Bătălia epică ce va încheia Game of Thrones a fost filmată în 55 de zile
„A fost cea mai neplăcută experienţă de la filmările serialului”, a spus despre aceste zile actorul Iain Glen, interpretul lui Ser Jorah Mormont
Ne mai despart 40 de zile de lansarea ultimului sezon al lui Game of Thrones şi, cum realizatorii serialului au ţinut în secret desăvârşit detaliile legate de modul în care vor evolua lucurile în această epică ciocnire de forţe, fanii încă mai elaborează teorii legate de cine va urca până la urmă pe Tronul de Fier. Totuşi, un lucru este sigur - serialul se va încheia cu o bătălie de proporţii uriaşe, ce se va întinde pe întreg episodul final.
Potrivit EntertainmentWeekly.com, ultimul episod al sezonului 8 va consta în aproape 90 de minute de luptă, în care toţi eroii se vor alia pentru a-l învinge pe „Regele Nopţii” la Winterfell. Acesta ar putea fi cel mai lung segment de luptă continuă filmat vreodată. Filmările au durat 55 de zile (faţă de 26 de zile, cât a fost nevoie pentru „Battle of the Bastards” din sezonul 6) şi s-au desfăşurat în mare parte noaptea, pe un ger cumplit.
„A fost cea mai neplăcută experienţă de la filmările serialului. Un fel de test, unul îngrozitor. Ajungeam să ne culcăm abia pe la şapte dimineaţa, iar când ne trezeam eram atât de terminaţi încât nu puteam face nimic. Apoi o luam de la capăt”, a spus actorul Iain Glen, interpretul lui Ser Jorah Mormont.
„Noapte după noapte, din nou şi din nou, fără oprire, parcă… În unele momente simţeai că nu mai este omeneşte posibil să mai continui, îţi vedea doar să plângi”, a arătat şi Maisie Williams (Arya Stark).
„Acum ne rugăm toţi să nu mai fim nevoiţi să facem acest lucru vreodată”, a punctat şi Rory McCann (The Hound).
Sezonul 8 al serialului Game of Thrones se lansează pe 15 aprilie.
-
unkn0wnpe 5 martie 2019 11:0490% dintre personajele principale vor muri.. inclusiv john snow si blonda....
-
boghiu_andreipe 5 martie 2019 12:03Totuşi, un lucru este sigur - serialul se va încheia cu o bătălie de proporţii uriaşe, ce se va întinde pe întreg episodul final.:))Iar vorbiti prostii..Batalia va fi inainte de episodul final..La final e nevoie de un episod in care vom vedea ce se intampla dupa batalie si cine e pe tron. In ep 5 vom vedea batalia, si un pic la inceputul episodului 6..