2023: cele mai aşteptate seriale (IV)

Ultimele şase din cele 24 de seriale ultra-aşteptate de anul acesta

Încheiem seria de articole despre cele mai aşteptate seriale ale anului (poţi citi părţile anterioare aici, aici şi aici) cu o selecţie ce ar trebui să mulţumească pe toată lumea: avem de toate, de la dramă britanică emoţionantă până la megaproducţii marca Netflix şi fraţii Russo.

Extrapolations - Apple TV
Premiera pe 17 martie.
Ne mai desparte nici o lună de premiera acestui serial-antologie pe al cărui afiş se află o mulţime de actori cunoscuţi (Meryl Streep, Edward Norton, David Schwimmer, Kit Harington - foto - şi Marion Cotillard, printre mulţi alţii). Creată de Scott Z. Burns (a scris, printre altele, Contagion, The Bourne Ultimatum şi The Informant!), producţia reuneşte mai multe fire narative ce explorează unul dintre cele mai hot (la propriu) subiecte ale ultimului deceniu, anume încălzirea globală. Acţiunea are loc câteva decenii în viitor, când efectele schimbărilor climatice (pe care le resimţim deja) se agravează făcând cercetătorii şi oamenii simpli să se întrebe câţi supravieţuitori ai omenirii vor prinde începutul secolului următor.

The Three-Body Problem - Netflix
Data premierei va fi anunţată în curând.
Primul roman SF asiatic ce a câştigat Premiul Hugo, "The Three-Body Problem" s-a lansat în 2008, a fost urmat de încă două volume şi acum trilogia promite să devină una dintre cele mai marcante premiere de streaming ale anului. Acţiunea are loc în China, unde un proiect militar ultrasecret trimite un semnal în spaţiu pentru a contacta eventuale civilizaţii extraterestre. Nimeni nu se aşteaptă că va veni vreodată un răspuns, dar iată că o rasă extraterestră în pragul extincţiei recepţionează semnalul şi decide să atace Pământul. Îţi mai spunem şi că răspunzători de noua adaptare (există deja un serial chinez bazat pe trilogie) sunt nimeni alţii decât creatorii superhitului HBO Game of Thrones, David Benioff şi D.B. Weiss.

Best Interests - BBC
Data premierei va fi anunţată în curând.
Doi dintre cei mai cunoscuţi actori britanici, Michael Sheen (Good Omens, Masters of Sex) şi Sharon Horgan (Catastrophe, Bad Sisters), joacă rolurile principale într-o producţie ce se anunţă a fi printre cele mai emoţionante ale anului. În centrul atenţiei sunt doi soţi, Nicci şi Andrew, a căror fiică are un handicap ce îi ameninţă viaţa. Părinţii vor ajunge să pornească o bătălie juridică împotriva medicilor fiicei lor pentru dreptul acesteia de a muri.

Citadel - Prime Video
Data premierei va fi anunţată în curând.
Este categoric cel mai misterios titlu din întreaga noastră listă, dar, chiar dacă nu ştim mare lucru despre subiect, nu putem ignora noul proiect al celebrilor fraţi Russo (Avengers: Endgame). Prezentat drept un thriller de spionaj, serialul îi va avea în rolurile principale pe Richard Madden (Game of Thrones, Bodyguard) şi pe actriţa indiană Priyanka Chopra. Interesant este şi faptul că studiourile Amazon au anunţat deja mai multe versiuni locale (în India, Italia şi Mexic) pentru acest serial.

Fifteen-Love - Prime Video
Data premierei va fi anunţată în curând.
Datorită Simonei Halep, românii acordă o mare atenţie tenisului, prin urmare s-ar putea ca această producţie britanică să-şi facă mulţi fani la noi în ţară. Serialul promite să exploreze lumea ultra-competitivă a tenisului de performanţă, unde obsesia pentru ascensiunea în topurile celor mai buni sportivi pune o presiune gigantică pe vieţile celor aflaţi la început de drum. În centrul atenţiei este Justine Pearce, o jucătoare adolescentă extrem de promiţătoare a cărei carieră este întreruptă pe neaşteptate de o accidentare. La cinci ani de la despărţirea de tenis, Pearce face mai multe acuzaţii publice la adresa fostului ei antrenor (Aiden Turner din Being Human şi Poldark), punând pe jar întreaga lume a tenisului.

True Detective: Night Country - HBO
Data premierei va fi anunţată în curând.
Una dintre cele mai cunoscute serii poliţiste ale ultimului deceniu, True Detective continuă cu un al patrulea sezon, intitulat Night Country, cu acţiunea plasată în Alaska şi având-o drept cap de afiş pe celebra Jodie Foster, care se întoarce la producţiile de televiziune pentru prima oară din adolescenţă. Foster este Liz Danvers, detectiv într-o mică secţie de poliţie dintr-un orăşel din Alaska asupra căruia stă să se abată lunga noapte artică. Dispariţia întregii echipe de oameni de ştiinţă a unei staţii de cercetare din apropiere va deveni cea mai mare provocare din întreaga carieră a poliţistei.

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Filme
Persoane