În Europa, anii 90 au fost marcați de conflictele care au dus la dezmembrarea Iugoslaviei și care au provocat nenumărate tragedii personale. Una dintre ele a fost cea a lui Luce, al cărei fiu a fost ucis în Albania. Aproape toate mamele aflate în situația ei ar fi căutat răzbunare. Luce a ales o altă cale, calea iertării. A avut varii motive să procedeze astfel și, datorită comportamentului ei, cel care i-a ucis fiul a găsit drumul către izbăvire. Astăzi, el duce o viață obișnuită și e acceptat de societate. Femeia care a avut puterea să îl ierte pentru uciderea fiului ei este ca o mamă pentru el. În ceea ce o privește pe Luce, ea și-a găsit vocația, pentru că a descoperit că are puterea de a aduce pace în sufetul celor care, ca și ea, au pierdut pe cineva apropiat în timpul absurdelor conflicte ale acelor ani.