Căsătoria, primul film regizat de Mihai Bendeac, are premiera din 6 decembrie doar la cinema

Mihai Bendeac, actor, scenarist, om de televiziune și teatru, a scris și regizat lungmetrajul Căsătoria, care va avea premiera în 6 decembrie

Căsătoria este o comedie care spune povestea unui parior degenerat aflat într-o situație disperată (Liviu Pintileasa) și a celor doi prieteni idioți ai săi (Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin).

Din cauza datoriilor colosale și sevrajului continuu, încolțit fiind de cămătari, cei trei elaborează un plan uluitor de complex. Acesta constă în căsătoria din pur interes cu fiica disfuncțională a unui miliardar parvenit. Povestea dezvăluie personaje excentrice, dialoguri efervescente, într-un scenariu plin de acțiune și situații comice.

Vor reuși cei trei să scape de trecutul lor și să își croiască o viață paradisiacă și plină de lux? Sau, dimpotrivă, dezastrul absolut se va dezlănțui?

Despre implicarea sa în film, Mihai Bendeaz declară: „Eu cred că un film poate fi judecat abia după câteva zeci de ani. Cele cu adevărat bune, sunt urmărite de peste generații și mi-aș dori să fie cazul. Am încercat să creez, înainte de orice, o experiență cinematografică. O comedie simplă, asumată ca atare, bine construită, cu o poveste bine spusă, cu un dram de emoție, aventură și îndeajuns de eclectică astfel încât să mă reprezinte. Ce am aflat în ultimii 3 ani? Păi știu sigur un lucru. Cinema-ul, așa cum înțeleg eu să-l fac, implică enorm de multă muncă. Iar dacă oamenilor nu le va plăcea filmul acesta, sigur n-aș avea puterea, pe viitor, să o iau de la capăt. Până una alta, alături de o formidabilă echipă, am creat această producție filmată în peliculă și marea mea bucurie ar fi să știu că cei care pășesc în sălile de cinema, copii, adolescenți, maturi, vârstnici, vor ieși de acolo fericiți. Pur și simplu fericiți. Restul nu contează.”

Căsătoria, o comedie autentic românească ce va avea premiera din 6 decembrie în cinematografele din toată țara. Un film distribuit de Vertical Entertainment.

Din distribuția filmului mai fac parte actorii: Liviu Pintileasa, Vlad Drăgulin, Gloria Găitan, Mihaela Teleoacă, Alin Florea și Lucian Ionescu. Printre aparițiile stelare care vor completa deliciul comediei se numără Nicole Cherry, Anca Dinicu, Ilona Brezoianu, Loredana, Serghei Mizil, dar și alții.

Căsătoria, o producție Vertical Content, ajunge pe marile ecrane din țară din 6 decembrie 2024.

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Filme
Persoane