Bătălia festivalurilor: Cannes şi Karlovy Vary se suprapun

În urma reprogramărilor, cele două mari evenimente de cinema îşi vor împărţi publicul

S-a anunţat săptămânile trecute că festivalul de la Cannes se reprogramează, din cauza incertitudinii provocate de pandemie, pentru perioada 6-17 iulie. Doar că în prima şi a doua săptămână din iulie are loc în fiecare an festivalul de la Karlovy Vary (KVIFF), cel mai important eveniment de film din Europa Centrala şi de Est şi, în opinia noastră, al patrulea cel mai mare descoperitor european de producţii tentante, după festivalurile de la Cannes, Berlin şi Veneţia.

Suprapunerea este riscantă pentru că, deşi fiecare festival dispune de un public local, atenţia profesioniştilor din lumea filmului este la fel de importantă, cel puţin câteva mii de astfel de profesionişti fiind prezenţi de obicei atât la Cannes, cât şi la Karlovy Vary. Plus că sincronizarea va ridica şi o problemă de selecţie, cele două festivaluri trebuind să-şi împartă şi filmele...

Directorul executiv al KVIFF, Kryštof Mucha, şi directorul artistic Karel Och au declarat pentru publicaţia Deadline: "În acest moment nu avem în vedere schimbarea datelor pentru cea de-a 55-a ediţie a festivalului. Monitorizăm îndeaproape evoluţia pandemiei în Cehia şi peste graniţe şi, dacă la un moment dat vom discuta o eventuală amânare a festivalului, o vom face preocupaţi numai de publicul din cinematografe. Unicul nostru scop este să-i oferim publicului, cel mai de preţ aliat al festivalului, o atmosferă şi un nivel de confort cât mai aproape de cele cu care i-am obişnuit."

Foto: Globul de Cristal, marele trofeu al festivalului de la Karlovy Vary. @kviff.com

  • cavallioty
    pe 31 ianuarie 2021 15:13
    in concluzie organizatorii Cannes sunt niste cacanari,puteau sa il reprogrameze oricand dar au ales aceeasi perioada ca si Karlovy Vary,o mizerie de oameni
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.