Actor din Eu când vreau să fluier, fluier, internat la spital

Papan Chilibar se află la spitalul Fundeni, suspectat de leucemie

Papan Chilibar, unul dintre lăudaţii actori neprofesionişti din Eu când vreau să fluier, fluier, nominalizat la un număr record de 13 premii Gopo, se află în acest moment la spitalul Fundeni, suspectat de leucemie. Până în acest moment nu a fost dat niciun diagnostic definitiv în cazul actorului.

Casa de producţie Strada Film declară într-un comunicat de presă: "STRADA FILM este la curent cu starea de sănătate a lui Papan Chilibar. Am vrut să păstrăm confidenţialitatea în legătură cu acest caz, deoarece este un moment delicat pentru Papan şi pentru familia lui. Este o perioadă în care au nevoie de discreţie".

Daniel Mitulescu, producătorul filmului regizat de Florin Şerban şi câştigător a două premii anul trecut la Berlin, declară: "Am fost tot timpul alături de el şi încercăm să facem toate demersurile necesare pentru a-l ajuta şi pentru a-i susţine familia. Avem încredere în doctorii specialişti de la Spitalul Fundeni şi sperăm că starea lui Papan se va îmbunătăţi în viitorul apropiat".

În Eu când vreau să fluier, fluier, Papan Chilibar este Ursu, cel mai bun prieten al lui Silviu, protagonistul interpretat de George Piştereanu. După apariţia în filmul care a primit laude în întreaga lume şi a devenit cea mai populară premieră românească a lui 2010, Chilibar a fost acuzat de furt şi, la momentul internării, aştepta procesul în penitenciarul Rahova.

Filme
Persoane