Netflix
×
Utilizator
×

10 imagini noi-nouţe din Gladiator 2! Iată personajele

Revista Vanity Fair publică o galerie de cadre din cel mai aşteptat sequel al anului

Zilele trecute publicaţia Deadline preciza, într-o analiză a candidaţilor cu şanse la Oscar 2025, că Gladiator 2 ar putea fi cel mai proeminent lungmetraj intrat în cursă şi că sequel-ul i-ar putea aduce lui Ridley Scott Oscarul pentru Cea mai bună regie. Aseară, Vanity Fair publica o galerie de imagini inedite din sequelul pe care românii îl vor vedea cu o săptămână înaintea americanilor, cu începere din 15 noiembrie.

Îi vedem în sfârşit pe Paul Mescal, Pedro Pascal, Denzel Washington şi Joseph Quinn în rolurile principale din acest film ce ar putea bate recorduri la încasări, devenind unul dintre hiturile anului nu doar în ceea ce priveşte nominalizările la Oscar, ci şi numărul de bilete vândute.

Primul trailer al filmului se va lansa exact peste o săptămână, pe 9 iulie, dar până atunci iată imaginile. Îl vedem pe Paul Mescal în rolul lui Lucius, inclusiv într-un cadru în care îşi "spală" mâinile cu nisip, o trimitere directă la o imagine asemănătoare cu Maximus (Russell Crowe) din filmul original. Pedro Pascal este generalul Acacius, iar Denzel Washington este Macrinus, un influent traficant de arme pasionat de luptele cu gladiatori. Connie Nielsen revine în rolul Lucillei, mama lui Lucius. În sfârşit, Joseph Quinn, care de vineri poate fi văzut în cinematografe în horror-ul A Quiet Place: Day One/Fără zgomot: Ziua 1, este Geta, cel care împarte cu fratele său, Caracalla, tronul imperiului roman.

Citeşte şi despre Those About to Die, serialul cu gladiatori care se lansează luna aceasta şi explorează teme similare celor din Gladiator 2.

Galerie poze
Filme
Persoane