Angelina Jolie impresionează la Veneţia cu Maria

Filmul despre viaţa sopranei Maria Callas a fost primit cu ovaţii la festival

Festivalul de la Veneţia dă tonul discuţiilor serioase şi aplicate despre cine are şanse la Oscarurile din anul următor, iar Angelina Jolie pare să devină o favorită după ce filmul ei, Maria, a fost primit cu opt minute de ovaţii la premiera mondială de ieri. Filmul spune povestea celebrei soprane supranumite La Divina de-a lungul ultimei săptămâni de viaţă şi este primul film în care Jolie cântă, după ce şi-a antrenat vocea timp de şapte luni înainte de începerea producţiei.

Publicaţia Variety consemnează că actriţa a izbucnit în lacrimi la reacţia publicului de la Veneţia, care a aclamat-o în picioare. Aceeaşi publicaţie scrie că de o reacţie similară s-a bucurat Brendan Fraser la revenirea sa cu The Whale, actorul câştigând apoi un Oscar pentru interpretarea sa. Ca şi Fraser, Jolie nu şi-a întrerupt cariera cinematografică, dar nici nu a mai avut vreun rol cu şanse de la nominalizarea pentru The Changeling, filmul lui Clint Eastwood din 2009. 15 ani mai târziu, iată că actriţa reintră în joc cu şanse considerabile.

Maria este regizat de chilianul Pablo Larraín şi completează trilogia acestuia despre femei celebre, trilogie începută în 2016 cu Jackie, cu Natalie Portman în rolul lui Jacqueline Kennedy, şi continuată în 2021 cu Spencer, cu Kristen Stewart în rolul prinţesei Diana. Iată că după o primă doamnă şi prinţesa inimilor, trilogia se termină cu povestea reginei scenelor lirice.

Maria se va lansa pe Netflix anul acesta, la o dată ce nu a fost încă anunţată.

Foto: Hepta.

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Filme
Persoane