Cea mai importantă scenă din Bohemian Rhapsody, după Rami Malek

Filmul se lansează în cinematografele noastre din 2 noiembrie

Interpretul peliculei biografice Bohemian Rhapsody, Rami Malek, a dezvăluit celor de la CinemaBlend.com care este, în opinia sa, scena cu cea mai mare greutate. Filmul surprinde anii din istoria trupei ce au condus către legendarul concert din 1985.

„Trebuie să mă opresc la concertul Live Aid – dacă îl putem numi «scenă». Deoarece este punctul culminant al frământărilor şi încercărilor prin care au trecut membrii trupei, a ceea ce i-a adus, de fapt, în acel loc, unde îi aşteapta un test monumental. În mare parte, veţi vedea că filmul vorbeşte despre depăşirea obstacolelor şi despre cum poţi căuta provocarea în fiecare aspect din viaţa ta şi a prietenilor tăi - pentru a descoperi cine eşti de fapt, raportându-te la prietenie şi familie, pentru a te transforma în ceea ce îţi doreşti… cu puţin ajutor de la cei apropiaţi”, a spus Rami Malek.

Concertul Live Aid s-a transformat într-unul dintre momentele memorabile din istoria muzicii. În 13 iulie, pe stadionul Wembley din Londra s-au strâns peste 72.000 de fani ai trupei Queen, iar interpretarea explozivă a lui Freddie Mercury a fost urmărită de peste 1,9 milioane de spectatori.

Live Aid a fost un concert-duplex dedicat strângerii de fonduri pentru a stopa foametea din Etiopia. Cei mai mari artiști ai momentului au luat parte la spectacolele organizate concomitent pe stadionul Wembley din Londra și pe stadionul John F. Kennedy din Philadelphia, Pennsylvania.

Cu albumele sale variate din punct de vedere stilistic, Queen nu se afla printre favoriţii cursei de succes ce se derula pe scena engleză în 13 iulie… Apariţia acesteia era programată după mult mai actuala U2, iar după urmau nume sonore precum Dire Straits, Paul McCartney, Sting şi Phil Collins. Cu toate acestea - iar meritul i-a aparţinut, în mare măsură, lui Freddie Mercury - trupa şi-a reafirmat valoarea, într-o captivantă explozie de energie şi talent.

Bohemian Rhapsody se lansează în cinematografele noastre din 2 noiembrie.

  • carmen_angelus_romila
    pe 2 noiembrie 2018 07:56
    Asteptat cu mare interes de fanii, filmul "Bohemian Rhapsody", ne v-a reaminti cu placere momente marcante din prestatia monumentala a formatiei "Queen" si al cantaretului ce a fst odata mult indragitul cantaret-fenomen Freddie Mercury.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Filme
Persoane