Părerea criticului
E una din formulele de baza in film, de la westernuri la SF-uri. In „Wimbledon”, comedia romantica a britanicului Richard Loncraine, e cu atat mai la locul ei cu cat filmul e si un love story, si un serial cu meciuri de tenis.
Serialul incepe primul, cu Peter (Paul Bettany), al 119-lea in topul mondial al jucatorilor, pregatindu-se pentru o ultima aparitie pe celebrul gazon din titlu. In timp ce el se incalzeste, cam fara tragere de inima si cu speranta la zero, in film intra Lizzie (Kirsten Dunst), deja incalzita, americanca si prima mondiala la acelasi sport.
Cum stau in acelasi hotel (ea intr-o suita somptuoasa, el intr-o camaruta puchinoasa), fatal ca cei doi sa se-ntalneasca: Peter da peste ea cand Lizzie facea dus... Cateva scene mai tarziu si dusul deja facut, ajung si in pat. Rezultatul: Peter devine un jucator mai bun, Lizzie o jucatoare mai proasta. Penisul se-mpleteste cu tenisul, unul castiga, altul ba, iar dragostea invinge. C-asa-i in tenis. „Wimbledon” e simpatic.
Psihologia aruncata ca un prosop in pauza dintre ghemuri, nu ne ramane decat sa urmarim – cu sufletul la gura – meciurile de tenis, sa tinem cu eroii, sa radem la cateva poante si sa asteptam, cuminti, finalul (previzibil).
Serialul incepe primul, cu Peter (Paul Bettany), al 119-lea in topul mondial al jucatorilor, pregatindu-se pentru o ultima aparitie pe celebrul gazon din titlu. In timp ce el se incalzeste, cam fara tragere de inima si cu speranta la zero, in film intra Lizzie (Kirsten Dunst), deja incalzita, americanca si prima mondiala la acelasi sport.
Cum stau in acelasi hotel (ea intr-o suita somptuoasa, el intr-o camaruta puchinoasa), fatal ca cei doi sa se-ntalneasca: Peter da peste ea cand Lizzie facea dus... Cateva scene mai tarziu si dusul deja facut, ajung si in pat. Rezultatul: Peter devine un jucator mai bun, Lizzie o jucatoare mai proasta. Penisul se-mpleteste cu tenisul, unul castiga, altul ba, iar dragostea invinge. C-asa-i in tenis. „Wimbledon” e simpatic.
Psihologia aruncata ca un prosop in pauza dintre ghemuri, nu ne ramane decat sa urmarim – cu sufletul la gura – meciurile de tenis, sa tinem cu eroii, sa radem la cateva poante si sa asteptam, cuminti, finalul (previzibil).
