AMC și Castel Film au făcut jurnaliștii actori pentru o zi

Cinemagia a vizitat al doilea cel mai mare studio din Europa și locul unde s-au filmat producții precum Ghost Rider: Spirit of Vengeance și What Happened to Monday?

La invitația AMC România, studioul Castel Film și-a deschis pentru o zi porțile pentru jurnaliști, care au avut ocazia de a face parte dintr-o parodie western filmată chiar într-una dintre clădirile ce compun „cartierul de epocă”.

Aceștia au avut la dispoziție rochii, haine de piele, pistoale și pălării de cowboy, dar și salonul aranjat corespunzător, cu trabucuri și pahare pline pe mese. Pe lângă recuzită și scenografia aferentă, actorii de ocazie au avut ajutor din partea câtorva tineri actori profesioniști, aduși de această dată ca figuranți. Strânși în jurul mesei, „actorii” au livrat replici scurte în timpul unui joc de cărți, au luat domnițe în cârcă și s-au duelat pierduți prin fumul artificial folosit de echipa de filmare. Cu toții și-au intrat cât se poate se serios în rol și au putut experimenta, la scară mică, ce înseamnă să interpretezi un rol și ce desfășurare de forțe uriașă (în realitate) presupune aceasta.

Turul restrâns al terenului pe care se întinde Castel Film – unde s-au turnat peste 250 de filme de la primele platouri de filmare, ridicate în 1992 – a inclus și al doilea cel mai mare studio din Europa (primul se află în Londra), ce se întinde pe 3700 metri pătrați, suprafață suficientă pentru crearea unui cartier întreg sau a unei piste de curse.

Clădirea care a stârnit cel mai mare interes a fost cea în care s-au sărutat Nicole Kidman și Jude Law în Cold Mountain – casa s-a aflat inițial în Râșnov, unde s-au filmat unele scene din film, și arăta, pe atunci, un pic diferit.

Studioul Castel Film a fost locul unde s-au filmat producții celebre cu actori și regizori străini printre care: Ghost Rider: Spirit of Vengeance (2011) (la producția căruia, spunea Bogdan Moncea, Nicholas Cage consuma și 12 doze de băutură energizantă pe zi), Seed of Chucky (primul lungmetraj de groază turnat aici), What Happened to Monday?, The Nun, The Dying of the Light, What About Love (cu Sharon Stone și Andy Garcia) și miniseria Hatfields & McCoys.

Și pentru The Sisters Brothers (cu John C. ReillyJoaquin PhoenixJake Gyllenhaal) s-au folosit decoruri de la Castel Films. Mare parte din film s-a turnat însă pe un terenul unei unități militare din sudul țării, înspre Giurgiu. 

Postul AMC oferă în luna decembrie titluri emblematice, ce vor asigura divertismentul finalului de an. Seria Harry Potter, SF-ul Terminator 3: Rise of the Machines și filmele Kill Bill vor putea fi urmărite de telespectatorii postului în această a doua parte a lunii.

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Galerie poze