Sinopsis

Elefantul Verde prezintă povestea a doi locotenenți sovietici care sunt închiși într-o închisoare militară. Celula în care sunt închiși arată ca o pivniță întunecată cu pereții vopsiți într-un verde otrăvitor și cu o conductă de canalizare care picură. Unul dintre prizonieri pare a delira și vorbește în continuu ca un nebun, spunând povești din trecutul său. Celălalt se înfurie la un moment dat și-și bate violent colegul de celulă. Ca pedeapsă, ofițerul este scos din celulă de un paznic și pus să curețe o toaletă murdară cu o furculiță. Întors în celulă acesta adoarme și celălalt, ofițerul nebun, face treaba mare într-o farfurie folosită de amândoi și consumă o mare parte din conținutul acesteia. Cele două personaje principale trec printr-o serie de acte umilitoare întreprinse asupra lor de către un paznic și de un căpitan care par a avea puternice tendințe sadice.