Părerea criticului
Încremenit într-o lume cu o atracţie gravitaţională mai mare decât a Pământului, Zack Snyder a încercat de mai multe ori să aducă pe ecran aventurile supereroilor DC şi i-a reuşit doar parţial. Decizia de a da responsabilitatea realizării lui Wonder Woman unei regizoare, Patty Jenkins, a fost o mişcare extrem de bună pentru studiourile Warner, care iată că oferă un film ce reuşeşte să fie în acelaşi timp distractiv şi grav, spectaculos şi relevant, fără a evita, totuşi, toate capcanele genului. Iată de ce ar trebui să mergi la Wonder Woman.
În noul val de filme cu supereroi, Wonder Woman este primul cu o supereroină în prim-plan. Iar premiera de vineri nu doar că deschide o uşă, ci o şi deschide spre un univers captivant, ce ar putea atrage ambele sexe în faţa marelui ecran. Dacă spectatorii sunt mai susceptibili să intre la un film cu supereroi, iată că Wonder Woman ar putea fi unul din extrem de puţinele filme ale genului potrivit pentru o seară în doi. Nu vezi întotdeauna la cinema iscusinţă în luptă combinată atât de bine cu empatia, nu-i aşa?
Chiar dacă Wonder Woman este cea mai cunoscută supereroină din toate timpurile, popularitatea ei în România nu se compară cu cea din Statele Unite, prin urmare filmul oferă şi câteva surprize privind stirpea amazoanelor şi rolul lor în relaţia dintre zei şi oameni. Detaliile nu sunt luate chiar din Legendele Olimpului de Alexandru Mitru, ba schimbările drastice din mitologia greacă i-ar putea surprinde pe cei familiarizaţi cu lunga gâlceavă a zeilor, dar insula Temiscira şi istoria amazoanelor oferă un cadru mai mult decât eficient în a înţelege importanţa lui Wonder Woman.
Gal Gadot face toţi banii în rolul principal. Pe lângă aspectul ireproşabil, actriţa nu doar că este convingătoare în scenele de acţiune, dar oferă şi o anumită vulnerabilitate personajului. "Cred în dragoste", spune la un moment dat eroina, o replică-deviză ce ar putea părea siropoasă sau neconvingătoare pronunţată de altcineva, dar care, în gura lui Gadot, sună perfect credibil.
Ce impresionează la Wonder Woman este faptul că eroina îşi alege singură drumul în viaţă, asumându-şi întotdeauna responsabilitatea deciziilor. Faptul că acţiunea are loc în timpul Primului Război Mondial, când femeile britanice nu aveau nici măcar drept de vot, creează un context relevant pentru eforturile emancipatoare ale personajului, care refuză statutul de accesoriu atrăgător, dar inutil, nescăpând niciodată din ochi ţelul suprem: confruntarea cu principalul catalizator al conflagraţiei ce a ucis deja milioane de oameni.
Este reconfortant şi revoluţionar pentru gen să vezi cum determinarea vulnerabilei Wonder Woman răstoarnă prejudecăţi în Anglia de acum o sută de ani şi, fără mirare, în Hollywood-ul de azi. Este uimitor că regizoarea Patty Jenkins nu a mai făcut niciun film de la excelentul ei debut, Monster (2003) şi admirabil că studiourile Warner i-au dat pe mână un blockbuster de anvergura lui Wonder Woman.
Da, am fost încântaţi de Wonder Woman, dar asta nu înseamnă că filmul nu are aceleaşi probleme ca mai toate lungmetrajele cu supereroi. Este o poveste a originilor mai mult decât clasică şi extrem de liniară. Lupta finală este spectaculoasă, dar villain-ul se va pierde foarte curând în grupul pestriţ de antagonişti care sunt mai degrabă accesorii ale carismei supereroului, decât oponenţi de nădejde. Cu toate acestea, scenariul scris de Allan Heinberg nu merge chiar la sigur şi îşi permite să surprindă pe ici pe colo, oferind prospeţime poveştii şi o doză de imprevizibil spectatorului.
Aşa-zisul Univers Extins DC a debutat în 2013 cu Man of Steel şi a continuat anul trecut cu Batman V Superman: Dawn of Justice şi Suicide Squad. Wonder Woman este primul film al francizei care creşte aşteptările şi sugerează că, la un moment dat, supereroii DC vor fi un adversar pe măsură, din punct de vedere cinematografic, pentru supereroii Marvel.
În noul val de filme cu supereroi, Wonder Woman este primul cu o supereroină în prim-plan. Iar premiera de vineri nu doar că deschide o uşă, ci o şi deschide spre un univers captivant, ce ar putea atrage ambele sexe în faţa marelui ecran. Dacă spectatorii sunt mai susceptibili să intre la un film cu supereroi, iată că Wonder Woman ar putea fi unul din extrem de puţinele filme ale genului potrivit pentru o seară în doi. Nu vezi întotdeauna la cinema iscusinţă în luptă combinată atât de bine cu empatia, nu-i aşa?
Chiar dacă Wonder Woman este cea mai cunoscută supereroină din toate timpurile, popularitatea ei în România nu se compară cu cea din Statele Unite, prin urmare filmul oferă şi câteva surprize privind stirpea amazoanelor şi rolul lor în relaţia dintre zei şi oameni. Detaliile nu sunt luate chiar din Legendele Olimpului de Alexandru Mitru, ba schimbările drastice din mitologia greacă i-ar putea surprinde pe cei familiarizaţi cu lunga gâlceavă a zeilor, dar insula Temiscira şi istoria amazoanelor oferă un cadru mai mult decât eficient în a înţelege importanţa lui Wonder Woman.
Gal Gadot face toţi banii în rolul principal. Pe lângă aspectul ireproşabil, actriţa nu doar că este convingătoare în scenele de acţiune, dar oferă şi o anumită vulnerabilitate personajului. "Cred în dragoste", spune la un moment dat eroina, o replică-deviză ce ar putea părea siropoasă sau neconvingătoare pronunţată de altcineva, dar care, în gura lui Gadot, sună perfect credibil.
Ce impresionează la Wonder Woman este faptul că eroina îşi alege singură drumul în viaţă, asumându-şi întotdeauna responsabilitatea deciziilor. Faptul că acţiunea are loc în timpul Primului Război Mondial, când femeile britanice nu aveau nici măcar drept de vot, creează un context relevant pentru eforturile emancipatoare ale personajului, care refuză statutul de accesoriu atrăgător, dar inutil, nescăpând niciodată din ochi ţelul suprem: confruntarea cu principalul catalizator al conflagraţiei ce a ucis deja milioane de oameni.
Este reconfortant şi revoluţionar pentru gen să vezi cum determinarea vulnerabilei Wonder Woman răstoarnă prejudecăţi în Anglia de acum o sută de ani şi, fără mirare, în Hollywood-ul de azi. Este uimitor că regizoarea Patty Jenkins nu a mai făcut niciun film de la excelentul ei debut, Monster (2003) şi admirabil că studiourile Warner i-au dat pe mână un blockbuster de anvergura lui Wonder Woman.
Da, am fost încântaţi de Wonder Woman, dar asta nu înseamnă că filmul nu are aceleaşi probleme ca mai toate lungmetrajele cu supereroi. Este o poveste a originilor mai mult decât clasică şi extrem de liniară. Lupta finală este spectaculoasă, dar villain-ul se va pierde foarte curând în grupul pestriţ de antagonişti care sunt mai degrabă accesorii ale carismei supereroului, decât oponenţi de nădejde. Cu toate acestea, scenariul scris de Allan Heinberg nu merge chiar la sigur şi îşi permite să surprindă pe ici pe colo, oferind prospeţime poveştii şi o doză de imprevizibil spectatorului.
Aşa-zisul Univers Extins DC a debutat în 2013 cu Man of Steel şi a continuat anul trecut cu Batman V Superman: Dawn of Justice şi Suicide Squad. Wonder Woman este primul film al francizei care creşte aşteptările şi sugerează că, la un moment dat, supereroii DC vor fi un adversar pe măsură, din punct de vedere cinematografic, pentru supereroii Marvel.
