Bertrand Bonello: "Inteligenţa artificială nu va înlocui umanitatea, ea trebuie doar să ajute umanitatea"

Regizorul lui Bestia trece în revistă influenţele care l-au direcţionat spre o dramă inclasabilă

Bertrand Bonello, regizor francez care reuşeşte să se reinventeze cu fiecare nouă producţie, a surprins în 2023 cu Bestia/La bête, dramă a cărei acţiune are loc în trei perioade de timp diferite şi în care Léa Seydoux dovedeşte încă o dată că este actriţa franceză a generaţiei ei. Prin amabilitatea Unifrance, Cinemagia a stat de vorbă cu Bertrand Bonello în luna ianuarie la Paris, pentru a descoperi misterele din spatele unuia dintre cele mai misterioase filme ce se vor lansa anul acesta în cinematografele din România. Cronica filmului, aici.

Filmul este cu totul special, care a fost punctul de pornire?
Bertrand Bonello: În primul rând, îmi doream să fac ceva ce nu am mai făcut până acum, anume o melodramă. Apoi am fost atras de nuvela lui Henry James "The Beast in the Jungle", care vorbeşte despre dragoste, despre frică şi mai ales despre frica de a iubi. Din punctul meu de vedere, frica şi dragostea sunt două sentimente care se sincronizează perfect, iar asta m-a determinat să explorez temele nuvelei şi să le extind cumva, să merg în perioade de timp diferite.

Iniţial am ales anii 2014 şi 1910, dar mi s-a părut că nu e de ajuns şi atunci mi-a venit ideea acelei incursiuni în 2044 şi a acelei dileme, renunţarea la vieţile anterioare pentru a atinge puritatea. Nu e ceva ce se întâmplă dintr-o dată, este ca şi cum te-ai plimba pe un drum, te-ai uita în casele oamenilor şi ţi-ar veni idei în funcţie de ce vezi că se întâmplă acolo.

Acţiunea are loc în trei perioade atât de diferite, dar filmul are o coerenţă stilistică. Ce decizii a trebuit să iei în materie de scenografie şi producţie propriu-zisă?
Ce ştiam de la bun început este că nu voiam trei poveşti diferite, voiam o singură poveste. Nu voiam trei personaje diferite în trei perioade de timp diferite, ci acelaşi personaj în perioade de timp diferite. În acelaşi timp, aveam nevoie o durată şi un spaţiu, în fiecare perioadă, pentru a explora esenţa acelor vremuri. Fiecare decizie legată de aspect a fost luată în funcţie de perioadă, de exemplu pentru 1910 am filmat pe peliculă, pentru că aveam nevoie de acea senzualitate pe care o dă pelicula, de acel feel specific. Pentru 2014 şi 2044, aveam nevoie de o anumită răceală, prin urmare am filmat pe digital.

Pentru 1910 şi 2014 am avut o mulţime de referinţe, ştiam foarte clar ce îmi doresc. Dar partea cea mai dificilă a fost 2044, pentru că viitorul trebuie inventat, iar aici sunt o miriadă de posibilităţi. Am încercat din răsputeri să evit cele mai familiare abordări, anume viitorul hipertehnologizat şi cel postapocaliptic, aveam nevoie de o altă abordare. Dintr-un anumit punct de vedere, 2044 e de fapt "mâine", este cumva aproape şi multe dintre lucrurile pe care le vedem acum, de exemplu hotelul în care are loc acest interviu, va fi şi atunci. Prin urmare abordarea a fost să păstrez ceea ce este şi să fac efortul de a elimina lucruri. De multe ori, în genul SF adaugi lucruri, eu am eliminat. Nu mai există maşini, nu mai există ecrane, nu mai există reţele de socializare, iar relaţiile dintre oameni sunt desuete. Diferenţele sunt mai degrabă comportamentale.

Opţiunea pentru actori ar putea fi surprinzătoare, din moment ce nu vorbesc aceeaşi limbă...
Mai debrabă pentru că sunt firi foarte diferite. George MacKay are nevoie să se pregătească foarte atent, prin urmare am schimbat nenumărate, interminabile emailuri în care am explicat cu lux de amănunte ceea ce îmi doream. El simte nevoia să fie extrem de bine pregătit atunci când vine pe platoul de filmare. Plus că a învăţat franceză special pentru Bestia. A depus un efort extraordinar pentru că îşi dorea să joace în franceză, nu doar să repete replici în franceză. Din punctul lui de vedere, pregătirea a necesitat mult timp. Léa este complet opusul. Ea preferă să descopere scena în timp ce o joacă, este modul ei de a lucra.

Un personaj spune la un moment dat că narcisismul este cea mai mare problemă a prezentului. Ce crezi că ne-ar face mai puţin narcisişti?
Cred că problema vine de la reţelele de socializare, pentru că postezi o poză, primeşti 2000 de aprecieri şi apoi vrei să primeşti 3000. Totul e despre tine, ce ai făcut, cum arăţi, tu, mereu tu, încontinuu. Cred că primul pas e să fii conştient de această nevoie. Nu contează că ai o apreciere sau mii şi mii, cred că problema rezidă în acest mod de a gândi. Dacă nu ai nu ştiu câte mii de urmăritori nu eşti un ratat.

Observ că ai un telefon cu taste, este asta legat de răspunsul tău anterior?
Da, în parte. Dar acest telefon funcţionează foarte bine (râde). Se aude chiar bine şi uite cum îl arunc pe masă şi nu are nimic... Eu sunt pe principiul că fiecare obiect are rolul lui. Dacă vrei să suni pe cineva, foloseşti telefonul. Dacă vrei să faci o poză, foloseşti un aparat de fotografiat. Chestiile astea noi (n.r. - smartphone-urile) sunt adevărate computere...

Revenind la temele filmului, ce ai învăţat despre dragoste şi frică făcând Bestia?
Ştiam că dragostea este un sentiment frumos, dar am descoperit că şi frica poate fi un sentiment frumos. Sunt două feluri de frică, unul care te paralizează şi unul care te face să fii alert şi atent. Această frică te face să te simţi foarte viu şi trebuie s-o accepţi, în niciun caz să o eviţi. În contrapartidă, a renunţa la sentimente te face să te simţi mai puţin viu, ceea ce este iarăşi o temă a filmului.

Filmele tale au mereu o estetică elaborată, de unde îţi iei ideile?
Provin dintr-o familie unde arta a fost întotdeauna o preocupare. Uneori uităm că cinema-ul este o artă vizuală, văd prea des filme din care reiese că aspectul său nu a fost principala preocupare a regizorului. Trăim într-o lume suprasaturată de imagini, prin urmare atunci când depun extraordinarul efort de a face un film vreau să creez un aspect singular. Vreau să creez ceva care să iasă în evidenţă, să fie unic. În ce priveşte stilul meu, dacă îmi permiţi să-l numesc aşa, cred că este puternic influenţat de muzică. Cred că mă pricep la muzică mai bine decât mă pricep la cinema, de fapt, şi îmi gândesc filmele de parcă aş compune muzică. Ca să fiu mai exact, fără să fiu de fapt exact, gândesc filmul mai degrabă în conexiune cu sentimentul pe care el l-ar putea trezi, aşa cum se compune muzica.

Inteligenţa artificială este una dintre cele mai populare teme ale momentului, ce sentimente ai despre ea?
Inteligenţa artificială poate fi o unealtă extraordinară. Deja este o unealtă extraordinară, de exemplu pentru cercetarea în medicină. În acelaşi timp, este o unealtă puternică, iar omul trebuie să fie mai puternic decât unealta. Când raportul de forţe este diferit, poate deveni periculos. Ne trebuie un echilibru pe care umanitatea nu l-a descoperit încă. Eu am început să scriu acest film în 2017 şi nu mi-a trecut nicio clipă prin minte că la festivalul de la Veneţia, unde a avut loc premiera mondială [în 2023], inteligenţa artificială va fi discutată atât de aprins. Dacă foloseşti inteligenţa artificială în scopuri politice, ea poate fi extrem, extrem de periculoasă. Ne aşteaptă nişte decizii etice dificile, cu atât mai greu de luat la nivel global cu cât anumite regimuri politice pot avea o poziţie foarte diferită de cea a unei ţări democratice. Oricum, inteligenţa artificială nu va înlocui umanitatea, ea trebuie doar să ajute umanitatea.

Din acest punct de vedere, filmul tău este un avertisment cu privire la viitor? Sau doar exprimă o teamă în ceea ce priveşte acest viitor?
Hai să gândim pozitiv şi să spunem că e doar o teamă (râde).

Ai acceptat o pauză de un an pentru a filma Bestia pentru ca Léa Seydoux avea multe proiecte în pregătire. De ce ţi-ai dorit-o atât de mult în rol?
Pentru că Léa este singura actriţă care se potriveşte fără cusur în toate cele trei perioade de timp. Este o persoană foarte modernă, dar o pui într-un decor din 1910 şi se sincronizează instant, fără să clipească. Şi Léa are mister... Te poţi apropia cu camera de ea şi nu ai habar ce se întâmplă de fapt dincolo de privire. E mai puternică decât camera, iar asta nu poate decât să entuziasmeze un regizor. Îţi dă extrem de mult, dar apoi ajungi la un zid.