Netflix
×
Utilizator
×
Sinopsis

După ce lumea a dispărut în urma unor explozii atomice devastatoare, au trebuit să treacă două milioane de ani pentru ca o parte din norii radioactivi să permită razelor de soare să treacă. Doar o mână de oameni au reușit să supraviețuiască miraculos, restul omenirii transformându-se în niște mutanți hidoși care s-au mutat în zonele contaminate radioactiv. Strămoșii ancestrali ai oamenilor, zânele, elfii și gnomi au trăit în pace mii de ani în ținutul numit Montagar. Peste ani și ani au apărut doi vrăjitori fermecați gemeni, "Lupul Negru" de o răutate fără margini și "Avatar", exact opusul fratelui său, a cărui bunătate era de asemenea fără margini, între ei iscându-se o luptă năprasnică în urma căreia cel bun a biruit iar cel rău a fugit jurând răzbunare. În partea bună a lumii, Montagar, totul a mers bine mii de ani atâta timp cât știința și tehnologia au rămas ilegale și s-a mers pe conceptul că singura tehnologie adevărată este natura. În ținutul întunecat numit Scrotch, Lupul Negru a studiat magia neagră timp de 5000 de ani, înfințându-și propria armată formată din creaturi întunecate ale iadului, cu ajutorul căreia speră să se răzbune.