Un film de excepție, singular, atipic, senzorial. Nu-l prea pot compara cu alte filme. E drept că ritmul e lent, dar m-am lăsat cucerit de oniricul ermetic, de regia magistrală. Așteptarea și letargia lui Zama m-au trimis la Buzzati, la „Deșertul tătarilor!
El_KaPpa
pe 26 Mai 2020 22:18
Motivatiile si emotiile personajului central, Don Diego de Zama, sunt cam singurele lucruri clare in acest film confuz, incoerent si foarte greu de urmarit inspre final.
Poate nu am cunostintele necesare pentru a-l intelege, dar stiu clar ca nu se va afla pe lista favoritelor mele din 2017.
lili22
pe 29 Septembrie 2019 16:15
Un film de valoare medie cu o coloana sonora minunata.Un episod dureros din istoria Argentinei.
Cretzulynne
pe 06 Iulie 2019 08:19
A 44-a propunere pentru Academia de Film Americană, la categoria de cel mai bun film străin, din partea Argentinei.
Nu a fost nominalizat.
alali
pe 07 Februarie 2019 05:59
E de ajuns sa privesti primele secvente din Zama, cele introductive de pana la derularea credits-ului de inceput, pentru a-ti da seama ca vei asista la ceva diferit, la acel cinema alternativ care garanteaza in mare lui parte, calitatea.
Totul incepe cu o poveste minora a unui neinsemnat birocrat in serviciul Coroanei Spaniole, dar in memoria unui popor, cel argentinian in cazul de fata, speta capata anvergura spiritului unei intregi natiuni. Resemnarea, asteptarea in van, speranta iluzorie a unui viitor asa cum ti-l doresti, nu sunt lucruri specifice doar argenitinienilor. Noi, romanii, le traim de atatia amar de ani. Insa nicaieri aceste vise desarte nu definesc mai bine un popor asa cum se intampla in a doua tara ca marime a continentului sud-american. Iar filmul reuseste imposiblilul, sa ecranizeze "inecranizablilul" si sa articuleze acest fond si aceasta forma a esentei romanului lui Antonio Di Benedetto, unul specific literaturii gaucesca.
Atmosfera incomoda, asta spusa asa ca sa pastram limbajul academic, nu iti creaza confortul unei vizionari relaxate. Plus ca intregul material se caracterizeaza prin acel ton difuz atat de drag regizoarei Lucrecia Martel, cititoare si ea la un moment dat a cartii omonime si care a simtit la terminarea lecturii EUFORIA descoperirii unui adevar fundamental al existentei umane. Incapabila sa defineasca anume acesta descoperire, a filmat acest film. Acum, cand materialul este gata si numirea respectivului adevar a devenit ceva mai clara, in masura in care un substantiv abstract poate fi limpede numit si precizat. "Simtirea timpului atunci cand nu mai exista timp" devine, intr-o anumita faza a vietii fiecaruia, chinul si zbuciumul sufletesc imposibil de evitat. Iar Zama nu mai dispune de timp. "Copiii si logodnica ta s-au saturat sa tot astepte" i se transmite prin mesageri in permanenta. Lui i s-a acrit, de-asemenea, de cat a rabdat si mai ales de cat se intrevede ca va mai intarzia raspunsul mult asteptat. Doar ca e ceva specific acestor oameni, a "gaugilor" sa traiasca cu o nadejde permanenta, nimeni altcineva neputand intelege pe de-a-ntregul sentimentul neimplinirii amestecat cu amagirea perpetua. Actiunea este asezata pe malul marii, privelistea ideala in care sa te pierzi cu gandul. Ca tot vorbeam de cadrul natural, unul deschis asa cum e specific acestui tip de constructie literara, trebuie sa amintesc de nimblanzirea natural-umana atat de fidel surprinsa pe camera in acest film. Impresia ca ai fost abandonat in secolul XIIX e totala. Iar asta in pofida unei imagini impecabile, fara retusuri si artificii care sa altereze fidelitatea de care e capabila tehnologia digitala actuala. Nu e nevoie sa apelezi la astfel de siretlicuri intrucat atmosfera, veridicitatea a ceea ce vezi si simti sunt extrem de palpabile.
Am descris intr-un alt material, acest proiect ca fiind O Cinematografiere Auditiva a Imaginii si O Inregistrare Vizuala a Sunetului pentru ca in timpul vizionarii, prin tehnica folosita de a manipula atat auzul cat si privirea, imaginea iti palpita aidoma tamplelor unui bolnav cuprins de cele mai severe stari febrile iar sunetul transforma un piesaj natural altfel idilic, intr-o imagine horror, terifianta, situata la limita suportabilitatii. (de reurmarit fragmentul dialogului imaginar cu fiul marinarului, -proiectie din trecut lui Zama-, oaspete proaspat sosit pe insula; asta bineinteles, daca mai puteti sa retraiti tensiunea macabra a unei coloraturi sonore infricosatoare). Cu alte ocazii sunete ce nu au nimic in comun cu umanul se alipesc diferitelor personaje, copiii mici fiind tinta predilecta. Unul miauna exact ca o pisica doar ca turnura unui asemenea cadru emana ceva demonic, altul plange sub forma unui marait sinistru. Un joc ilogic de vibratii sonore intr-o lume ce nu ne e cu putinta sa o descifram. Zama, el insusi un om al locului, devine strain de toate aceste halucinatii bolborosite intr-un grai indescifrabil, simtind ca devine din ce in ce mai european ori mai spaniol, dar si din ce in ce mai instrainat si mai fara idenditate la gandul ca nu va mai ajunge niciodata acasa, la noua lui casa.
Salbaticia constituie puncul forte al peliculei. Cadre neimblanzite, inca virgine parca, oameni nedomesticiti, comportamente salbatice, dar si conditii de trai barbare, primitive chiar se transforma in adevarate delicii cinematografice aici. O arta a uratului si o stiinta de a reda inesteticului valoare artistica sunt performante regizorale demne de orice mare artist, indiferent de domeniul in care acesta creeaza.
Concluzie: Un delir cinematografic peste care nu va trece mult timp pana cand sa fie asezat intre cele mai semnificative realizari ale celei de a saptea arte. E diferit de tot ce s-a realizat pana acum si probabil ca va ramane unic in peisaj si pe viitor. Cinema de substanta si mai ales creator de sentimente si stari. Stanjenitor la vedere, te vei simti un stingher spectator ce retraieste pe pielea lui toata amaraciunea protagonistului unui material pe care tocmai il parcurgi. Din acest punct de vedere, substituirea privitorului cu personajul principal, proces ce nu tine de modul in care tu reusesti sa realizezi imersia in imagine ci ti se impune fortat, vrei nu vrei, este si el o opera de arta in sine. Fara discutie, Martel reuseste sa creeze tot ceea ce e imposibil de implinit in cinematografie, intr-un singur film: Zama. Nota 9,05!
Poate nu am cunostintele necesare pentru a-l intelege, dar stiu clar ca nu se va afla pe lista favoritelor mele din 2017.
Nu a fost nominalizat.
Totul incepe cu o poveste minora a unui neinsemnat birocrat in serviciul Coroanei Spaniole, dar in memoria unui popor, cel argentinian in cazul de fata, speta capata anvergura spiritului unei intregi natiuni. Resemnarea, asteptarea in van, speranta iluzorie a unui viitor asa cum ti-l doresti, nu sunt lucruri specifice doar argenitinienilor. Noi, romanii, le traim de atatia amar de ani. Insa nicaieri aceste vise desarte nu definesc mai bine un popor asa cum se intampla in a doua tara ca marime a continentului sud-american. Iar filmul reuseste imposiblilul, sa ecranizeze "inecranizablilul" si sa articuleze acest fond si aceasta forma a esentei romanului lui Antonio Di Benedetto, unul specific literaturii gaucesca.
Atmosfera incomoda, asta spusa asa ca sa pastram limbajul academic, nu iti creaza confortul unei vizionari relaxate. Plus ca intregul material se caracterizeaza prin acel ton difuz atat de drag regizoarei Lucrecia Martel, cititoare si ea la un moment dat a cartii omonime si care a simtit la terminarea lecturii EUFORIA descoperirii unui adevar fundamental al existentei umane. Incapabila sa defineasca anume acesta descoperire, a filmat acest film. Acum, cand materialul este gata si numirea respectivului adevar a devenit ceva mai clara, in masura in care un substantiv abstract poate fi limpede numit si precizat. "Simtirea timpului atunci cand nu mai exista timp" devine, intr-o anumita faza a vietii fiecaruia, chinul si zbuciumul sufletesc imposibil de evitat. Iar Zama nu mai dispune de timp. "Copiii si logodnica ta s-au saturat sa tot astepte" i se transmite prin mesageri in permanenta. Lui i s-a acrit, de-asemenea, de cat a rabdat si mai ales de cat se intrevede ca va mai intarzia raspunsul mult asteptat. Doar ca e ceva specific acestor oameni, a "gaugilor" sa traiasca cu o nadejde permanenta, nimeni altcineva neputand intelege pe de-a-ntregul sentimentul neimplinirii amestecat cu amagirea perpetua. Actiunea este asezata pe malul marii, privelistea ideala in care sa te pierzi cu gandul. Ca tot vorbeam de cadrul natural, unul deschis asa cum e specific acestui tip de constructie literara, trebuie sa amintesc de nimblanzirea natural-umana atat de fidel surprinsa pe camera in acest film. Impresia ca ai fost abandonat in secolul XIIX e totala. Iar asta in pofida unei imagini impecabile, fara retusuri si artificii care sa altereze fidelitatea de care e capabila tehnologia digitala actuala. Nu e nevoie sa apelezi la astfel de siretlicuri intrucat atmosfera, veridicitatea a ceea ce vezi si simti sunt extrem de palpabile.
Am descris intr-un alt material, acest proiect ca fiind O Cinematografiere Auditiva a Imaginii si O Inregistrare Vizuala a Sunetului pentru ca in timpul vizionarii, prin tehnica folosita de a manipula atat auzul cat si privirea, imaginea iti palpita aidoma tamplelor unui bolnav cuprins de cele mai severe stari febrile iar sunetul transforma un piesaj natural altfel idilic, intr-o imagine horror, terifianta, situata la limita suportabilitatii. (de reurmarit fragmentul dialogului imaginar cu fiul marinarului, -proiectie din trecut lui Zama-, oaspete proaspat sosit pe insula; asta bineinteles, daca mai puteti sa retraiti tensiunea macabra a unei coloraturi sonore infricosatoare). Cu alte ocazii sunete ce nu au nimic in comun cu umanul se alipesc diferitelor personaje, copiii mici fiind tinta predilecta. Unul miauna exact ca o pisica doar ca turnura unui asemenea cadru emana ceva demonic, altul plange sub forma unui marait sinistru. Un joc ilogic de vibratii sonore intr-o lume ce nu ne e cu putinta sa o descifram. Zama, el insusi un om al locului, devine strain de toate aceste halucinatii bolborosite intr-un grai indescifrabil, simtind ca devine din ce in ce mai european ori mai spaniol, dar si din ce in ce mai instrainat si mai fara idenditate la gandul ca nu va mai ajunge niciodata acasa, la noua lui casa.
Salbaticia constituie puncul forte al peliculei. Cadre neimblanzite, inca virgine parca, oameni nedomesticiti, comportamente salbatice, dar si conditii de trai barbare, primitive chiar se transforma in adevarate delicii cinematografice aici. O arta a uratului si o stiinta de a reda inesteticului valoare artistica sunt performante regizorale demne de orice mare artist, indiferent de domeniul in care acesta creeaza.
Concluzie: Un delir cinematografic peste care nu va trece mult timp pana cand sa fie asezat intre cele mai semnificative realizari ale celei de a saptea arte. E diferit de tot ce s-a realizat pana acum si probabil ca va ramane unic in peisaj si pe viitor. Cinema de substanta si mai ales creator de sentimente si stari. Stanjenitor la vedere, te vei simti un stingher spectator ce retraieste pe pielea lui toata amaraciunea protagonistului unui material pe care tocmai il parcurgi. Din acest punct de vedere, substituirea privitorului cu personajul principal, proces ce nu tine de modul in care tu reusesti sa realizezi imersia in imagine ci ti se impune fortat, vrei nu vrei, este si el o opera de arta in sine. Fara discutie, Martel reuseste sa creeze tot ceea ce e imposibil de implinit in cinematografie, intr-un singur film: Zama. Nota 9,05!