Azahriah, cântărețul care a făcut istorie în Ungaria la doar 22 de ani
Lungmetrajul de debut al Izabellei Mazzag împletește documentarul cu ficțiunea pentru a spune povestea lui Azahriah, vedeta maghiară ce a umplut Arena Puskás în trei nopți consecutive, la doar 22 de ani.
Pentru cei mai mulți maghiari, Azahriah este o mândrie națională. Pentru majoritatea românilor, în schimb, un necunoscut. Însă acest lucru pare să se schimbe odată cu lansarea în cinematografe a filmului biografic cu același nume. Documentarul prezintă, într-un mod comic, dar destul de haotic, povestea titularului și a colaboratorilor săi și cum toate aceste intersectări au condus la momentul istoric din 24-26 mai 2024.
Primele minute ale filmului sunt destul de derutante pentru cineva care nu are nici cea mai mică idee cine este Azahriah. Asta pentru că există două planuri definitiorii: planul real, cu înregistrări video ale momentelor cheie din parcursul profesional al cântărețului, și planul ficțional, imaginat de regizoarea-scenaristă fiindcă „golurile narative trebuie ameliorate cu parabole” – așa cum ne explică un membru din echipă spre final, într-o scenă meta în care al patrulea perete se sparge și suntem martorii unei discuții despre lipsa de sens, aparent asumată, a acestui plan secundar. Delimitarea clară a celor două se face prin intermediul formatului – larg pentru real, îngust pentru imaginar – dar și prin culori, deoarece partea artistică este inevitabil mai prelucrată. În plus, în ficțiune Azahriah – pe numele său adevărat Attila Baukó – este interpretat de actorul Raul Ionescu.
Există un motiv pentru care a fost nevoie de această componentă ficțională, pe lângă lipsa evidentă de material video din partea documentaristică. Un tânăr ajuns celebru într-un ritm vertiginos, a cărui carieră explodează și ia amploare incontrolabil, trece printr-o serie de stări și sentimente ce nu pot fi explicate în cuvinte. Pot fi doar arătate. Din acest motiv Azahriah alege să se refugieze într-un univers paralel pe perioada numărătorii inverse până la marele concert. Să evadeze într-un loc în care nu îl cunoaște nimeni și în care nu există presiunea insuportabilă din lumea reală. Acolo găsește un companion de nădajede în Adél (Noémi Juniki) și împreună explorează un teritoriu plin de posibilități.
În partea cealaltă, pe tărâmul real, suntem imersați în tot ceea ce înseamnă Azahriah-celebritatea. Cum a început să cânte la chitară încă de când era mic, în ciuda protestelor fraților săi cu care împărțea aceiași cameră. Cum s-a cunoscut cu Dash, gunoierul devenit muzician, cel mai bun prieten al său și un colaborator excelent. Ce efect are asupra lui faptul că a atins atâtea borne la o vârstă atât de fragedă. Dar și în gândurile despre moartea prematură a muzicianului Ferich Balázs, unul dintre cei mai mari susținători ai săi, cu o lună înaintea evenimentului de la Arena Puskás.
În definitiv, Azahriah, atât filmul, cât și persoana, este o îmbrățișare profundă a autenticității. Redă fără regrete energia caracteristică tinereții și prospețimea, din acest motiv rezonează cu atât de multă lume. Inventivitatea la pachet cu lipsa de experiență sunt o combinație imbatabilă, fiindcă nu există limite. Azahriah nu înțelege când ceva e „nerealist” sau „imposibil de pus în practică”, întrucât acel ceva există deja în mintea lui de vizionar. Iar acesta este motivul pentru care a ajuns atât de departe, atât de repede.
