Sinopsis

"Zorba grecul este un film despre oameni cu sange fierbinte si oase solide, despre salbaticiune si inadaptare umana, despre semnificatiile vietii. Totul in acest film, inclusiv muzica lui nostalgica si incredibil de frumoasa, se prezinta la scara mare. Singurul lucru care ii lipseste este culoarea." – George Angeli - 1965 (Films and Filming).

Capodopera a celei de a saptea arte, filmul Alexis Zorbas (Zorba The Greek) este ecranizarea romanului cu acelasi nume a lui Nikos Kazantzakis. Regizorul Mihalis Kakogiannis a fost norcos sa gasesca colaboratori ca Mikis Theodorakis (genialul compozitor al coloanei sonore) si Walter Lassally (care a filmat tot tinutul saracacios unde are loc cea mai mare parte a actiunii).

Filmul este dominat in totalitate de catre Zorba, pentru care Antony Quinn a fost alegerea perfecta. Acesta pare a fi cel mai bun rol interpretat de Antony Quinn vreodata.

Exuberanta lui Zorba, capacitatea personajului de a vedea numai partea senina a vietii si de a transfera atitudinea sa optimista si celor din jur, combinate cu metafora dansului pe plaja pustie fac din acest film o capodopera. De asemenea actori ca Irene Papas si Alan Bates isi joaca rolurile cu profesionalism, interpretand caractere puternice cu mare autenticitate.