Când directorii de imagine devin regizori: un operator își încearcă mâna la debut cu Mothers' Instinct

Iubitor de Hitchcock, Benoît Delhomme ne propune un thriller psihologic care se petrece în America anilor '60, în care două familii vecine par să își ducă zilele în armonie până la momentul la care le regăsește spectatorul.

În Mothers' Instinct avem de-a face cu debutul unui regizor francez în vârstă de 63 de ani, Benoît Delhomme, care însă nu este chiar regizor, ci mai degrabă un operator care face tranziția la regie. Mai mult, în această tranziție a lui către regie, proaspătul regizor "împușcă" două nume sonore pentru afișul filmului, mai precis Anne Hathaway și Jessica Chastain.

Iubitor de Hitchcock, Delhomme ne propune un thriller psihologic care se petrece în America anilor '60, în care două familii vecine par să își ducă zilele în armonie până la momentul la care le regăsește spectatorul.

Avem, așadar, familia 1, ea - frumusețe "clasică" americană, superficială, soț de succes, care se visează președinte, deși e doar contabil-șef, plus una bucată copil enervant și familia 2, ea - tot o frumusețe clasică, dar mai ponderată și deloc superficială, cu un soț de mai puțin succes care învârte o carieră obscură în farmaceutică, plus un copil care e prietenul copilului primei familii, în virtutea bunei vecinătăți amintite.

Așa se face însă că necuratul se strecoară în această bună vecinătate: într-o bună zi, superficiala (în film) Jessica Chestain se apropie de prispa casei bunilor prieteni ai familei sale și îl vede pe copilul acestora urcat pe balustrada verandei de la etajul superior al casei, într-o poziție periculoasă. Moment în care Delhomme, care stăpânește atât imaginea filmului, superbă de altfel, cât și suspansul, ne dă de înțeles că ceva teribil e pe cale să se petreacă. Și chiar se petrece - copilul cade, iar Alice (Jessica Chastain) nu poate face nimic să împiedice această tragedie.

Iar de aici, un domino al fatalităților începe să producă efecte, pentru că, aflăm, nu doar că familiei căreia i-a murit un copil i-a fost foarte greu să facă acest copil (spre deosebire de prima, care face copii foarte ușor, aflăm, din nou), dar Alice este, se pare, incapabilă să empatizeze cu suferința prietenei ei (Céline, interpretată de Anne Hathaway), cu atât mai mult cu cât descoperim că este teribil de anxioasă, ba chiar paranoică și psihotică. Mai mult, râca se instalează atât de tare între cele două familii, încât nu doar că Alice nu poate fi alături de Céline în suferința pe care o traversează după pierderea copilului, dar o mai și bănuiește de crimă cu premeditare în momentul în care mama soțului ei (a lui Alice, adică, dacă nu ați reținut din prima arhitectura personajelor lui Delhomme), președintele wanna-be, se prăbușește din senin și moare în grădina unde cele două familii obișnuiau să facă petreceri.

Din acest moment însă, filmul devine neverosimil, iar asta din simplul motiv că Céline, femeia pe care regizorul o creionează drept reper de moralitate în film, devine brusc personajul negativ, iar paranoia bolnăvicioasă a lui Alice, care merge până acolo încât se furișează în casa prietenei ei pentru a umbla la dulapul cu medicamente al soțului ca să demonstreze că Céline este cea care a omorât-o de fapt pe mama lui, se dovedește a fi de fapt justificată. Ori aici este exact punctul în care orice urmă de logică a filmului se prăbușește, pentru că, deși "the turning of tables", deci practic întoarcerea la 180 de grade a întregii perspective a unui film este o practică comună în cinema, aici nu are, de fapt, nicio noimă: nu poți să construiești un antagonist, respectiv personajul Jessicăi Chastain, timp de jumătate de film pentru ca apoi să-l transformi în exact opusul lui fără ca tu, regizor, să plantezi cu atenție germenii unei asemena transformări, lucru care în Mothers' Instinct nu se întâmplă.

Ba chiar Delhomme merge și mai departe și o transformă inclusiv pe Céline în opusul ei însăși, doar că face asta cu o tușă mult prea groasă. Așa se face că, află spectatorul, în virtutea paranoiei "justificate" de care aminteam anterior, Céline este de fapt o criminală în serie, care nu doar că își omoară în final prietena și pe soțul ei, dar le mai și ia copilul pentru a-l înlocui pe cel pierdut. Iar în acest punct orice pretenție de legătură cu "realitatea" pe care se străduiește regizorul să o construiască la început dispare definitiv, astfel că inversarea rolurilor celor două mame apare ca fiind nu doar lipsită de noimă, ci chiar jignitoare la adresa inteligenței celui sau celei care vizionează pelicula.

Sună prea complicat? Asta pentru că și este, iar Benoît Delhomme nu stăpânește absolut deloc logica unui scenariu de lung-metraj, concentrându-se, în schimb, pe lucrul pe care știe să-l facă cel mai bine, anume imaginea, doar că un film nu rezistă doar în virtutea acestui departament. De aici și rezultatul: un film care ratează pe absolut toate palierele în afară de imaginea filmului și muzica, singurul alt lucru care îi iese lui Delhomme în acest debut. În Mothers' Instinct, așadar, se vrea a fi vorba despre instinctul matern, dar de fapt este vorba despre cum instinctul pentru cinema al unui operator talentat nu e suficient pentru a construi un lung-metraj de calitate.

Merită menționat însă și faptul că mai există, totuși, un palier unde Mothers' Instinct înscrie un punct prețios: mai precis ideea că anxietatea, respectiv paranoia întruchipate de Jessica Chastain sunt tare atât de adânci și omniprezente ale contemporaneității, încât ele devin porți de intrare a răului în lume, fiind suficiente, în sine, pentru a deveni triggere care să rostogolească un întreg lanț de fatalități acolo unde se manifestă.