Un film taiwanez fara poveste, cu un joc actoricesc foarte slab cu exceptia lui Jonathan Chang , cu peste 400 de taieturi.....
lili22
pe 27 Noiembrie 2018 23:17
Viata unei familii din Taipei cu toate aspectele ei.Usor de inteles chiar daca recunosc ca am vazut filme asiatice mai bune.
alali
pe 16 Noiembrie 2017 23:46
Regizorul lui Brighter Summer Day (1991) recidiveaza cu acest Yi Yi (2000), o analiza a unei lumi construite intr-un vas petri. Din postura noastra de spectatori, nu avem cum sa ajungem in acel univers steril; putem doar sa privim distanti la cum evolueaza acea colonie de vietati ce constituie obiectul acestui studiu. Familia Jian din orasul Taipei, capitala Taivanului, o familie instarita, este centrul acestui micro-univers. Edward Yang alege o maniera de pozitionare a camerei, de redera a intrigii, deloc conventionala si pe care orice alt director incearca sa o evite. In viziunea unui creator de film, a nu-ti aduce spectatorul in poveste, a nu-l introduce si capta, e un esec garantat. Nu si in cazul de fata unde acest lucru este un deziderat. Cum in interiorul incubatorului nu putem patrunde, experimentul insusi riscand sa fie compromis, ne ramane sa aruncam o simpla privire exterioara, de departe. De multe ori scena e filmata din afara incaperii unde sunt protagonistii. Alte ori chiar din afara locatiei, de dupa vreun geam, o vitrina ori de partea cealalta a strazii. Mai sunt imagini captate parca pe ascuns, de dupa rafturi sau alt obiecte de mobilier. Prezentarile panoramice, de la inaltime apar si ele in cateva randuri. Ideea e ca prim-planurile sunt aproape inexistente; gros-planul si cu atat mai mult cel detaliat, chiar nu exista. In aceeasi idee de impingere in exterior sunt si acele imagini in care personajele sunt privite prin monitoarele camerelor de securitate or utilizandu-se o filmare a reflexiei lor din oglinda sau geamul incaperii. Absolut orice mijloc la care a putut Yang sa apeleze a fost folosit, unicul scop fiind acela de a ne tine pe noi deoparte. Iar ca indiscretia noastra sa nu devina carcotasa, anumite sunt anulate, suprapunandu-se peste ele replici ce normal, ar trebui sa urmeze in linia cronologica a actiunii; dialoguri din secventa imediat urmatoare celei asupra careia camera inca mai insista. Scena de la maternitate, pe care am trebuit sa o reiua pentru ca nu intelegeam ce legatura are subtitrare cu ceea ce se reda pe ecran, iti lasa un gust de discutie privata la care nu ai nevoie sa asisti. Bunul simt insusi pare ca iti cere sa parasesti incaperea.
Ca senzatia de lipsa de interactiune sa fie maxima, in momente cheie, filmu nici nu prezinta imagini de la acele intamplari. Si mai extrem, privirea regizorului se pironeste in vreun perete, (ochiul cineastului fiind sinonim cu obiectivul), actiunea petrecandu-se dincolo de zidul respectiv. Nu vom afla niciodata ce s-a intamplat in baie cu A-Di, de exemplu. A fost sau nu un act sinucigas? Certitudine nu vom avea niciodata, insa banuiala noastra e mai presus de speculatii chiar si in lipsa acelor dovezi video explicite. Bunica de asemenea sufera accidentul in lipsa noastra sau a oricarui alt martor.
Consider acest film ca fiind un exepriment efectuat direct pe oameni. Oricine poate sa devina cobai daca isi pune exact intrebarile indicate de pelicula. Fiecare individ, (a One), are o viata visata, o viata traita doar in minte si apoi varianta reala, cea care nu mai poate fi schimbata, unde indiferent de ce doresti, esti obligat de situatie si de neprevazut sa interactionezi si cu un al doilea om, (a Two), persoana apropiata sau pur si simplu intalnita inopinat, si care iti influenteaza ducerea la indeplinire, in maniera pe care doar sperai sa o faci, a planului respectv.
Apare si intrebarea daca o anume actiune din trecut, abordata altfel, putea sa schimbe ceva din situatia actuala. O decizie luata altfel, alegerea cea buna dupa cum pare ea vazuta azi, ar fi imbunatatit starea noastra de azi? Ne-ar fi asigurat fericirea? Curajos, Edward Yang lasa sa se intrevada un raspuns surprinzator. Regizorul nu se fereste sa afirme prin intermediul realizarii sale, credinta sa ca o decizie luata altfel in trecut ar fi avut aproape acelasi deznodamant pentru prezent. Omul are o cale, o chemare sau mai fortat spus, un destin. El se implineste indiferent de cum actionam in momente pe care le credem cheie si care pare ca depind de noi. E si motivul pentru care Kelly trebuie sa treaca peste sentimentul de vina ce o chinuie. Chiar daca a lasat un lucru inceput si neterminat, asa cum lasam multe pe durata unei vieti, nimic din ceea ce s-a intamplat nu a fost cauzat de ea.
Concluzie: O confruntare intre dorinta si realitate, intre vis si posibilitate. Filmul paradoxurilor in care cel mai dezorientat si rezervat personaj defineste si cele mai multe maxime. "Adevarul vazut doar pe jumatate" sau "imposibilitatea cunoasterii a ceea ce stie celalalt" sunt cugetari care iti raman de luat la pachet pentru acasa. Nu e el singurul personaj care lanseaza astfel de teme cu substrat filosofic. Apologia "fricii de nou, de schimbare" pe care o face Ota constituie si ea unul din punctele forte ale scenariului. Intreaga idee de a privi viata e genial explicata si argumentata. Un film al destinelor surprinse intr-un moment aparent aleatoriu si care lasa impresia ca se indreapta spre necunoscut, fara o tinta precisa. Personajele principale suntem toti.
Nota 8,04!
Spikos
pe 24 Mai 2013 07:32
O productie epica , istoria unei familii din Tai pei , normala in desfasurarea ei , cu accentul pe lucrurile comune , obisnuite , fara zguduiri si cataclisme sociale , de aceea cu un aer aproape european , familiar, accesibil ; se poate vedea .
cosmin_kedii
pe 21 Februarie 2013 12:05
Yi Yi este o capodoperă, care vorbește despre firul subțire al vieții, un fir fragil,. Yang Yang, băiatul este un adevăr erou in acest film
Haruka
pe 28 Aprilie 2012 15:39
Micutul Yang Yang a facut un rol minunat. Filmul, desi e lung, nu te plictiseste si nu-l poti incadra intr-un gen anume, are putin din toate.
Ca senzatia de lipsa de interactiune sa fie maxima, in momente cheie, filmu nici nu prezinta imagini de la acele intamplari. Si mai extrem, privirea regizorului se pironeste in vreun perete, (ochiul cineastului fiind sinonim cu obiectivul), actiunea petrecandu-se dincolo de zidul respectiv. Nu vom afla niciodata ce s-a intamplat in baie cu A-Di, de exemplu. A fost sau nu un act sinucigas? Certitudine nu vom avea niciodata, insa banuiala noastra e mai presus de speculatii chiar si in lipsa acelor dovezi video explicite. Bunica de asemenea sufera accidentul in lipsa noastra sau a oricarui alt martor.
Consider acest film ca fiind un exepriment efectuat direct pe oameni. Oricine poate sa devina cobai daca isi pune exact intrebarile indicate de pelicula. Fiecare individ, (a One), are o viata visata, o viata traita doar in minte si apoi varianta reala, cea care nu mai poate fi schimbata, unde indiferent de ce doresti, esti obligat de situatie si de neprevazut sa interactionezi si cu un al doilea om, (a Two), persoana apropiata sau pur si simplu intalnita inopinat, si care iti influenteaza ducerea la indeplinire, in maniera pe care doar sperai sa o faci, a planului respectv.
Apare si intrebarea daca o anume actiune din trecut, abordata altfel, putea sa schimbe ceva din situatia actuala. O decizie luata altfel, alegerea cea buna dupa cum pare ea vazuta azi, ar fi imbunatatit starea noastra de azi? Ne-ar fi asigurat fericirea? Curajos, Edward Yang lasa sa se intrevada un raspuns surprinzator. Regizorul nu se fereste sa afirme prin intermediul realizarii sale, credinta sa ca o decizie luata altfel in trecut ar fi avut aproape acelasi deznodamant pentru prezent. Omul are o cale, o chemare sau mai fortat spus, un destin. El se implineste indiferent de cum actionam in momente pe care le credem cheie si care pare ca depind de noi. E si motivul pentru care Kelly trebuie sa treaca peste sentimentul de vina ce o chinuie. Chiar daca a lasat un lucru inceput si neterminat, asa cum lasam multe pe durata unei vieti, nimic din ceea ce s-a intamplat nu a fost cauzat de ea.
Concluzie: O confruntare intre dorinta si realitate, intre vis si posibilitate. Filmul paradoxurilor in care cel mai dezorientat si rezervat personaj defineste si cele mai multe maxime. "Adevarul vazut doar pe jumatate" sau "imposibilitatea cunoasterii a ceea ce stie celalalt" sunt cugetari care iti raman de luat la pachet pentru acasa. Nu e el singurul personaj care lanseaza astfel de teme cu substrat filosofic. Apologia "fricii de nou, de schimbare" pe care o face Ota constituie si ea unul din punctele forte ale scenariului. Intreaga idee de a privi viata e genial explicata si argumentata. Un film al destinelor surprinse intr-un moment aparent aleatoriu si care lasa impresia ca se indreapta spre necunoscut, fara o tinta precisa. Personajele principale suntem toti.
Nota 8,04!