Bridget, îndrăgostită de un bărbat mult mai tânăr în Bridget Jones 4
Bridget Jones: Mad About the Boy se lansează în România fix de Ziua Îndrăgostiţilor
Cu trei luni înainte de premiera din 14 februarie, comedia romantică Bridget Jones: Mad About the Boy, cea de-a patra parte a popularei francize cu Renée Zellweger în rolul londonezei care se luptă cu kilogramele în plus, numărul de pahare de alcool şi problemele amoroase, îşi lansează un prim trailer din care aflăm o veste tragică: Mark Darcy (Colin Firth) a murit şi Bridget este acum văduvă şi îşi creşte singură cei doi copii minori.
La patru ani de la moartea soţului, Bridget este tot mai hotărâtă să-şi dovedească faptul că viaţa nu s-a terminat şi toţi amicii şi colegii de serviciu conlucrează să-i găsească un nou iubit. Acesta apare, dar ridică şi o problemă: este cu vreo trei decenii mai tânăr decât protagonista. Dacă nu ştii de unde să-l iei pe actorul Leo Woodall, acesta este foarte pe val acum după rolul principal din One Day, o excelentă miniserie Netflix lansată în februarie, şi un rol consistent din sezonul secund din The White Lotus.
Este impresionant numărul de actori din părţile anterioare care se întorc în sequel: Hugh Grant, Emma Thompson, Jim Broadbent, Gemma Jones, Sarah Solemani, Sally Phillips, Shirley Henderson, James Callis, Neil Pearson, Joanna Scanlan şi Celia Imrie îşi reiau rolurile, unii dintre ei la mai bine de două decenii de la debutul lor în universul Bridget Jones. Dintre noile achiziţii, cel mai consistent rol îl are Chiwetel Ejiofor, care interpretează un alt pretendent la inima lui Bridget.
-
vyydope 13 noiembrie 2024 17:01daca era invers era o problema uriasa si toate fanaticele feministe cereau sa fie anulat sezonul si toti cei implicati ar fi primit cancel. dar daca o femeie e mai in varsta e ok, nu comenteaza nimeni. standarde duble