Benedict Cumberbatch este Thomas Edison în primul trailer al lui The Current War

Filmul va ajunge în cinematografele noastre pe 26 ianuarie 2018

O confruntare “electrică” se pregăteşte să intre pe marile noastre ecrane în a doua lună de iarnă, şi nu doar captivanta poveste a încleştării dintre cei doi moguli ce-şi dispută, în 1880, suveranitatea asupra furnizării de energie, atrage la The Current War, ci şi actorii celebri din rolurile principale.

Benedict Cumberbatch intră în scenă drept Thomas Edison în primul trailer al filmului, preluat de publicaţia britanică The Independent. În mijlocul unor stâlpi amplasaţi circular, cu becuri în vârf (o imagine aproape ritualică a unor cercuri concentrice alimentante până nu demult de foc), inventatorul Edison se declară sigur că descoperirea sa nu doar că va lumina întreaga lume, dar îl va şi îmbogăţi.

În cursa pentru electrificare se înscrie însă un oponent redutabil, afaceristul George Westinghouse (Michael Shannon), dornic să-şi lege numele (şi averea) de o descoperire ce va oferi beneficii nenumărate lumii viitorului. Însă Westinghouse susţine sistemul de energie alternativă, spre deosebire de Edison, axat doar pe cel al curentului continuu.

Între cei doi intervine Nikola Tesla (Nicholas Hoult), un tânăr inginer cu propriile ambiţii în ceea ce priveşte folosirea curentului electric într-un mod mai util şi mai eficient (transmis în siguranţă pe distanţe mai mari). Miza este mare – iar cadrele largi şi contraplonjeurile o demonstrează – cine va reuşi să aducă (pentru început) lumina electrică în casele americanilor?

Interpretările lui Michael Shannon şi Benedict Cumberbatch au fost descrise de publicaţiile internaţionale drept “ sexy şi pline de dramatism”, motiv pentru care filmul are mari şanse să intre în cursa pentru Oscar.

În regia lui Alfonso Gomez-Rejon (Me and Earl and the Dying Girl), The Current War va ajunge în cinematografele noastre pe 26 ianuarie 2018. 

Filme
Persoane