Sinopsis

La curtea impulsivului rege Peilang îl cunoaştem pe erou, generalul Ziyu, care ar trebui să conducă ofensiva împotriva regatului inamic. Doar Ziyu nu este de fapt Ziyu, ci "umbra" sa, Jingzhou. Încă de la primul cadru ni se explică acest obicei din vechime al suspuşilor chinezi, acela de a avea o sosie identică gata să le ţină locul în caz de pericol sau să-i înlocuiască pentru o vreme, dacă necesitatea cere ca originalul să se afle în altă parte. Curând soarta întregului regat ajunge în mâinile "umbrei", Jingzhou, iar aici scenariul scris de Zhang şi Li Wei reuşeşte să creeze un personaj mai mult decât ataşant: omul fără nicio putere care de fapt deţine toată puterea. Sau invers, omul care aparent deţine toată puterea, dar de fapt nu are nicio putere.