Actorul Anton Yelchin, „Chekov” din seria Star Trek, și-a pierdut viața la 27 de ani

Pe 22 iulie intră în cinematografe Star Trek. Dincolo de infinit!, ultimul film în care îl vom mai vedea pe tânărul actor.

Actorul Anton Yelchin, cunoscut mai ales pentru rolul Pavel Chekov din seria Star Trek, şi-a pierdut viaţa într-un accident, în noaptea de sâmbătă spre duminică, anunță presa internațională. Anton Yelchin a decedat în urma unui accident petrecut la accesul în reşedinţa sa din San Fernando Valley.

Tânărul în vârstă de 27 de ani, cu rol memorabil și în Alpha Dog/Mascul necruțător (2006) și o filmografie de peste 30 de titluri, a fost găsit decedat pe aleea de acces de la reşedinţa sa, după ce nu a mai apărut la o repetiţie care fusese programată la ora 11 noaptea. Locul accidentului a fost poarta de incintă, într-un punct unde carosabilul are o pantă accentuată. Se pare că înainte de accident, actorul a coborât din maşină. Actorul a fost pronunţat decedat de către autorităţi. Un purtător de cuvânt anunţa duminică: „Actorul Anton Yelchin şi-a pierdut viaţa într-un accident mortal în cursul acestei dimineţi. Familia solicită să i se respecte liniştea în acest moment".

Condoleanţele au venit din toate părţile odată ce tragedia a devenit cunoscută. Colegul său de platou din Star Trek, John Cho, a postat : „L-am îndrăgit pe Anton Yelchin. Era un adevărat artist - curios, frumos, curajos. Un coleg adevărat şi un fiu minunat. Mă simt devastat”. Cineastul Kevin Smith declară vestea „nenorocit de tristă".  Şi Zachary Quinto, care îl joacă pe Spock, a postat o imagine a actorului defunct şi i-a lăudat talentul enorm: „Prietenul nostru, tovarăşul nostru, Anton al nostru, unul dintre cei mai deschişi şi mai curioși oameni pe care am avut onoarea să-i cunosc, atât de talentat şi de generos”.  „Cu o înţelepciune peste vârsta lui şi plecat dintre noi înainte de vreme, îi dedicăm toată dragostea şi tăria familiei lui în acest moment de cumpănă". JJ Abrams, regizorul lui Star Trek, a scris la rândul lui un mesaj de condoleanţe emoţionant: „Ai fost briliant. Ai fost bun. Ai fost amuzant, şi mai ales ai fost talentat. Şi nu ai fost cu noi îndeajuns. Ne e dor de tine... JJ".

Pe 22 iulie intră în cinematografe Star Trek. Dincolo de infinit!, ultimul film în care îl vom mai vedea pe tânărul actor.

 

 

  • xerses
    pe 20 iunie 2016 11:37
    Ce pierdere! R.I.P!
  • mihai_barbu
    pe 20 iunie 2016 16:59
    R.I.P. l-am vazut si in Terminator interpretandu-l pe Kyle Reese era talentat pacat
  • marius93
    pe 20 iunie 2016 18:41
    Inca nu pot sa cred ce citesc. Atat de nedreapta poate sa fie viata asta, avand in vedere ca muiste ca si Kim Kardashian sau betivi / drogati ca Charlie Sheen o duc bine mersi. RIP Anton Yelchin.
  • margott
    pe 22 iunie 2016 21:49
    Cuvantul "briliant" se traduce prin "genial", cum ar fi putut spune JJ Abrams despre Yelchin ca a fost diamant (briliant - in DEX) ? In alta ordine de idei, e trist cand un om tanar moare. Avea o viata de trait inaintea lui.
  • carmen_angelus_romila
    pe 28 octombrie 2018 10:07
    Regretabila aceasta disparitie neasteptata si intr-un mod de-a dreptul ridicol, al prodigiosului actor Anton Yelchin, interpret al mai multor personaje, din cunoscute pelicule cinematografice...
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Galerie poze
Filme
Persoane