Wuthering Heights (2026)

La răscruce de vânturi (Wuthering Heights, 2026) – O iubire mistuitoare, între fascinație și provocare

Există povești care nu îmbătrânesc, oricâte ecranizări ar primi. La răscruce de vânturi, romanul lui Emily Brontë, este una dintre ele. O poveste despre pasiune, obsesie, orgoliu, răzbunare și o iubire care refuză să se supună regulilor, dar care, în același timp, poate deveni distructivă pentru toți cei prinși în vârtejul ei.

De-a lungul timpului, romanul a inspirat numeroase adaptări cinematografice, fiecare încercând să găsească propriul drum către universul întunecat al familiei Earnshaw și al lui Heathcliff. Așadar, când Emerald Fennell propune o nouă versiune, întrebarea firească nu este doar dacă povestea merită spusă încă o dată, ci mai ales ce mai poate aduce nou o asemenea reinterpretare.

Iar răspunsul este că regizoarea nu pare interesată să ofere o simplă transpunere fidelă a romanului. Preferă să-și construiască propriul univers, unul în care estetica, senzualitatea și intensitatea vizuală ocupă un loc central. O alegere îndrăzneață, care poate fascina, dar care nu este lipsită de riscuri.

O poveste cunoscută, privită printr-o altă lentilă

M-a prins povestea. Și cred că acesta este un punct important, pentru că La răscruce de vânturi nu este un material lipsit de forță dramatică. Dimpotrivă, are în miezul său o relație complicată, în care iubirea se amestecă permanent cu posesivitatea, dorința, resentimentul și nevoia de a-l răni pe celălalt.

Emerald Fennell alege însă să accentueze latura senzuală și viscerală a acestei legături. Filmul nu urmărește doar o iubire imposibilă, ci și fascinația fizică, atracția aproape obsesivă și impulsurile care îi împing pe cei doi protagoniști unul către celălalt, chiar și atunci când apropierea lor pare să le facă mai mult rău decât bine.

Nu mă deranjează, în principiu, libertatea unei adaptări de a se îndepărta de materialul literar. După atâtea versiuni, o nouă ecranizare avea nevoie de o identitate proprie, de o perspectivă care să o scoată din rând. Problema apare atunci când îndrăzneala formală nu este însoțită întotdeauna de aceeași profunzime în construcția relației dintre personaje.

Pentru că una este să sugerezi obsesia și atracția, și alta este să mă faci să simt întreaga dimensiune a unei iubiri care ar trebui să depășească simpla fascinație fizică. Iar aici filmul nu reușește mereu să mă convingă. Intensitatea este prezentă, uneori chiar apăsătoare, dar legătura emoțională dintre personaje pare, pe alocuri, mai degrabă declarată decât construită cu adevărat.

Margot Robbie și Jacob Elordi – două interpretări inegale

Margot Robbie este, pentru mine, unul dintre punctele forte ale filmului. Actrița reușește să-i ofere lui Cathy expresivitate și o anumită imprevizibilitate. Personajul ei poate fi capricios, impulsiv, răsfățat și contradictoriu, iar această combinație îl face uneori greu de simpatizat, dar suficient de interesant pentru a-i urmări evoluția.

Cathy nu este un personaj comod, iar interpretarea lui Robbie nu încearcă să o transforme într-o eroină pe care trebuie neapărat să o îndrăgim. Există în ea vulnerabilitate, dorință, orgoliu și o doză de imaturitate care complică relațiile cu cei din jur. Actrița reușește să treacă prin aceste registre și să mențină atenția asupra personajului.

În privința lui Jacob Elordi, lucrurile sunt ceva mai nuanțate. Nu spun că alegerea lui este lipsită de logică, dar nici nu pot afirma că m-a convins pe deplin în rolul lui Heathcliff. L-am văzut în producții adresate unui public mai tânăr și am rămas cu întrebarea dacă poate depăși acel registru și dacă are suficientă forță pentru un personaj atât de complex.

Heathcliff nu este doar un bărbat întunecat, tăcut și mistuit de pasiune. Este un personaj care ar trebui să poarte în el răni vechi, resentimente, o iubire dusă până la obsesie și o capacitate de a deveni, la rândul său, distructiv. Elordi are momente în care tăcerea și prezența fizică funcționează, dar trecerile de la aparenta indiferență la frământarea interioară nu au întotdeauna intensitatea pe care o așteptam.

Nu este o interpretare pe care să o resping, dar nici una care să mă fi făcut să uit toate rezervele pe care le aveam înainte de vizionare.

Personajele din jurul lor

Universul filmului nu se reduce la cei doi protagoniști, iar personajele secundare contribuie la conturarea acestui triunghi de dorințe, alegeri și consecințe.

Alison Oliver, în rolul Isabellei, aduce o notă neliniștitoare și o energie aparte, în timp ce Shazad Latif îl interpretează pe Edgar ca pe o prezență mai blândă, mai echilibrată, aproape opusul tumultului reprezentat de Heathcliff. Hong Chau, în rolul lui Nelly, rămâne o figură importantă în dinamica relațiilor, prin poziția sa de observator și participant la evenimentele care îi afectează pe ceilalți.

Nu toate aceste personaje primesc aceeași dezvoltare, iar unele rămân mai degrabă în umbra poveștii centrale. Totuși, ele contribuie la atmosfera de tensiune și la impresia că alegerile celor doi protagoniști nu se petrec într-un vid, ci lasă urme asupra tuturor celor din jur.

Un film care își construiește propria identitate vizuală

Dacă există un capitol în care filmul știe foarte bine ce vrea să fie, acela este cel vizual.

Emerald Fennell nu mizează pe o reconstituire discretă și convențională a epocii. Preferă o estetică puternic stilizată, în care decorurile, costumele, culorile și lumina contribuie la construirea unei lumi recognoscibile. Roșul, albul și negrul capătă o valoare aproape simbolică, iar peisajele, interioarele și jocul dintre lumină și întuneric susțin caracterul febril al poveștii.

Există o intenție artistică limpede în această abordare. Filmul nu vrea doar să ilustreze o epocă, ci să creeze o atmosferă, să transforme spațiul într-o prelungire a stărilor personajelor. Uneori, imaginile au o frumusețe aparte și rămân în memorie chiar și după ce anumite momente narative și-au pierdut din intensitate.

Este o reinterpretare care nu se teme să fie ostentativă, să provoace sau să iasă din tiparele unei drame de epocă. Iar această libertate îi oferă o identitate proprie, chiar dacă nu toate alegerile estetice vor fi pe gustul tuturor.

Îndrăzneala nu înseamnă automat profunzime

Cred că aici se află și principala mea rezervă. Filmul are personalitate, are o direcție vizuală clară și nu încearcă să repete mecanic ceea ce au făcut alte adaptări. Dar, dincolo de toate aceste calități, rămâne întrebarea dacă reușește să transmită suficient de convingător dimensiunea tragică a poveștii.

O iubire atât de celebră nu poate fi redusă doar la atracție, pasiune și gesturi extreme. Are nevoie de o construcție emoțională care să facă inteligibile și dureroase contradicțiile personajelor. Iar în anumite momente, tocmai această legătură pare insuficient dezvoltată.

Asta nu înseamnă că filmul este lipsit de emoție sau că reinterpretarea nu are rost. Înseamnă doar că nu toate intențiile sale ajung la mine cu aceeași forță. Pot aprecia curajul regizoral, pot recunoaște frumusețea imaginilor și pot fi prinsă de poveste fără să fiu, în același timp, pe deplin convinsă de felul în care este construită relația centrală.

Poate că tocmai de aici vine și polarizarea reacțiilor pe care le-a stârnit: filmul cere spectatorului să accepte o viziune foarte personală asupra unui roman pe care mulți îl cunosc și îl iubesc. Unii vor găsi în această libertate o gură de aer proaspăt, alții vor simți că s-a pierdut prea mult din esența poveștii. Eu mă situez undeva între aceste două reacții.

Verdict: o reinterpretare interesantă, dar nu pe deplin convingătoare

La răscruce de vânturi (2026) este un film care merită văzut, mai ales dacă sunteți curioși să descoperiți o abordare diferită a romanului lui Emily Brontë. Are o identitate vizuală puternică, o Margot Robbie convingătoare și suficientă îndrăzneală cât să nu fie confundat cu o simplă reluare a ecranizărilor precedente.

Pe de altă parte, nu toate alegerile sale funcționează la fel de bine. Jacob Elordi nu m-a convins pe deplin în rolul lui Heathcliff, iar relația dintre cei doi protagoniști nu atinge întotdeauna profunzimea emoțională pe care o presupune o asemenea poveste. Filmul reușește să fie provocator și spectaculos, dar nu este, în aceeași măsură, și tulburător.

Nu îi contest meritele și nici nu cred că o nouă adaptare trebuia să copieze fidel versiunile anterioare. Dimpotrivă, apreciez faptul că Emerald Fennell a încercat să-și lase propria amprentă. Doar că, pentru mine, o reinterpretare îndrăzneață nu devine automat și o reinterpretare memorabilă.

Nota mea: 7/10 – un film bun, cu personalitate și cu momente vizuale remarcabile, dar căruia îi lipsește acea forță emoțională care l-ar fi putut ridica la nivelul unei experiențe cu adevărat memorabile.

Uneori, o poveste de iubire poate să ardă pe ecran fără să reușească să ne mistuie și pe noi. Iar aceasta este, în cele din urmă, diferența pe care am simțit-o aici.

Laura Hărăbor

Doamne ferește, ce bătaie de joc!
Am terminat de citit cartea astăzi. Apoi am văzut prima ecranizare, cea din 1939, iar mai apoi asta, din 2026. Doamne ferește ce mizerie sinistră e această versiune, plină de scene de dragoste, ca să nu zic porno, cu masturbări, anotimp de toamnă, nu de iarnă așa cum e scris romanul, personajul care o interpretează pe doică e chinezoaică: ferească Dumnezeu! Am văzut o superficialitate totală, de la cap la coadă; am crezut că e cu totul alt film. Pe deasupra l-au mai și lungit la 136 de minute, doamne ferește! Nici măcar nu se compară cu prima versiune. O pierdere totală de timp!

Cei cu comentarii negative sigur nu s au uitat la rule34 pana acum. Un film foarte bun daca esti horny

Observ doar comentarii negative.Mie mi a placut desi nu l am vazut chiar de la inceput.Am dat intamplator de el pe HBO si m a prins,fara sa stiu ca e atat de noua ecranizarea.Ciudatel asa ,scenariul putin dark ,pe alocuri hilar dar intr un final mi au fost smulse cateva lacrimi.Sincer l as revedea.Actorii nota 10 si au facu treaba.Ce nu mi a placut a fost dintele de aur a lui Hetchcliff

Nu am mai comentat vreun film până acum, dar mi-am făcut timp pentru acesta. E pierdere de timp, e ceva rău și vulgar. Nota e prea mare pentru așa film eșuat.

Văzut, revăzut... așa, să nu mă las pradă primei impresii.
Pe scurt: răman la părerea ca prima ecranizare, cea din 1939, va fi cea mai reușită. Ce bizar: să ai la îndemnă tot arsenalul cinema-ului din secolul 21 și să nu reușești ceva remarcabil!...

Decoruri, costume și mai ales, coloana sonoră de nota 10! E incontestabil acest lucru! O nominalizare sau mai multe la premiile Oscar n-ar strica. De departe, la aceste capitole, realizatorii au reusit să dea lovitura.

Și totuși...
Margot Robbie are momente care m-au încantat! O alegere foarte bună pentru rolul temperamentalei lCathy Eranshaw. De altfel, nimeni n-ar reusi sa-i conteste talentul uriaș in asemenea roluri. Insa, per total, lipseste ceva, insa asta o pun pe seama scenaristilor.

Cat despre Heatcliff., alegerea lui Jacob Elrodi a fost un fiasco. Puneti-i unul langa celălalt pe Lawrence Olivier, cu alura lui sumbră si tenebroasă si pe Elrodi, cu fățuca lui de adolescent poznaș, in ciuda alurii de luptator si poate veti intelege ce-a lipsit filmului.

Chimia dintre cele 2 personaje sta la baza acestui film. Din nefericire, doar jumatatea feminină a cuplului se ridică la înălțime, ceea ce face ca cele doua ore sa fie un plonjon fatal pentru intreaga creație.

In rest, am priceput ca filmul s-a dorit a fi ceva original, insă pe mine nu m-a convins!

Din păcate, cred că filmul a pus accentul prea mult pe atracția fizică dintre personajele principale, decât pe sentimente, deși au fost momente în care s-au simțit nebunia și intensitatea dureroasă a iubirii lor interzise.

Care din toate filmele după La răscruce de vânturi a Emily Bronte a respectat subiectul? Cel din 1970. Acesta de acum a scos personaje și l-a făcut vulgar. Nota mea este 6, actorii și-au făcut treaba. Scenaristul și-a bătut joc de subiect, pentru scenariu nu aș da mai mult de nota 1.

Eu l-am văzut de doua ori. Vizual și muzical e foarte stilat. Pentru ca am citit cartea si am văzut si alte ecranizări, nu mi-am dorit o adaptare fidelă si m-au bucurat reinterpretarea artistică, emoția intensă, stilul modern. E foarte senzorial prin culori (are o tensiune vizuală data de roșu si negru), texturi și stare. Mie mi-a plăcut. Depinde ce cauți/ce aștepți. Eu am vrut un produs artistic cu identitate proprie (cum ar trebui sa fie toate filmele făcute după cărți - sunt opere diferite, cu autori diferiți, scopuri diferite, mijloace de realizare diferite) si aici cred ca bifează cu vârf si îndesat.

Bine că nu am dat bani sa îl vad la cinematograf. Atâta kitsch nu am văzut în vreun film de epoca după o carte celebra. Actorii nu mi s-a părut că au vreo chimie, cu greu l-am terminat. Cartea este superbă și curge firesc acțiunea, in film este totul așa dezlânat, scenariul nashpa. Nu mai spun de scenele erotice, mult prea forțate.

Superb. Nu are prea multa actiune, dar actorii sunt geniali! Plin de emoție, muzica f tare si decor, costume spectaculoase. Ideal pentru consumatorii de gen filme de epoca. Recomand!

Mi-a trebuit o saptamana sa termin vizionarea, ceea ce spune multe...Daca filmul s-ar fi numit de exemplu "Floarea din gradina", poate nu ar fi ramas corigent dar dupa ce citesti cartea si vezi ecranizari de exceptie, nu! Niciodata!

Cel mai prost film de dragoste pe care l am vazut. Sunt niste faze in film care combina horrorul cu pornografia pe o muzica atragatoare si actori frumosi. Sunt scarbita!!! Scena de la inceputul filmului e atat de degradanta ca imi vine sa plang!!!

,, La răscruce de vanturi,, este cartea si filmul meu de suflet, dar mizeria asta de ecranizare, a fost o dezamăgire totala!
Abia asteptam sa vad filmul, dar după jumătate de oră nu am mai rezistat.
Au stricat un film extraordinar cu această ecranizare! Nu recomand!

Regizoarea a răsturnat rolul eroinei, adăugând multe accente erotice pentru justificarea pasiunii pentru companionul de-o viață Heatcliff, probabil Emily Bronte se răsucește puțin văzând ce a ajuns opera ei sa insemne in era "progresistă", dar el, actorul australian,a fost la înălțime în final, cu descrierea sentimentelor și tot ce a răbdat săracul in ploile reci ale dealurilor din Yorkshire!! E ok. I-am acordat un 7 cu indulgență.

Am citit cartea de cateva ori si am vazut toate filmele facute dupa ea dar acesta mi se pare cel mai nereusit . Margot Robbie este frumoasa si o buna actrita dar in acest rol se potriveste ca nuca in perete si ca aspect fizic si ca varsta . In rest este un film pe care paote cei care nu au citit cartea si nu au vazut alte adaptari sa il gaseasca bun.Este un film facut pentru americanii care nu au auzit de Emily Bronte . pentru mine a fost o mare dezamagire .

Siropos până la greata au fost atâtea ecranizări după celebrul roman unele foarte bune la ce a mai folosit siropeala asta grotescă?

Un film care ar fi putut fi mai de impact.Insa atrenat ceva la emotie.

Mie nu mi-a plăcut, a fost extrem de plictisitor în mare parte.

O ecranizare onorabilă a celebrului roman. Merită văzut!

Cu exceptia colorizarii si a faptului ca protagonista e doar buna de pl acest film esta de nota, stai jos ai 3! Plictisitor, ipocrit.

Drama, pe alocuri comica. Actorii principali ok, mai mult ea, dupa parerea mea. O iubire sadomaso..

Din pãcate, Margot Robie nu este din acest film! Nu cred ca se potriveşte. Poate am rãmas eu cu imaginea ei din Barbie. Finalul mai salveazã puțin filmul. Nu recomand, nu respectã decât în linii mari romanul scris de Bronte

Mi-a placut filmul foarte mult. O adaptare moderna si gotica in acelasi timp. Au fost multe cadre artistice care au avut rol definitoriu pentru film. Recomand!

Orizont masiv de așteptare. Săli pline. Apoi dezlănțuiri de diatribe. Trădare! Toți se pricep acum la romanul iconic, știu ce personaje/secvențe au lipsit, chiar dacă regizoarea explică punctul ei de vedere...Totuși, cozile la bilete sunt vizibile...e la nave va!!!!

Când intri cu cele mai joase așteptări (grație părerilor auzite), nu riști să fii dezamăgit.
Cele 130 și ceva de minute câte au fost oferite acestei pelicule, nu au fost nici bine dar nici rău cheltuite. Let me explain myself, în primul rând, că ceea ce am văzut eu s-a numit comedie, nu de cea mai bună calitate dar m-am simțit amuzată, ceea ce nu e un lucru rău, nu o dată m-am trezit chicotind și întreținând gânduri intruzive. În al doilea rând, dacă pleci la drum cu ideea că vei vedea o poveste de dragoste, înseamnă că nu știi ce a scris "tușa" Bronte. Povestea este una demnă de un premiu pentru alienați, nici unul din personaje nu deține tot setul de țigle pe propria-i casă, e o tragedie maxim, ceea ce, din nou, nu este un lucru rău.
Tot filmul putea fi clar mai scurt, nu se justifică atâta timp pentru o...adaptare contemporană la cerințele societății (superficiale), doritoare de povești tot mai ...brute, unde profunzimea se pierde în detrimentul imaginilor tot mai golașe à la literatura dark romance care e în plină ascensiune (nu că ne-am plânge, domnu Jacob, să-i de-a Bunuțul, multe roluri, ne face să-l îndrăgim tot mai tare, pe lângă faptul că nu e supărător ochilor, cât despre doamna Margot, de la Barbie la Catherine, nu e rea deloc, foarte carismatică), că deh, câte ecranizări poți face unei cărți și să fii și original. Dar din nou, nu e rău nici așa.
Așadar, o tragi-comedie mediocră cu un scenariu cel puțin mediocru, cu actori cu lipici, despre care, până aproape de final am fost convinsă că voi spune că nu o recomand, a fost salvată de nenea Jacob, care a jucat și a jucat bine, smulgându-mi 4 lacrimi.
So, dacă îți prisosesc vreo 130 de minute, într-o zi, poate-l încerci.

Rău ca film in sine, daca mai comparam cu cartea, pentru ca asa a fost marketing si cu ideea asta a mers lumea la film, e un dezastru, o adaptare făcută in batjocură. O sa zic si un lucru bun, arată binișor. Cinematografie ok, locații frumoase si colorate.

Rar mi-a fost dat să văd un film cu scenariu mai idiot decât ăsta. Ok, am înțeles, cartea lui Emily Bronte a fost doar idee de scenariu, dar cum să-l faci atât de tâmpit? Deși mă emoționez ușor de felul meu, acest film nu mi-a provocat nici cea mai mică urmă de empatie ci doar de repulsie. Jacob Elordi are carisma unei orci din Stăpânul inelelor, habar nu are să țină un topor în mână, mai bine foloseau o dublură la această scenă. Margot Robbie mai salvează filmul însă nu este suficient. O pierdere de vreme și de bani.

Un monument de kitsch. Vulgar și fără o direcție, scenariu care sa dea originalitatea... Jocul actorilor este tot vulgar și lipsit de profesionalism. Ceva ca în producțiile turcești...

Făcând abstracție de la romanul lui Brontë, filmul este slab per se. Au fost 2-3 scene bune, cu vizual frumos, in rest… e superficial.

Filmul este execrabil, merita " lingura de lemn" o lalaiala care dureaza muuult mai muuult decat poate rezista cineva cu bun simt si in care se insista pe accente gotice, lugubre, apasatoare ...de epoca victoriana . Narativul este reprodus corect insa nu are nerv si epica, plictiseste pina la picoteala prin repetitie .
Coloana sonora nu are legatura cu filmul, se doreste a pune accentul pe caracterul gotic, insa este degringolata si aduce a recviem chiar si la momentele cu tandreturi.
Am rezistat cam o ora jumate ....pierdere de vreme .
Singurul aspect pozitiv e ca in sala e caldut, fotoliul confortabil, in timp ce afara ploua.

Filmul a fost superb. Vizionat de Valentine's Day cu iubita mea . Cea mai bună adaptare a romanului scris de Emily Brunet deși puțin mai modernă dar potrivit ptr. zilele noastre. De la Titanic nu am mai vazut o dramă romantică atât de bună ca în acest film.

Parcă văd că L-AU MĂCELĂRIT și pe ăsta ☝️ . Nici nu am de gând să caut să îl văd în cinema....când va apărea pe tv , poate.....dar mă aștept la DEZAMĂGIRI

Avem în distribuție islamici și asiatice, fix cum era structura etnică din Yorkshire pe vremea aia. Revoltător mi se pare că negrii au fost uitați complet. La proxima ecranizare vor primi rolurile principale...