Better Man: un biopic original și electrizant

Pentru cei care credeau că le-au văzut pe toate, am o veste: a apărut un film despre Robbie Williams, iar protagonistul este un cimpanzeu!

Da, ați citit bine. Pe tot parcursul filmului biografic despre cariera starului britanic, din copilărie și până când cântă la Royal Albert Hall, acesta este transfigurat într-un cimpanzeu umanoid prin tehnică CGI (imagini generate pe computer). Acesta nu este primul musical cu personaje antropomorfe al regizorului Michael Gracey, care a regizat și The Greatest Showman. Totuși, decizia de a-l ilustra pe Robbie Williams drept un cimpanzeu este cel puțin curajoasă, cu atât mai mult cu cât motivația acestei alegeri nu este pe deplin clarificată în film.

La începutul peliculei, un scurt clip cu artistul ne dezvăluie că acesta vrea să ne arate cum se vede pe sine însuși. Într-un interviu pentru BBC, Gracey explică faptul că ideea i-a venit după ce l-a auzit frecvent pe Robbie Williams spunând "sunt ca o maimuță interpretă". Transformarea cântărețului într-un cimpanzeu nu este doar o idee complet non-convențională, ci și un element care aduce o doză importantă de originalitate într-un subgen de biopic-uri - consacrat de Bohemian Rhapsody - care părea tot mai previzibil. Deși unii spectatori pot găsi această decizie deranjantă, pentru alții ar putea părea strălucită. Filmul include atât de multe momente emoționale și spectaculoase încât, la un moment dat, înfățișarea lui Robbie Williams devine aproape firească.

Better Man este un film biografic captivant, cu momente spectaculoase de musical, dar și secvențe suprarealiste. Conține toate ingredientele necesare unui biopic muzical: un tânăr care visează să devină faimos, un tată absent, o bunică încurajatoare, o trupă de băieți, o ascensiune rapidă, dependență de droguri și alcool, prăbușirea și izbăvirea artistului. Povestea se concentrează atât pe visul lui Robbie Williams de a deveni celebru, cât și pe lupta sa interioară. Aceasta îl acaparează în cele mai importante momente din carieră, artistul imaginându-și cimpanzei în mulțime care îl insultă continuu, numindu-l "impostor" și "un nimeni". Punctul culminant al acestui fir narativ are loc la concertul lui de la Knebworth, când acesta sare în mulțime într-o secvență suprarealistă spectaculoasă, ce amintește mai degrabă de Planet of the Apes.

Pe lângă melodiile celebre ale artistului, care apar în momentele dramatice potrivite, Better Man se remarcă drept un film foarte personal, în care Robbie Williams devine vulnerabil. Dincolo de dependența sa de droguri și alcool, filmul prezintă relațiile cu tatăl, mama și bunica sa, dar și cu cântăreața canadiană Nicole Appleton - membră a trupei All Saints. Tatăl său este portretizat inițial ca o sursă de inspirație pentru visul micului Robert de a deveni un superstar, cei doi cântând My Way alături de Frank Sinatra de la televizor. Acesta îl părăsește curând, totuși, lăsându-l pe Robbie alături de mama și bunica sa, cea din urmă oferindu-i dragostea necondiționată.

Actorul Jonno Davies îl joacă pe protagonistul blănos într-un costum cu senzori de captare a mișcării, iar vocea este atât a lui, cât și a lui Robbie Williams, care s-a înregistrat pentru secvențele cântate. Într-un concert din 2022 la Royal Albert Hall, unde a cântat My Way, tehnicienii i-au scanat mișcările și ochii. Potrivit regizorului, "atunci când te uiți la ochii maimuței, sunt de fapt ochii lui Rob". Steve Pemberton îl interpretează pe Peter Conway, tatăl distant al lui Robbie, iar Alison Steadman o joacă pe îndrăgita lui bunică, transmițând multă compasiune. Din povestea artistului britanic nu lipsesc nici Liam Gallagher, solistul trupei Oasis, sau Nicole Appleton, aceștia fiind interpretați de Leo Harvey-Elledge și Raechelle Banno.

Better Man ilustrează povestea lui Robbie Williams într-un mod pe cât de straniu, pe atât de ingenios, și, surprinzător, tot funcționează. Narațiunea captivantă privind cariera artistului, relațiile sale apropiate și stima scăzută de sine este completată de momentele fascinante de musical și melodiile superstarului britanic. Un film original, electrizant, care pare să își dorească un singur lucru: să captiveze - sau cum spune Robbie, "Let me entertain you."

  • floare_de_coltz
    pe 2 ianuarie 2025 17:56
    Doar introvertiții vor intelege ce a simțit protagonistul ascuns in spatele cimpanzeului. Un film despre cum sa te împaci cu vinovăția și frustrarea de a fi respins de semeni!!
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Filme
Persoane