Ecranizare dupa romanul "L'Étranger" de Albert Camus
Desi acest roman a mai fost ecranizat inainte, de Visconti, in al sau Lo straniero (1967), spiritul sau pare mai apropiat de varianta turca.
Despre carte:
Străinul (în franceză L’Étranger) este un roman scris de Albert Camus și publicat în 1942. Temă și perspectivele sale sunt adesea citate ca exemple ale filozofiei absurdului și existențialismului lui Camus, deși Camus a respins personal ultima etichetă.
Personajul principal este Meursault, un franco-algerian indiferent ("un cetățean al Franței domiciliat în Africa de Nord, un om mediteranean, un homme du midi care abia cunoaște cultura mediteraneană tradițională") care, după ce a participat la înmormântarea mamei sale, ucide apatic un bărbat arab pe care el îl cunoscuse la Alger. Povestea este împărțită în două părți: punctul de vedere al lui Meursault (narat la persoana I) înainte și, respectiv, după crimă.
În ianuarie 1955, Camus a spus: „Eu am rezumat Străinul cu mult timp în urmă, printr-o remarcă pe care o admit ca extrem de paradoxală: În societatea noastră orice om care nu plânge la înmormântarea mamei sale riscă să fie condamnat la moarte. Am vrut doar să spun că eroul cărții mele este condamnat pentru că el nu joacă acest joc.”
Romanul face parte din „ciclul absurdului”, o trilogie compusă din romanul „Străinul”, eseul Mitul lui Sisif și piesa de teatru Caligula, constituind fundamentul filozofiei camusiene: absurdul, din cadrul existențialismului.
Personajul principal, misterios, nu se conformează canoanelor moralității sociale și pare înstrăinat de lume și chiar de el însuși. Meursault se rezumă într-o narațiune apropiată de cea a unui jurnal intim (mai puțin analiza) la a face inventarul evenimentelor, poftelor și grijilor sale. Este reprezentativ omului absurd descris în Mitul lui Sisif, absurdul născându-se din „această confruntare dintre dorința umană și tăcerea nejustificată a lumii.”.
A doua parte a romanului (care începe chiar după crimă) îl prezintă pe narator renăscut față de lume și față de el însuși, ca și cum, moartea apropiindu-se, l-a făcut să simtă cât de fericit fusese. Meursault este prolix atunci când vine vorba de exprimarea sentimentelor sale și a revoltei.
Stilul romanului, mai degrabă neutru și alb, redă acțiunea cu perfectul compus, despre care Sartre va spune că „accentuează solitudinea fiecărei bucăți de frază”, punând în centru solitudinea personajului în raport cu lumea și cu el-însuși.
sursa: wikipedia.
Despre film:
Aceasta este o adaptare libera dupa roman. Spune povestea unui om total indiferent la tot ce se intampla in jurul lui. Musa este un tanar frustrat, ce lucreaza la un birou vamal. Se casatoreste cu o femeie pe care nu o iubeste si, ajuns in culmea procesului de instrainare si negare de sine, este arestat pentru o crima ce nu a comis-o.
sursa: cartea "New Cinema in Turkey: Filmmakers and Identities between Urban and Rural Space".
Ecranizare dupa romanul "L'Étranger" de Albert Camus
Desi acest roman a mai fost ecranizat inainte, de Visconti, in al sau Lo straniero (1967), spiritul sau pare mai apropiat de varianta turca.
Despre carte:
Străinul (în franceză L’Étranger) este un roman scris de Albert Camus și publicat în 1942. Temă și perspectivele sale sunt adesea citate ca exemple ale filozofiei absurdului și existențialismului lui Camus, deși Camus a respins personal ultima etichetă.
Personajul principal este Meursault, un franco-algerian indiferent ("un cetățean al Franței domiciliat în Africa de Nord, un om mediteranean, un homme du midi care abia cunoaște cultura mediteraneană tradițională") care, după ce a participat la înmormântarea mamei sale, ucide apatic un bărbat arab pe care el îl cunoscuse la Alger. Povestea este împărțită în două părți: punctul de vedere al lui Meursault (narat la persoana I) înainte și, respectiv, după crimă.
În ianuarie 1955, Camus a spus: „Eu am rezumat Străinul cu mult timp în urmă, printr-o remarcă pe care o admit ca extrem de paradoxală: În societatea noastră orice om care nu plânge la înmormântarea mamei sale riscă să fie condamnat la moarte. Am vrut doar să spun că eroul cărții mele este condamnat pentru că el nu joacă acest joc.”
Romanul face parte din „ciclul absurdului”, o trilogie compusă din romanul „Străinul”, eseul Mitul lui Sisif și piesa de teatru Caligula, constituind fundamentul filozofiei camusiene: absurdul, din cadrul existențialismului.
Personajul principal, misterios, nu se conformează canoanelor moralității sociale și pare înstrăinat de lume și chiar de el însuși. Meursault se rezumă într-o narațiune apropiată de cea a unui jurnal intim (mai puțin analiza) la a face inventarul evenimentelor, poftelor și grijilor sale. Este reprezentativ omului absurd descris în Mitul lui Sisif, absurdul născându-se din „această confruntare dintre dorința umană și tăcerea nejustificată a lumii.”.
A doua parte a romanului (care începe chiar după crimă) îl prezintă pe narator renăscut față de lume și față de el însuși, ca și cum, moartea apropiindu-se, l-a făcut să simtă cât de fericit fusese. Meursault este prolix atunci când vine vorba de exprimarea sentimentelor sale și a revoltei.
Stilul romanului, mai degrabă neutru și alb, redă acțiunea cu perfectul compus, despre care Sartre va spune că „accentuează solitudinea fiecărei bucăți de frază”, punând în centru solitudinea personajului în raport cu lumea și cu el-însuși.
sursa: wikipedia.
Despre film:
Aceasta este o adaptare libera dupa roman. Spune povestea unui om total indiferent la tot ce se intampla in jurul lui. Musa este un tanar frustrat, ce lucreaza la un birou vamal. Se casatoreste cu o femeie pe care nu o iubeste si, ajuns in culmea procesului de instrainare si negare de sine, este arestat pentru o crima ce nu a comis-o.
sursa: cartea "New Cinema in Turkey: Filmmakers and Identities between Urban and Rural Space".