Cameron Diaz, o sălbatică în dormitor!

Fostă parteneră a lui Justin Timberlake şi Matt Dillon, actriţa a declarat că iubeşte filmele porno şi sexul sălbatic

În noul film al lui Cameron Diaz, Bad Teacher, o vei putea vedea pe actriţă bând, fumând „iarbă” şi înjurând la greu. Însă această latură mai puţin decentă a personajului interpretat în film nu îi este tocmai necunoscută, scrie DailyMail, Diaz mărturisind fără complexe într-o emisiune televizată americană care este părerea ei despre pornografie şi cât de important este, pentru ea, sexul.

Când gazda emisiunii, Jimmy Kimmel, a lansat întrebarea legată de filmele pentru adulţi , actriţa a răspuns: „Iubesc filmele porno!” Şi cum este nevoită să călătorească mult, din pricina meseriei sale, aceasta urmăreşte peliculele XXX şi în hoteluri, a căror discreţie o apreciază din plin când vine vorba de  numele persoanelor care folosesc acest gen de canale TV.

Actriţa, în vârstă de 38 de ani, a declarat anul trecut pentru Playboy că sexul ocupă un loc important în viaţa sa şi a povestit cu nonconformism despre nenumăratele călătorii cu avionul făcute doar pentru a-şi putea satisface plăcerea.

Cât priveşte preferinţele sale legate de bărbaţi şi de comportamentul în dormitor, Cameron este cât se poate de clară: „[Când e vorba de sex] mă aflu la un nivel primar, animalic, ceva de genul Fă dragoste cu mine până la epuizare şi apoi aruncă-mă pe umăr”. „Îmi place contactul fizic. Vreau să să îmi ating iubitul, mereu. Nu este o opţiune”, a mai adăugat ea.

Iubitul actual al vedetei este jucătorul de baseball Alex Rodriguez, iar printre fostele sale "cuceriri" se numără actorul Matt Dillon şi, partenerul din Bad Teacher, Justin Timberlake.

Ai, în galerie, câteva ipostaze sexy ale lui Cameron Diaz, în Bad Teacher, comedie ce va debuta la noi pe 8 iulie.

Galerie poze
Filme
Persoane