Avengers 4 este ultimul film în care Chris Evans apare în rolul lui Captain America
Starul și-a luat rămas-bun de la supereroul Marvel pe care l-a jucat vreme de opt ani
Moment emoționant pentru fanii lui Captain America, dar și pentru interpretul acestuia, actorul Chris Evans. Starul a postat joi pe contul de Instagram un mesaj prin care mulțumește publicului și tuturor celor implicați în producțiile Marvel în care a apărut personajul său.
„Am încheiat în mod oficial filmările la Avengers 4. A spune că a fost o zi plină de emoţie este prea puţin. A fost o onoare pentru mine să interpretez acest rol vreme de opt ani. Mulţumesc publicului, celor din faţa şi celor din spatele camerei pentru amintiri! Vă sunt recunoscător pe vecie!”, a notat Evans.
Mesajul de rămas-bun al actorului este mai degrabă o confirmare decât un anunţ – pe lângă faptul că Avengers 4 este ultimul film din contractul încheiat cu Marvel, Evans a admis la începutul anului faptul că are de gând să lase deoparte costumul de supererou înainte ca publicul să se plictisească să îl vadă în această ipostază. Fanii Marvel presupun însă că retragerea sa ar avea de-a face şi cu posibilul sacrificiu al lui Captain America în încercarea de a-şi proteja colegii din echipa Răzbunătorilor de atacul lui Thanos.
Actorul şi-a asigurat deja următorul proiect major. Va fi protagonistul şi producătorul executiv al serialului-dramă al Apple, Defending Jacob, ce spune povestea unui tată al cărui fiu adolescent este acuzat de o crimă sinistră.
-
carmen_angelus_romilape 5 octombrie 2018 08:15Ca in multe altele, pentru revigorarea si succesul unei productii este necesara din cand in cand si o schimbare astfel incat, multumim actorului Chris Evans si un nou inceput pentru fiecare...!
-
mihnea_aspru95pe 5 octombrie 2018 15:11O să-mi pare rău mai mult pt. RDJ, că el mereu a fost în centrul acțiunii, a și început totul acum 10 ani. O să fie un final EPiC, mulți vor muri de tot și ceilalți noi vor continua Faza 4 din MCU.