30 de ani de Astra Film Festival - Cinematografie inovatoare în Piața Mare din Sibiu
Unul dintre momentele de neratat: prezentarea în format imersiv a albumului The Dark Side of the Moon, al trupei Pink Floyd
Sibiul va găzdui între 15 și 22 octombrie o ediție specială Astra Film Festival, marcând 30 de ani de la înființarea acestui eveniment cultural. Pentru a sărbători această ocazie, centrul orașului va fi transformat într-un hub al inovației cinematografice, cu două cinematografe de tip dome și o instalație specială numită Infinity Mirror Room.
Programul special Astra Film New Media este deschis tuturor iubitorilor de film, indiferent de vârstă. Vizitatorii se pot aștepta la tehnologii precum arta conceptuală și realitatea augmentată, explorând o gamă largă de experiențe cinematografice, de la proiecții de film documentar tradiționale până la cele imersive de 360 de grade.
Dumitru Budrala, director-fondator al Astra Film Festival, declară: „În fiecare an ne simțim provocați să oferim ceva nou publicului nostru. Programul Astra Film New Media oferă noi perspective de a consuma filmul documentar. Ne bucură faptul că generația tânără e tot mai aproape de festivalul nostru și de aceea căutăm mereu să vorbim pe limba ei, care este limbajul viitorului”.
De asemenea, vizitatorii vor avea ocazia să exploreze o varietate de subiecte. Copiii și adolescenții sunt invitați să participe la programul educativ Astra Film Junior, care include aventuri de explorare a universului și a realității interioare. Alte proiecții oferă incursiuni în lumea subacvatică, narațiuni legate de astronomie și introducere în curente culturale precum suprematismul. Un moment de neratat va fi prezentarea albumului iconic al trupei Pink Floyd, "The Dark Side of the Moon", într-un format audiovizual imersiv.
Lista completă a filmelor care vor putea fi vizionate full-dome 360 poate fi consultată aici.
Despre Astra Film Festival
Astra Film Festival Sibiu, lansat în 1993 ca proiect inovator, este unul dintre cele mai importante festivaluri de film de non-ficțiune din Europa. Aflat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, festivalul este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, având ca partener strategic Ministerul Culturii, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Centrului Național al Cinematografiei, al Institutului Cultural Român, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu și al Uniunii Cineaștilor. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.