Sinopsis

De tânăr, Dogen ajunge în China, căutând adevăratul Maestru care îi poate arăta Calea ce o caută de copil. Mulți mari preoți budiști ajung în calea lui, dar până la urmă un bătrân Maestru Bucătar îi arată drumul pe care trebuie să îl urmeze. Întors în Japonia cu noua învățătură, Dogen găsește nu numai discipoli, ci și dușmani, în persoana celor ce sunt adepții vechilor curente budhiste. Templul unde își desfășoară activitatea e dat de aceștia pradă focului, iar el e nevoit să se stabilească într-un mic templu, în Echizen. Însă faima lui ajunge și la mai-marii societății. Când este chemat să îl ajute pe Shogun, deși știe că merge într-o misiune periculoasă, o face cu gândul să ajute nu un shogun, ci “un tânăr care urlă în chinuri”. El nu se teme să îi spună shogunului adevărul despre sursa suferințelor acestuia, și nici calea ce ar trebui să o urmeze pentru a scăpa de suferință. Și ajunge la un pas de moarte...

Curajul, convingerea nestrămutată și persistența, cu toate sacrificiile inerente, au făcut din Dogen unul din marii invățători ai Asiei, care și-a pus amprenta nu numai pe secolul în care a trăit, ci și pe secolele următoare, atât în Japonia, cât și departe de granițele ei.