Cele mai bizare trupe de eroi

Biroul de Cercetare și Apărare Împotriva Fenomenelor Paranormale din seria Hellboy

Te uiti la acest personaj ciudat. Este rosu. Are coarne. Este imens. Are dinti uriasi. Si, totusi, transmite emotie chiar în fata ochilor tăi. Umanitate.

Personajul Hellboy este o creatie unică- si foarte amuzantă - atât de puternică și, în acelasi timp, atât de umanã, atât de vulnerabilă. Pe lângã faptul cã este indestructibil, mai este și puțin inocent și timid. Are, din întâmplare, meseria de vânător de monstri.

Născut în flăcările iadului acum 60 de ani, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Hellboy (Ron Perlman) a fost adus pe Pământ de către un nebun malefic, Grigori Rasputin (Karel Roden), pentru a dezlănțui forțele răului. Desemnat prezicător al Apocalipsei, Hellboy a fost salvat de Forțele Aliate conduse de profesorul Broom (John Hurt), fondator al B.C.A.F.P. clandestin (Biroul de Cercetare și Apărare Împotriva Fenomenelor Paranormale), care l-a crescut ca pe un fiu, dezvoltându-i darurile paranormale extraordinare. La B.C.A.F.P., Hellboy devine parte a unei familii neobișnuite care îi include pe telepaticul „Mer-Man" Abe Sapien (Doug Jones) și Liz Sherman (Selma Blair), care este pirokinetică.

În ciuda originilor sale întunecate, Hellboy devine un campion al binelui, luptând împotriva forțelor malefice care amenință lumea noastră.

Filme
Persoane