vineri, 16 ianuarie
-
07:00 Exclusiv VIPLumea mondenă îşi deschide larg uşile şi îi invită în culisele ei pe telespectatorii Prima TV. Moderatorul emisiunii este pregătit să îi descoasă pe invitaţi şi să le afle toate secretele. Exclusivităţi, momente emoţionante, discuţii între prieteni, voie bună şi relaxare!
-
09:00 Alege rețeta naționalăPrimul concurs culinar TV în care orice bucătar amator are șansa de a demonstra, chiar la el acasă, că preparatul său numărul 1 merită să fie numit Rețetă Națională. Este prima competiție de gătit preparate tradiționale, în care concurenții se notează reciproc, ceea ce mărește suspansul și ascute rivalitatea, iar „instanța supremă”, Horia Vîrlan, are drept de veto prin propriile lui note, care pot răsturna oricând clasamentul.
-
11:00 Teleshopping
-
13:00 50/50Un format dinamic, rapid şi captivant, 50:50 aduce în prim-plan doi concurenţi care se confruntă într-o competiţie unde fiecare întrebare contează, iar şansele de câştig sunt mereu egale: 50% – 50%. Tot jocul se învârte în jurul numărului 50.
-
14:00 FocusEmisiunea Focus este setată pe ştiri relevante pentru fiecare, pe informaţia esenţială, corectă şi obiectivă, pe poveşti şi fapte generatoare de plus-valoare în societate.
-
16:00 Exclusiv VIPLumea mondenă îşi deschide larg uşile şi îi invită în culisele ei pe telespectatorii Prima TV. Moderatorul emisiunii este pregătit să îi descoasă pe invitaţi şi să le afle toate secretele. Exclusivităţi, momente emoţionante, discuţii între prieteni, voie bună şi relaxare!
-
18:00 Focus 18La Focus 18, cel mai important jurnal de stiri, telespectatorii pot urmări, in fiecare zi, atât materiale în exclusivitate, cât şi rubrici dedicate sau reportaje speciale.
-
19:30 50/50Un format dinamic, rapid şi captivant, 50:50 aduce în prim-plan doi concurenţi care se confruntă într-o competiţie unde fiecare întrebare contează, iar şansele de câştig sunt mereu egale: 50% – 50%. Tot jocul se învârte în jurul numărului 50.
-
20:00Misterele Bucureștilor
1983 - Romania - DocumentarCu: Florin Piersic, Marga BarbuNota: 7.8 / Imdb 7.3 -
22:00Moromeții
1988 - Romania - DramăCu: Luminița Gheorghiu, Victor RebengiucNota: 9.0 / Imdb 8.8 -
01:15 Exclusiv VIPLumea mondenă îşi deschide larg uşile şi îi invită în culisele ei pe telespectatorii Prima TV. Moderatorul emisiunii este pregătit să îi descoasă pe invitaţi şi să le afle toate secretele. Exclusivităţi, momente emoţionante, discuţii între prieteni, voie bună şi relaxare!
-
03:00 Sănătate cu stilPrezentatoarea emisiunii aduce în atenţia telespectatorilor o serie întreagă de afecţiuni, cu care se confruntă tot mai mulţi români, şi oferă cele mai bune soluţii şi remedii pentru acestea, cu ajutorul celor mai buni medici din România. Telespectatorii vor afla şi cum pot avea grija cel mai bine de sănătatea lor, cum se pot hrăni sănătos, ce beneficii aduce mişcarea în viaţa lor, cum pot trata cel mai bine afecţiuni de care le este teamă sau ruşine să vorbească, dar şi cum îşi pot asigura o stare de bine cu ajutorul leacurilor din natură, al plantelor care pot face adevărate miracole pentru sănătatea lor.
-
03:30 Flash mondenEmisiunea îți prezintă subiecte la zi, informații și imagini de ultim moment, dar și povești în premieră, despre celebritățile autohtone și internaționale. Specialiștii emisiunii comentează ținutele vedetelor iar astrologul de serviciu îți spune ce îți rezervă astrele pentru fiecare zi din săptămână.
-
04:00 Alege rețeta naționalăPrimul concurs culinar TV în care orice bucătar amator are șansa de a demonstra, chiar la el acasă, că preparatul său numărul 1 merită să fie numit Rețetă Națională. Este prima competiție de gătit preparate tradiționale, în care concurenții se notează reciproc, ceea ce mărește suspansul și ascute rivalitatea, iar „instanța supremă”, Horia Vîrlan, are drept de veto prin propriile lui note, care pot răsturna oricând clasamentul.
-
06:00 FocusEmisiunea Focus este setată pe ştiri relevante pentru fiecare, pe informaţia esenţială, corectă şi obiectivă, pe poveşti şi fapte generatoare de plus-valoare în societate.
sâmbătă, 17 ianuarie
-
07:00 Exclusiv VIPLumea mondenă îşi deschide larg uşile şi îi invită în culisele ei pe telespectatorii Prima TV. Moderatorul emisiunii este pregătit să îi descoasă pe invitaţi şi să le afle toate secretele. Exclusivităţi, momente emoţionante, discuţii între prieteni, voie bună şi relaxare!
-
09:00 Poezie și delicatețuriUn show în care ingredientele culinare sunt omniprezente iar sarea și piperul sunt adăugate de confesiunile invitaților. Poezie şi delicateţuri oferă o bună ocazie telespectatorului să intre într-o lume în care poezia este în orice, de la un pahar de vin până la povestea de viaţă a invitaţilor, iar bucătăria tradiţională este la ea acasă.
-
11:00 Sănătate cu stilPrezentatoarea emisiunii aduce în atenţia telespectatorilor o serie întreagă de afecţiuni, cu care se confruntă tot mai mulţi români, şi oferă cele mai bune soluţii şi remedii pentru acestea, cu ajutorul celor mai buni medici din România. Telespectatorii vor afla şi cum pot avea grija cel mai bine de sănătatea lor, cum se pot hrăni sănătos, ce beneficii aduce mişcarea în viaţa lor, cum pot trata cel mai bine afecţiuni de care le este teamă sau ruşine să vorbească, dar şi cum îşi pot asigura o stare de bine cu ajutorul leacurilor din natură, al plantelor care pot face adevărate miracole pentru sănătatea lor.
-
11:30 ConnectEmisiunea Connect își propune să prezinte săptămânal cele mai noi și interesante gadgeturi, de la cele mai cunoscute telefoane, laptopuri, wearables, aplicații și jocuri, la cele mai inedite proiecte care țin capetele de afiș ale presei de tehnologie din toată lumea.
-
12:00 Insider politicUn talk-show politic şi nu numai, care va aborda cele mai importante evenimente din actualitatea românească, cu două puncte de vedere asupra temei săptămânii, cel al invitatului dar şi al realizatorului.
-
13:00 Papiland: prieteni pe viata
-
13:30 Life & Style cu Maria AndreiEmisiunea le propune telespectatorilor să redescopere destinații bine cunoscute, dar și rute alternative, să cunoască oameni deosebiți și să le afle poveștile, rețetele gastronomice și produsele locale premiate. Maria Andrei mai aduce în atenția publicului știri pertinente și autentice cu ajutorul unor specialiști respectați, și îi ajută să fie la curent cu ultimele tendințe în domeniul life & style.
-
14:00Roșcovanul
1976 - Romania - AventuriCu: Costel Băloiu, Sebastian PapaianiNota: 7.4 / Imdb 7.2 -
16:00 Schimb de mameEmisiunea "Schimb de mame" aduce în prim plan experienţele inedite trăite de soțiile-mame care au curajul să își schimbe viaţa pentru șapte zile. În fiecare săptămînă, două soții-mame vor face "schimb de vieți", vor avea o familie, prieteni și o slujbă complet noi, într-o localitate și o casa cu totul necunoscute. La final, protagoniștii se vor întâlni pentru a-și împărtăși experienţele trăite în răstimpul celor șapte zile și vor fi premiați.
-
18:00 Focus 18La Focus 18, cel mai important jurnal de stiri, telespectatorii pot urmări, in fiecare zi, atât materiale în exclusivitate, cât şi rubrici dedicate sau reportaje speciale.
-
19:00 Zona de conflict
-
20:00Mi-e dor de tine
2015 - Marea Britanie - Comedie, Dramă, RomanticCu: Toni Collette, Drew BarrymoreNota: 7.6 / Imdb 6.8 -
22:30 Cronica cârcotaşilorEmisiunea Cronica cârcotaşilor prezintă o variantă unică a celor mai importante noutăţi din domeniul politic, social, cultural sau economic. Telespectatorii vor mai afla şi cum stau românii la capitolul cultură generală prin rubrica “Vocea Poporului”, iar “Top Ruşinică” face clasamentul binecunoscut al gafelor din televiziuni.
-
00:30Misterele Bucureștilor
1983 - (R) - Romania - DocumentarCu: Florin Piersic, Marga BarbuNota: 7.8 / Imdb 7.3 -
02:30 Poezie și delicatețuriUn show în care ingredientele culinare sunt omniprezente iar sarea și piperul sunt adăugate de confesiunile invitaților. Poezie şi delicateţuri oferă o bună ocazie telespectatorului să intre într-o lume în care poezia este în orice, de la un pahar de vin până la povestea de viaţă a invitaţilor, iar bucătăria tradiţională este la ea acasă.
-
04:30 Alege rețeta naționalăPrimul concurs culinar TV în care orice bucătar amator are șansa de a demonstra, chiar la el acasă, că preparatul său numărul 1 merită să fie numit Rețetă Națională. Este prima competiție de gătit preparate tradiționale, în care concurenții se notează reciproc, ceea ce mărește suspansul și ascute rivalitatea, iar „instanța supremă”, Horia Vîrlan, are drept de veto prin propriile lui note, care pot răsturna oricând clasamentul.
-
06:00 FocusEmisiunea Focus este setată pe ştiri relevante pentru fiecare, pe informaţia esenţială, corectă şi obiectivă, pe poveşti şi fapte generatoare de plus-valoare în societate.
Cele mai populare