Bardul din The Witcher apare și în prequelul Blood Origin. Iată trailerul!
The Witcher: Blood Origin va debuta pe platforma Netflix pe 25 decembrie
Actorul Joey Batey se alătură prequel-ului The Witcher: Blood Origin, ceea ce observăm la finalul trailerului nou lansat. Anunțul vine în contextul evenimentului Comic Con Experience din Brazilia de sâmbătă. Batey își va relua rolul său, cel al lui Jaskier în serialul în patru părți Blood Origin, după ce a jucat același rol în ambele sezoane din The Witcher. Chiar dacă acțiunea din prequel e plasată cu 1200 de ani înainte ca lumea din The Witcher să ia naștere, prezența povestașului în trailer este explicată.
Anunțul a fost făcut la lansarea primului trailer extins pentru Blood Origin, care poate fi văzut mai jos. Blood Origin va debuta pe platforma Netflix pe 25 decembrie.
Așa cum anunță sinopsisul, serialul este plasat într-o lume elfică, la 1200 de ani înainte ca lumea din The Witcher să ia naștere... Filmul spune povestea unei lumi pierdute în timp - când a avut loc creația primului prototip Witcher, toate evenimentele care conduc la conjuncția sferelor, atunci când lumile monștrilor, oamenilor și ale elfilor s-au unit pentru a deveni una singură.
Din distribuție fac parte Sophia Brown, Laurence O Fuarain, Michelle Yeoh, Mirren Mack, Lenny Henry, Minnie Driver, Francesca Mills, Zach Wyatt, Lizzie Annis și Huw Novelli. Declan De Barra este showrunner și producător executiv, în timp ce Lauren Schmidt Hissrich este de asemenea producător executiv. Andrzej Sapkowski va fi consultant de creație al serialului, în timp ce Jason Brown și Sean Daniel de la Hivemind, ca și Tomek Baginski și Jarek Sawko de la Platige Films vor fi producători executivi.
Premiera trailerului vine la abia o lună după ce s-a anunțat că Liam Hemsworth va juca rolul lui Geralt în locul lui Henry Cavill din serialul de bază. Cavill revine la rolul lui Superman după un cameo în filmul DC Black Adam.