Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
Câteva motive care te-ar putea convinge că des citatele calificative nu au mare importanţă
Trăim într-o perioadă când suntem invadaţi de o cantitate gigantică de producţii pentru micul şi marele ecran, ceea ce duce uneori la o adevărată deznădejde şi resemnare atunci când ne dorim să alegem filmul sau serialul perfect pentru o seară liniştită sau plină de adrenalină. Cu sute de filme şi seriale noi disponibile anual, cantitatea de "zgomot" (producţii care nu ne interesează) este atât de mare, încât recurgem la orice mijloc pentru a tria posibilităţile neinteresante şi a rămâne doar cu cele care au un real potenţial să ne captiveze. Agregatorul de cronici Rottentomatoes este adesea citat ca un mijloc sigur de triere, dar oare chiar aşa stau lucrurile?
Care este sistemul Rottentomatoes? Redactorii site-ului (oare au fost deja înlocuiţi cu inteligenţa artificială) compilează cronicile disponibile pentru un anumit titlu, le cataloghează drept pozitive sau negative şi apoi se calculează automat procentul de cronici pozitive. Un procent de peste 60% cronici pozitive face ca filmul sau serialul să fie considerat "fresh" ("proaspăt"), de unde înţelegem că merită văzut, în timp ce un procent mai mic de cronici pozitive transforma titlul într-unul "rotten", adică "stricat" sau "alterat", deci nesatisfăcător pentru public.
De ce ridică acest sistem probleme pentru public? În primul rând, e vorba de cronici, iar gusturile criticilor nu se sincronizează des cu cele ale publicului. Să-l luăm de exemplu pe Gerard Butler, un actor ale cărui filme au constant cronici proaste. Dacă te uiţi pe Rottentomatoes, aproape că nu există film în care Butler interpretează rolul principal care să fie considerate "fresh". Cu toate acestea, Butler are batalioane de fani pentru care simpla prezenţă a actorului pe afişul unui film face ca acel film să fie obligatoriu de văzut.
Dar cum stă treaba cu filmele "fresh"? Sunt câteva observaţii de făcut şi aici. Mai întâi, multe cronici de pe RottenTomatoes nu sunt doar semnalizate ca "fresh" sau "rotten", ci au şi o notă. Să presupunem că un film are 100% cronici pozitive, ceea ce poate îl poate face să pară drept obligatoriu de văzut, dar la o privire mai atentă observăm că la toate aceste cronici nota dată de critic este 7. Coeficientul RottenTomatoes ne îndeamnă să credem că filmul e de nota 10, dar el este de fapt de nota 7. Iată explicaţia pentru care, de prea multe ori, filme cu procentaje impresionante de pe RottenTomatoes sunt mediocre şi uneori de-a dreptul pierdere de vreme.
Avem câteva probleme legate şi de modul cum o cronică unde nu se precizează o notă este considerată drept pozitivă sau negativă de redactorii RottenTomatoes. Fără să cunoaştem modul lor de lucru, uneori e surprinzător cum o cronică extrem de rezervată apare pe site semnalizată drept "fresh". Un exemplu grăitor în acest sens a fost primirea lui Napoleon, care acum are un procent de 59% cronici pozitive (deci este "rotten" la limită). Numai că şi o parte din cronicile semnalizate drept pozitive sunt atât de rezervate încât te întrebi dacă nu cumva ele nu sunt de fapt negative.
De exemplu în cronica lui Stephanie Zacharek publicată de revista Time, apar o mulţime de epitete deloc laudative: "boring" (plictisitor), "pretentious" (pretenţios), "silly" (prostesc). Nici descrierea "mildly compelling" (întrucâtva captivant) nu ar trebui să ne convingă să dăm fuga la cinema. După aceea, autoarea se mulţumeşte să descrie ce se întâmplă în film (una din marile probleme ale criticilor americani, care nu ezită să-şi condimenteze cronicile cu spoilere) şi iată că această cronică este, în accepţiunea RottenTomatoes, pozitivă.
