Părerea criticului
Zero este un film construit după formula poveştilor care se întretaie.
Zero prezintă, de fapt, zece poveşti, cu cel puţin două personaje principale per poveste şi întâmplări care fac ca aceste personaje să interacţioneze.

Păcatul lui Borowski este că ne stârneşte cu zece poveşti, dar că niciuneia nu-i acordă suficientă atenţie, astfel încât ajungem să descoperim la final de film că ne-am uitat la un fel de meci de tenis, că am alergat cu privirea de la o întâmplare la alta, dar că nu am primit decât nişte idei de personaje, şi schiţe de poveşti. Nu aflăm care sunt motivaţiile eroilor, nimic din backgroundul lor, Borowski ne lasă la suprafaţa lucrurilor, încât - după o oră de film - gândul ne fuge în altă parte.

Rămânem cu frustrarea că nu am aflat lucrurile esenţiale: de ce prostituata vrea să păstreze copilul peştelui, deşi acesta o agresează, motivaţiile unui tată care sună la poliţie pentru a-şi denunţa fiul abia după un an de la săvârşire, motivul pentru care o femeie îşi înşală soţul cu unul dintre angajaţii acestuia etc