Părerea criticului
Îngreunat de prea multele elemente familiare, serialul Netflix Wu Assassins are totuşi câteva atuuri în lupta sa pentru atenţia (şi mai ales timpul) publicului. În primul rând protagonistul interpretat de indonezianul Iko Uwais, pe care e posibil să-l fi văzut în rolul villain-ului oxigenat din recenta premieră Stuber. Pentru publicul din România un atu îl reprezintă şi includerea în distribuţie a actorului clujean Rareş Dimofte (cu numele de scenă Raresh DiMofte). Iată mai jos ce ne-a plăcut şi ce nu la serialul lansat pe platforma Netflix pe 8 august.
Iko Uwais este Kai Jin, un chef de origine indoneziano-chineză stabilit în San Francisco. Ajuns în SUA pe când avea doar 12 ani, Kai Jin a fost adoptat de Uncle Six (Byron Mann), unul din capii în ascensiune ai mafiei din cartierul chinezesc al metropolei, doar că ani mai târziu, în loc să-i devină mâna dreaptă, Kai nu mai vrea să aibă de-a face cu violenta lume a gangsterilor. O experienţă supranaturală, prin care devine Alesul binelui, oferindu-i puterea a o mie de călugări din vechime, îi schimbă complet viaţa şi-l face să-şi înfrunte părintele adoptiv şi batalioanele sale de aghiotanţi cu îndemânare mai mică sau mai mare în artele marţiale.
Faptul că Wu Assassins nu se bazează pe vreun volum de benzi desenate şi, implicit, că nu avea ce fani să irite cu îndepărtările de la vreun canon ar fi trebuit să dea mână liberă scenariştilor pentru o poveste ambiţioasă şi imprevizibilă. Ar fi fost atât de greu ca scenariştii să se îndepărteze de la clişeele din Iron Fist, mai ales că acest titlu face parte tot din portofoliul Netflix? Nu ar fi fost şi cu toate acestea Wu Assassins parcurge aceleaşi ape tulburi şi familiare, aruncând în poveste o posibilă iubită cu aptitudini în arte marţiale, un villain multiplu, veşnicele (dar arătoasele) înfruntări sângeroase pe diverse holuri întunecate şi aşa mai departe.
Poate că povestea omagiază cine ştie ce legende chinezeşti, dar bine ar fi fost ca creatorii să se fi uitat la măcar câteva episoade din Iron Fist înainte de a trece la treabă. Bine măcar că Uwais este o alegere mult mai potrivită decât inexpresivul Finn Jones, pe care noi l-am etichetat, în rolul lui Danny Rand, drept "cel mai bine pensat moştenitor miliardar antrenat vreodată în creierii munţilor Himalaya".
Este ceva naiv şi în egală măsură ataşant în modul onest în care Iko Uwais îşi interpretează personajul, chiar dacă itinerariul său, un slalom între apărarea celor dragi şi realizarea faptului că aceasta este inutilă pe termen lung atâta vreme cât răul nu este retezat din rădăcină, reia elemente din prea multe alte seriale, fie ele cu sau fără arte marţiale. Înconjurat de efecte speciale relativ ieftine, eroul devine vizionabil în mare parte datorită Uwais, care a fost descoperit în urmă cu zece ani în sala sa de lupte din Indonezia şi invitat să joace în filme cu arte marţiale.
Un atu al serialului este atenţia acordată villain-ilor şi abilităţilor acestora. Sarcina Asasinului Wu este să-i elimine pe Wu Xing şi nu, nu e vorba de vreo campanie împotriva furnizorului de preparate chinezeşti din România, ci de cinci villain-i care controlează fiecare câte unul dintre cele cinci elemente (wu xing): focul, apa, metalul, pământul şi lemnul. Povestea nu se grăbeşte deloc să îi prezinte, publicul fiind nevoit să aştepte episoade bune înainte de a-i întâlni. Al treilea villain, de exemplu, apare abia la începutul episodului şapte.
Într-o asemenea avalanşă de producţii de televiziune, serialele noi sunt cel mai adesea un pariu cu timpul pe care nu ştim niciodată dacă-l vom pierde sau câştiga. Nu putem recomanda cu căldură Wu Assassins, acesta fiind mai degrabă destinat unui public de nişă şi nu unuia generalist. August oferă câteva reveniri ale unor superseriale Netflix (noi suntem cu ochii pe Mindhunter!), iar în comparaţie Wu Assasins nu reuşeşte, din păcate, să devină o prioritate.
Iko Uwais este Kai Jin, un chef de origine indoneziano-chineză stabilit în San Francisco. Ajuns în SUA pe când avea doar 12 ani, Kai Jin a fost adoptat de Uncle Six (Byron Mann), unul din capii în ascensiune ai mafiei din cartierul chinezesc al metropolei, doar că ani mai târziu, în loc să-i devină mâna dreaptă, Kai nu mai vrea să aibă de-a face cu violenta lume a gangsterilor. O experienţă supranaturală, prin care devine Alesul binelui, oferindu-i puterea a o mie de călugări din vechime, îi schimbă complet viaţa şi-l face să-şi înfrunte părintele adoptiv şi batalioanele sale de aghiotanţi cu îndemânare mai mică sau mai mare în artele marţiale.
Faptul că Wu Assassins nu se bazează pe vreun volum de benzi desenate şi, implicit, că nu avea ce fani să irite cu îndepărtările de la vreun canon ar fi trebuit să dea mână liberă scenariştilor pentru o poveste ambiţioasă şi imprevizibilă. Ar fi fost atât de greu ca scenariştii să se îndepărteze de la clişeele din Iron Fist, mai ales că acest titlu face parte tot din portofoliul Netflix? Nu ar fi fost şi cu toate acestea Wu Assassins parcurge aceleaşi ape tulburi şi familiare, aruncând în poveste o posibilă iubită cu aptitudini în arte marţiale, un villain multiplu, veşnicele (dar arătoasele) înfruntări sângeroase pe diverse holuri întunecate şi aşa mai departe.
Poate că povestea omagiază cine ştie ce legende chinezeşti, dar bine ar fi fost ca creatorii să se fi uitat la măcar câteva episoade din Iron Fist înainte de a trece la treabă. Bine măcar că Uwais este o alegere mult mai potrivită decât inexpresivul Finn Jones, pe care noi l-am etichetat, în rolul lui Danny Rand, drept "cel mai bine pensat moştenitor miliardar antrenat vreodată în creierii munţilor Himalaya".
Este ceva naiv şi în egală măsură ataşant în modul onest în care Iko Uwais îşi interpretează personajul, chiar dacă itinerariul său, un slalom între apărarea celor dragi şi realizarea faptului că aceasta este inutilă pe termen lung atâta vreme cât răul nu este retezat din rădăcină, reia elemente din prea multe alte seriale, fie ele cu sau fără arte marţiale. Înconjurat de efecte speciale relativ ieftine, eroul devine vizionabil în mare parte datorită Uwais, care a fost descoperit în urmă cu zece ani în sala sa de lupte din Indonezia şi invitat să joace în filme cu arte marţiale.
Un atu al serialului este atenţia acordată villain-ilor şi abilităţilor acestora. Sarcina Asasinului Wu este să-i elimine pe Wu Xing şi nu, nu e vorba de vreo campanie împotriva furnizorului de preparate chinezeşti din România, ci de cinci villain-i care controlează fiecare câte unul dintre cele cinci elemente (wu xing): focul, apa, metalul, pământul şi lemnul. Povestea nu se grăbeşte deloc să îi prezinte, publicul fiind nevoit să aştepte episoade bune înainte de a-i întâlni. Al treilea villain, de exemplu, apare abia la începutul episodului şapte.
Într-o asemenea avalanşă de producţii de televiziune, serialele noi sunt cel mai adesea un pariu cu timpul pe care nu ştim niciodată dacă-l vom pierde sau câştiga. Nu putem recomanda cu căldură Wu Assassins, acesta fiind mai degrabă destinat unui public de nişă şi nu unuia generalist. August oferă câteva reveniri ale unor superseriale Netflix (noi suntem cu ochii pe Mindhunter!), iar în comparaţie Wu Assasins nu reuşeşte, din păcate, să devină o prioritate.
