Dacă Putin ar fi văzut documentarul ăsta nu ar fi avut curajul să atace Ukraina.
Oameni simpli, ca și noi, s-au sacrificat pentru visul furat de politicienii marionete ale Rusiei, de a trăi în democrație și liberate, pe un drum european.
Ca și atunci, Ucraina se sacrifica pentru a ajunge în Europa, iar Europa nu trebuie să ii lase singuri.
Un film tulburător care-ți întoarce stomacul pe dos la propriu, dar care dezvăluie puterea pe care o au oamenii atunci când cred în ceva. Judecăm uneori poporul ucrainian, dar nu ne uităm in urmă cu 15,20 sau 25 de ani, sa vedem unde eram și cum ne comportam noi, ca popor. Nu știu dacă as fi avut curajul celor care au luptat luni întregi pentru democrație și drumul european, și nu știu dacă la noi, oameni din toate paturile sociale, de toate confesiunile, de toate vârstele, ar fi fi arătat atâta determinare.
Ceea ce știu este că, ne obișnuim prea repede (noi, românii) cu binele și nu suntem în stare să-l apreciem.
gena_boo
pe 02 Martie 2022 02:11
Vizionarea acestui film este o necesitate pentru toți europenii. Știam povestea protestului care a dus la revolta din Ucraina într-un mod foarte superficial și nu știam unde este motivul. Mass-media a spus totul într-un mod confuz și cred că puțini oameni chiar au idee ce s-a întâmplat.
În piața aceea în care poliția a tras în propriul popor, ucrainenii ne-au învățat ce trebuie să fie EUROPA. Am învățat că oamenii care luptă uniți cu hotărâre și curaj pot fi mai puternici decât puterile care îi guvernează.