Un înger care supraveghează activitatea oamenilor se îndrăgostește de un muritor. Acum dorința cea mai mare a îngerului este să devină muritor pentru a putea fi cu persoana iubită.
Somptuoasa fantezie a lui Wim Wenders, pe un scenariu scris impreuna cu Peter Handke, este o poveste despre impartirea Berlinului, despre efectele Holocaustului si despre frumusetea ireductibila a vietii, si un mod de a exprima alegerea indrazneata intre doua lumi — cea a oamenilor si cea a nevazutilor lor ingeri protectori — prin intermediul personajului Damiel (Bruno Ganz), un inger care se indragosteste de o muritoare. Un film de atmosfera, elegiac si calm. “Cerul deasupra Berlinului” a fost elogiat de critici si a obtinut numeroase premii, intre care premiul pentru regie la Festivaltd de la Cannes.
Ca si in clasicul film at lui Michael Powell si Emeric Pressburger “O chestiune de viata si de moarte” (1946), raiul lui Wenders este zugravit in alb-negru, in timp ce lumea oamenilor tasneste pe ecran in culori vii, in imaginile superbe semnate de legendarul director de imagine Henri Alekan, cel care a filmat si “Frumoasa si bestia” (1946) de Jean Cocteau. Sus pe cladiri sau pe umerii statuilor, ingerii privesc. In trenciuri si cu zambete de Mona Lisa, ei pot fi vazuti doar de copii si de orbii care le simt prezenta. Ingerii vad totul, simt totul si deci vin in preajma muritorilor in momente de tulburare, frecventand dormitoarele singuratice, bibliotecile si scenele accidentelor. Desi incapabili sa influenteze actiunile oamenilor, ingerii pot aduce o raza de speranta acolo unde inainte nu era decat intuneric.
Dar cand Damiel vine in ajutorul lui Marion (Solveig Dommartin), o frumoasa acrobata care se teme ca va cadea, ingerul incepe sa-si doreasca lucruri pe care oamenii le considera firesti: sa atinga, sa tina in brae, sa fie vazut. Intr-un peisaj umed, in apropierea ruinelor Berlinului, Peter Falk (interpretandu-se pe sine insusi) este un personal misterios: actorul faimos din serialul TV Colombo este in acelasi timp singurul muritor care il saluta direct pe Damiel. Stand in picioare in fata unei gherete, unde bea o cafea, Falk isi intinde mana spre inger, spunand: “Nu te pot vedea, dar stiu ca esti aici”, fara sa explice cum de stie ceea ce e de nestiut. Falk este de fapt numit de doua ori, oarecum indirect, “Colombo”, procedeu amuzant si insufletitor, care transforma deodata filmul dintr-o reverie intr-o experienta mai “reala”. Inspirat de gestul lui Falk, Damiel decide ,”sa se coboare” si cade literalmente in conditia de muritor.
Ritmul lent al filmului, inspirat de poeziile lui Rainer Maria Rilke, este esential povestii, acordand regizorului timpul necesar pentru a examina pana la capat intrebari pe care le pun numai copiii, precum: “De ce sunt eu si nu sunt tu? De ce stint aici si nu acolo? Cand a inceput timpul si unde se sfarseste spatiul?” Ritmul acesta spatial introduce spectatorul intr-o lume in care ierarhia lucrurilor importante in viata devine mai clara si in care viata in general este mai frumoasa. Popularitatea acestui film “cu mesaj”, curgator, profund si blajin, a dus la realizarea unei continuari, “Atat de departe, atat de aproape!” si la inevitabilul remake hollywoodian sub forma unei drame romantice simpliste, “Orasul ingerilor” (1998), cu Meg Ryan si Nicolas Cage.
