moduri neaşteptate, pentru producţii din genuri unde nu te aştepţi de obicei să întâlneşti această etichetă: You Can See Everything a devenit primul documentar epic, La bola negra primul film LGBTQ+ epic, iar Wildwood este probabil cel mai "epic" film de animaţie din toate timpurile.
Regizat de Travis Knight, Wildwood şterge gustul amar lăsat de celălalt film al regizorului din 2026, neaşteptatul eşec de casă Masters of the Universe (care nouă chiar ne-a plăcut): cadru după cadru, animaţia impresionează cu reuşitele tehnice, dar şi cu mesajul ataşant despre ceea ce înseamnă curajul, depre dragostea de familie, responsabilitate şi, până la urmă, despre dreptate.
Totul începe cu Prue (voce Peyton Elizabeth Lee), o adolescentă care locuieşte împreună ca părinţii şi frăţiorul Mac într-un orăşel străjuit de o pădure de netrecut. Când părinţii pleacă la un târg, lui Prue i se cere să aibă grijă de Mac, dar în niciun caz să nu iasă din casă. Evident, fata nu ascultă şi-i pregăteşte lui Mac o adevărată cursă cu obstacole într-un cărucior legat de bicicletă, dar aventura se sfârşeşte cumplit: piciul este răpit de un stol de ciori şi dus în pădure. Disperată că nu-l va regăsi niciodată, Prue se avântă în pădure şi atunci se petrece un lucru neaşteptat: peretele gros de iederă ce separă pădurea de oraş se deschide ca prin minune în faţa ei, deşi niciun om nu ar trebui să treacă dincolo de această barieră...
Când imensa majoritate a animaţiilor realizate la Hollywood pornesc de la premisa că sunt destinate doar copiilor şi prin urmare sunt mult prea rar cu adevărat stimulante pentru adulţi, Wildwood merge în direcţia opusă. Rezultatul? O animaţie captivantă pentru toate vârstele şi care nu se sfieşte să abordeze teme mai mature precum moartea, răzbunarea sau sacrificiul brutal al altora pentru binele propriu. Şi, când cele mai multe filme pentru copii au antagonişti rudimentari sau de-a dreptul amuzanţi, Wildwood se poate lăuda cu unul pe cât de respingător, pe atât de ataşant în disperarea sa de a recupera cel mai de preţ lucru pierdut.
Inspirată de romanul ilustrat omonim publicat de Colin Meloy în 2011, povestea se bazează pe mai multe basme familiare (nu le numim pentru că am da indicii despre răsturnări de situaţie majore), dar le combină într-un mod imprevizibil şi le ajută cu cadre de o complexitate remarcabilă şi coloana sonoră compusă de italianul Dario Marianelli, de trei ori nominalizat la Oscar până acum. Wildwood este cel mai lung film animat cu tehnica stop-motion din istorie (nu că nu i-ar fi prins bine să fie o idee mai scurt), iar multitudinea de elemente din cadru, complexitatea texturilor şi viteza derulării acţiunii sunt incomparabile cu orice altceva s-a realizat până acum prin această tehnică. Nu e deloc de mirare că producţia a durat mai bine de un deceniu.
Scenariul scris de vechiul colaborator al lui Travis, Chris Butler (ParaNorman, Kubo and the Two Strings), are şi el o complexitate rareori văzută la o animaţie destinată publicului larg. Practic, povestea vorbeşte despre sentimente şi modul cum ele pot deveni toxice când intensitatea lor creşte: dragostea poate deveni obsesie, grija pentru cei din jur devine control exacerbat şi chiar tăierea aripilor acestora, iar de la laşitate la curaj nu este decât un singur pas. Filmul vorbeşte şi despre inocenţa copiilor şi cât mai rămâne din aceasta într-o lume guvernată de lăcomie, laşitate, ambiţie şi goana după putere.
Decibalus
pe 02 Noiembrie 2026 09:18
Un film pentru copii mai mari sau adulti. Avem o poveste cam incalcita dar nu lipsesc aventura, drama si episoade amuzante.
Regizat de Travis Knight, Wildwood şterge gustul amar lăsat de celălalt film al regizorului din 2026, neaşteptatul eşec de casă Masters of the Universe (care nouă chiar ne-a plăcut): cadru după cadru, animaţia impresionează cu reuşitele tehnice, dar şi cu mesajul ataşant despre ceea ce înseamnă curajul, depre dragostea de familie, responsabilitate şi, până la urmă, despre dreptate.
Totul începe cu Prue (voce Peyton Elizabeth Lee), o adolescentă care locuieşte împreună ca părinţii şi frăţiorul Mac într-un orăşel străjuit de o pădure de netrecut. Când părinţii pleacă la un târg, lui Prue i se cere să aibă grijă de Mac, dar în niciun caz să nu iasă din casă. Evident, fata nu ascultă şi-i pregăteşte lui Mac o adevărată cursă cu obstacole într-un cărucior legat de bicicletă, dar aventura se sfârşeşte cumplit: piciul este răpit de un stol de ciori şi dus în pădure. Disperată că nu-l va regăsi niciodată, Prue se avântă în pădure şi atunci se petrece un lucru neaşteptat: peretele gros de iederă ce separă pădurea de oraş se deschide ca prin minune în faţa ei, deşi niciun om nu ar trebui să treacă dincolo de această barieră...
Când imensa majoritate a animaţiilor realizate la Hollywood pornesc de la premisa că sunt destinate doar copiilor şi prin urmare sunt mult prea rar cu adevărat stimulante pentru adulţi, Wildwood merge în direcţia opusă. Rezultatul? O animaţie captivantă pentru toate vârstele şi care nu se sfieşte să abordeze teme mai mature precum moartea, răzbunarea sau sacrificiul brutal al altora pentru binele propriu. Şi, când cele mai multe filme pentru copii au antagonişti rudimentari sau de-a dreptul amuzanţi, Wildwood se poate lăuda cu unul pe cât de respingător, pe atât de ataşant în disperarea sa de a recupera cel mai de preţ lucru pierdut.
Inspirată de romanul ilustrat omonim publicat de Colin Meloy în 2011, povestea se bazează pe mai multe basme familiare (nu le numim pentru că am da indicii despre răsturnări de situaţie majore), dar le combină într-un mod imprevizibil şi le ajută cu cadre de o complexitate remarcabilă şi coloana sonoră compusă de italianul Dario Marianelli, de trei ori nominalizat la Oscar până acum. Wildwood este cel mai lung film animat cu tehnica stop-motion din istorie (nu că nu i-ar fi prins bine să fie o idee mai scurt), iar multitudinea de elemente din cadru, complexitatea texturilor şi viteza derulării acţiunii sunt incomparabile cu orice altceva s-a realizat până acum prin această tehnică. Nu e deloc de mirare că producţia a durat mai bine de un deceniu.
Scenariul scris de vechiul colaborator al lui Travis, Chris Butler (ParaNorman, Kubo and the Two Strings), are şi el o complexitate rareori văzută la o animaţie destinată publicului larg. Practic, povestea vorbeşte despre sentimente şi modul cum ele pot deveni toxice când intensitatea lor creşte: dragostea poate deveni obsesie, grija pentru cei din jur devine control exacerbat şi chiar tăierea aripilor acestora, iar de la laşitate la curaj nu este decât un singur pas. Filmul vorbeşte şi despre inocenţa copiilor şi cât mai rămâne din aceasta într-o lume guvernată de lăcomie, laşitate, ambiţie şi goana după putere.