Asemanator cu Extremely Loud & Incredibly Close, filmul este mai inchegat . Aceleasi probleme, aceeasi mama care nu poate sa explice ca ea nu este vinovata. aceeasi intrebare chinuitoare, "ce facea el si eu nu fac?" Un film pe care nu voi mai dori sa-l revad, dar nici nu regret ca l-am vazut. Edward Baker-Close, in rolul lui Nathan copil, mai bun ca Asa Butterfield, in rolul lui Nathan adolescent. De remarcat si prestatia lui Rafe Spall, in rolul profesorului ratat.
Utube
pe 14 August 2015 19:15
Filmul este o dramă în care este prezentată povestea unui copil bolnav de autism dar care posedă o minte sclipitoare într-un domeniu care descurajează pe multă lume: matematica. Nu este primul film care are în centrul acţiunii o persoană cu o astfel de afecţiune, ba mai mult nu este nici măcar primul film în care un copil care suferă de autism este geniu în matematică, „Mercury Rising” – 1998 fiind primul film de acest gen.
Povestea filmului este inspirată oarecum din subiectul cărţii „The Curious Incident of the Dog in the Night-Time” scrisă de nuvelistul britanic Mark Haddon, cu menţiunea că faptele din carte diferă foarte mult de cele din film, singurele asemănări fiind situaţia în care se află personajul principal şi obsesia pentru numere prime.
Scenariul se dezvoltă simplu, pe majoritatea timpului peliculei acesta derulându-se pe un singur plan, doar spre sfârşit se mai deschide un al doilea plan care o are ca personaj principal pe mama băiatului. Firul poveştii este întrerupt din când în când de momente în care personajul principal rememorează întâmplări din trecut, generate de diferite evenimente sau întâmplări care îl afectează emoţional.
Realizarea filmului este foarte bună, camera de filmat surprinzând foarte bine emoţiile, foarte multe şi diferite, pe care le trăieşte personajul principal precum şi ale celorlalte personaje suport, utilizându-se prim planurile sau filmările din unghiuri apropiate, laterale. Tot ca aspect reuşit ar fi de menţionat şi coloana sonoră, foarte bine aleasă şi în ton cu dispoziţiile şi emoţiile personajelor, potrivindu-se cu scenele şi evenimentele de pe ecran.
Ca aspecte mai puţin reuşite ar fi, în primul rând exploatarea uşor exagerată a condiţiei în care se află astfel de persoane, insistându-se uneori pe trăiri şi emoţii care sunt puţin probabil de a fi aşa cum sunt prezentate în film. Tot ca aspect nereuşit este şi faptul că o mare parte din dialogurile dintre membrii lotului de matematică se desfăşoară sau au în prim plan copii cu afecţiuni, spectatorului transmiţându-i-se ideea că geniile în matematică suferă, în majoritate, de probleme psihice, ceea ce este total fals, posibil fiind ca singura problemă, care apare, nu doar la astfel de indivizi ci la toate geniile, să fie de adaptabilitate dificilă la viaţa socială, mai bine prezentată în „Imitation Game” – 2014.
Chiar şi finalul conţine trei aspecte mai puţin reuşite, unul din ele, uşor frustant pentru spectator, fiind faptul că nu sunt prezentaţi câştigătorii competiţiei, deşi pe durata întregului film tinerii se pregătesc pentru Olimpiada de Matematică, al doilea fiind mica poveste de gelozie care scade mult din valoarea morală cu care au fost portretizaţi tinerii iar al treilea aspect este faptul că din scenele finale ar rezulta că Nathan s-ar fi vindecat de afecţiunea care suferă, ceea ce este în totalitate fals şi imposibil, deocamdată.
În film au fost introduse şi două poveşti de iubire, probabil pentru a diversifica subiectul monoton al peliculei, pentru majoritatea spectatorilor, respectiv matematica. Un aspect foarte reuşit în acest sens este de remarcat la povestea de iubire a lui Nathan căruia, datorită afecţiunii de care suferă percepe şi înţelege lumea înconjurătoare, sentimentele, emoţiile şi evenimentele, prin transformarea acestora în algoritmi matematici, îi este foarte greu să înţeleagă iubirea, ca sentiment, şi încearcă să găsească o reprezentare matematică a acesteia. Astfel, mesajul transmis, indirect de peliculă este că iubirii, liantul universal al sufletelor, nu-i poate fi explicată existenţa, percepţia logică şi fizică cu toate că ea există, afectează oamenii şi este de o putere nemărginită, în aceste sens pelicula aducând cu „The fifth element” – 1997.
Lui Asa Butterfield i se potrivesc foarte bine rolurile de geniu, inadaptat social în „Ender's Game” – 2013, de copil naiv în „The Boy in the Striped Pajamas” – 2008 sau de orfan în „Hugo” – 2011 demonstrând că în rolurile care presupun copii aflaţi în situaţii extreme se simte în largul său, ajutându-l foarte mult expresivitatea feţei, în special fruntea înaltă specifică oamenilor inteligenţi şi ochii albaştrii foarte convingători. Şi în acest film el confirmă încă odată talentul şi resursele de care dispune, fiind aproape impecabil, cu mici excepţii în care-şi trădează normalitatea, sesizabile pentru câteva fracţiuni de secundă atunci când îşi întoarce faţa de la camera de filmat sau când scena interpretată se apropie de final.
La fel de bună este şi interpretarea mamei lui Nathan, Julie (Sally Hawkins) reuşind să transmită foarte subtil şi credibil toată durerea prin care trece ea ca mamă datorită situaţiei fiului ei dar şi dorinţa de a duce o viaţă normală, de femeie, de a iubi şi a fi iubită. La aceeaşi valoare interpretativă se ridică şi fostul William Shakespeare din „Anonymous” – 2011, pe numele său Rafe Spall, cu menţiunea că reuşita din acest film s-a datorat foarte mult talentului său interpretativ, distribuţia lui în rolul de geniu trecut al matematicii fiind uşor forţată şi puţin credibilă. Eddie Marsan nu se dezminte nici de această dată şi ni-l readuce în prim-plan, într-un rol foarte reuşit, pe aprigul Sergent Fry din „War Horse” – 2011, efectiv „coborând milităria din pod” şi aplicând-o fără milă şi reţineri pe tinerele genii în ale matematicii.
Finalul creează o stare uşoară de descumpănire, referitor la situaţia medicală a lui Nathan, dar este în ton cu optimismul şi bucuria pe care o transmit filmul, mulţumind în acelaşi timp şi sufletele romantice şi visătoare ale spectatorilor.
Vizionare plăcută!
xerses
pe 19 Iulie 2015 21:09
Foarte buna interpretarea tanarului cu autism si a celorlalte roluri....prietena, mama, profesorul...
bogdan_marius15
pe 22 Noiembrie 2014 18:50
Unde se poate vedea acest film,sau daca va fi adus si in Romania
PopaVasilica
pe 26 August 2014 23:39
ceva in genul Good Will Hunting, numai ca perfeciunea nu mai poate fii atinsa
Povestea filmului este inspirată oarecum din subiectul cărţii „The Curious Incident of the Dog in the Night-Time” scrisă de nuvelistul britanic Mark Haddon, cu menţiunea că faptele din carte diferă foarte mult de cele din film, singurele asemănări fiind situaţia în care se află personajul principal şi obsesia pentru numere prime.
Scenariul se dezvoltă simplu, pe majoritatea timpului peliculei acesta derulându-se pe un singur plan, doar spre sfârşit se mai deschide un al doilea plan care o are ca personaj principal pe mama băiatului. Firul poveştii este întrerupt din când în când de momente în care personajul principal rememorează întâmplări din trecut, generate de diferite evenimente sau întâmplări care îl afectează emoţional.
Realizarea filmului este foarte bună, camera de filmat surprinzând foarte bine emoţiile, foarte multe şi diferite, pe care le trăieşte personajul principal precum şi ale celorlalte personaje suport, utilizându-se prim planurile sau filmările din unghiuri apropiate, laterale. Tot ca aspect reuşit ar fi de menţionat şi coloana sonoră, foarte bine aleasă şi în ton cu dispoziţiile şi emoţiile personajelor, potrivindu-se cu scenele şi evenimentele de pe ecran.
Ca aspecte mai puţin reuşite ar fi, în primul rând exploatarea uşor exagerată a condiţiei în care se află astfel de persoane, insistându-se uneori pe trăiri şi emoţii care sunt puţin probabil de a fi aşa cum sunt prezentate în film. Tot ca aspect nereuşit este şi faptul că o mare parte din dialogurile dintre membrii lotului de matematică se desfăşoară sau au în prim plan copii cu afecţiuni, spectatorului transmiţându-i-se ideea că geniile în matematică suferă, în majoritate, de probleme psihice, ceea ce este total fals, posibil fiind ca singura problemă, care apare, nu doar la astfel de indivizi ci la toate geniile, să fie de adaptabilitate dificilă la viaţa socială, mai bine prezentată în „Imitation Game” – 2014.
Chiar şi finalul conţine trei aspecte mai puţin reuşite, unul din ele, uşor frustant pentru spectator, fiind faptul că nu sunt prezentaţi câştigătorii competiţiei, deşi pe durata întregului film tinerii se pregătesc pentru Olimpiada de Matematică, al doilea fiind mica poveste de gelozie care scade mult din valoarea morală cu care au fost portretizaţi tinerii iar al treilea aspect este faptul că din scenele finale ar rezulta că Nathan s-ar fi vindecat de afecţiunea care suferă, ceea ce este în totalitate fals şi imposibil, deocamdată.
În film au fost introduse şi două poveşti de iubire, probabil pentru a diversifica subiectul monoton al peliculei, pentru majoritatea spectatorilor, respectiv matematica. Un aspect foarte reuşit în acest sens este de remarcat la povestea de iubire a lui Nathan căruia, datorită afecţiunii de care suferă percepe şi înţelege lumea înconjurătoare, sentimentele, emoţiile şi evenimentele, prin transformarea acestora în algoritmi matematici, îi este foarte greu să înţeleagă iubirea, ca sentiment, şi încearcă să găsească o reprezentare matematică a acesteia. Astfel, mesajul transmis, indirect de peliculă este că iubirii, liantul universal al sufletelor, nu-i poate fi explicată existenţa, percepţia logică şi fizică cu toate că ea există, afectează oamenii şi este de o putere nemărginită, în aceste sens pelicula aducând cu „The fifth element” – 1997.
Lui Asa Butterfield i se potrivesc foarte bine rolurile de geniu, inadaptat social în „Ender's Game” – 2013, de copil naiv în „The Boy in the Striped Pajamas” – 2008 sau de orfan în „Hugo” – 2011 demonstrând că în rolurile care presupun copii aflaţi în situaţii extreme se simte în largul său, ajutându-l foarte mult expresivitatea feţei, în special fruntea înaltă specifică oamenilor inteligenţi şi ochii albaştrii foarte convingători. Şi în acest film el confirmă încă odată talentul şi resursele de care dispune, fiind aproape impecabil, cu mici excepţii în care-şi trădează normalitatea, sesizabile pentru câteva fracţiuni de secundă atunci când îşi întoarce faţa de la camera de filmat sau când scena interpretată se apropie de final.
La fel de bună este şi interpretarea mamei lui Nathan, Julie (Sally Hawkins) reuşind să transmită foarte subtil şi credibil toată durerea prin care trece ea ca mamă datorită situaţiei fiului ei dar şi dorinţa de a duce o viaţă normală, de femeie, de a iubi şi a fi iubită. La aceeaşi valoare interpretativă se ridică şi fostul William Shakespeare din „Anonymous” – 2011, pe numele său Rafe Spall, cu menţiunea că reuşita din acest film s-a datorat foarte mult talentului său interpretativ, distribuţia lui în rolul de geniu trecut al matematicii fiind uşor forţată şi puţin credibilă. Eddie Marsan nu se dezminte nici de această dată şi ni-l readuce în prim-plan, într-un rol foarte reuşit, pe aprigul Sergent Fry din „War Horse” – 2011, efectiv „coborând milităria din pod” şi aplicând-o fără milă şi reţineri pe tinerele genii în ale matematicii.
Finalul creează o stare uşoară de descumpănire, referitor la situaţia medicală a lui Nathan, dar este în ton cu optimismul şi bucuria pe care o transmit filmul, mulţumind în acelaşi timp şi sufletele romantice şi visătoare ale spectatorilor.
Vizionare plăcută!