Părerea criticului
Să sperăm că în weekend nu plouă, pentru că unica premieră a săptămânii în România nu prea are de ce să te scoată din casă: cu un scenariu previzibil, glume nu foarte amuzante şi o psihologie cel puţin ciudată, Omu' de la Zoo o să-i amuze doar pe cei mai indulgenţi dintre amatorii de divertisment uşor.
Povestea este cât se poate de simplă (şi susceptibilă să facă orice adult cu mintea întreagă să pufnească): când simandicoasa lui iubită (Leslie Bibb) îi refuză cererea în căsătorie pentru că nu-i decât un "amărât" de îngrijitor la Zoo, Griffin (Kevin James) se gândeşte să-şi dea demisia, ceea ce le face animalele de la zoo să rupă codul tăcerii şi să înceapă să-i dea sfaturi de amor. Până şi când scriem acest scurt sinopsis ne dăm seama cât de trăsnită este ideea, dar stai să vezi cum arată pe ecran când un leu, o leoaică, o maimuţă capucin, o girafă, un elefant şi o gorilă încep să-şi dea cu părerea despre cum se impresionează partenerele.
Sărmanul Kevin James a reuşit să ne amuze şi/sau înduioşeze în câteva rânduri (în Hitch - consilier în amor, de exemplu), dar The Zookeeper categoric nu-i unul dintre filmele sale de ţinut minte. Noi ne-am cam săturat de pămpălăii cu inima bună care au nevoie de 100 de minute din timpul nostru pentru a-şi da seama că nu mironosiţele blonde şi pline de fumuri trebuie iubite, ci colegele de la zoo, practice şi înţelegătoare (şi frumoase pe deasupra, mai ales când sunt interpretate de Rosario Dawson). Rareori am văzut la cinema personaj mai antipatic decât Stephanie, fost iubită a blajinului Griffin: noi am lăsa-o liniştiţi în cuşca unor lei şi-am veni câteva ore mai târziu...
S-a făcut mare tam-tam din faptul că animalele de la zoo (realizate cu ajutorul tehnologiei CGI) au voci celebre: o să-i auzi pe Cher şi Sylvester Stallone, pe Adam Sandler şi Nick Nolte, dar la ce platitudini pronunţă, e greu să-i bagi în seamă, mai ales că e cât se poate de clar faptul că toţi şi-au rostit replicile separat: dialogurile lor nu sună ca un dialog obişnuit, ci ca o suită de monologuri montate împreună. Plictisitor!
Dacă te ia somnul pe parcurs, roagă-ţi prietenii mai stoici să te trezească la genericul de final: este un montaj de momente comice de la filmări, de departe mult mai amuzante şi caraghioase decât toate gagurile din scenariu (atenţie, a fost scris de nu mai puţin de cinci persoane, cărora le dorim să muncească tot mai rar la Hollywood sau să se reprofileze pe horror-uri, poate le iese).
Ce mai, sfatul nostru e să intri la Omu' de la Zoo doar dacă ţii morţiş să stai pe un scaun de cinema şi să te gândeşti la ale tale, că altfel n-o să ieşi prea câştigat...
Povestea este cât se poate de simplă (şi susceptibilă să facă orice adult cu mintea întreagă să pufnească): când simandicoasa lui iubită (Leslie Bibb) îi refuză cererea în căsătorie pentru că nu-i decât un "amărât" de îngrijitor la Zoo, Griffin (Kevin James) se gândeşte să-şi dea demisia, ceea ce le face animalele de la zoo să rupă codul tăcerii şi să înceapă să-i dea sfaturi de amor. Până şi când scriem acest scurt sinopsis ne dăm seama cât de trăsnită este ideea, dar stai să vezi cum arată pe ecran când un leu, o leoaică, o maimuţă capucin, o girafă, un elefant şi o gorilă încep să-şi dea cu părerea despre cum se impresionează partenerele.
Sărmanul Kevin James a reuşit să ne amuze şi/sau înduioşeze în câteva rânduri (în Hitch - consilier în amor, de exemplu), dar The Zookeeper categoric nu-i unul dintre filmele sale de ţinut minte. Noi ne-am cam săturat de pămpălăii cu inima bună care au nevoie de 100 de minute din timpul nostru pentru a-şi da seama că nu mironosiţele blonde şi pline de fumuri trebuie iubite, ci colegele de la zoo, practice şi înţelegătoare (şi frumoase pe deasupra, mai ales când sunt interpretate de Rosario Dawson). Rareori am văzut la cinema personaj mai antipatic decât Stephanie, fost iubită a blajinului Griffin: noi am lăsa-o liniştiţi în cuşca unor lei şi-am veni câteva ore mai târziu...
S-a făcut mare tam-tam din faptul că animalele de la zoo (realizate cu ajutorul tehnologiei CGI) au voci celebre: o să-i auzi pe Cher şi Sylvester Stallone, pe Adam Sandler şi Nick Nolte, dar la ce platitudini pronunţă, e greu să-i bagi în seamă, mai ales că e cât se poate de clar faptul că toţi şi-au rostit replicile separat: dialogurile lor nu sună ca un dialog obişnuit, ci ca o suită de monologuri montate împreună. Plictisitor!
Dacă te ia somnul pe parcurs, roagă-ţi prietenii mai stoici să te trezească la genericul de final: este un montaj de momente comice de la filmări, de departe mult mai amuzante şi caraghioase decât toate gagurile din scenariu (atenţie, a fost scris de nu mai puţin de cinci persoane, cărora le dorim să muncească tot mai rar la Hollywood sau să se reprofileze pe horror-uri, poate le iese).
Ce mai, sfatul nostru e să intri la Omu' de la Zoo doar dacă ţii morţiş să stai pe un scaun de cinema şi să te gândeşti la ale tale, că altfel n-o să ieşi prea câştigat...
