Cele mai bune 40 de seriale SF din toate timpurile - partea a doua
Sâmbătă vă invităm să aflați care sunt cele mai bune zece seriale SF din câte a dat vreodată micul ecran
Miercuri publicam prima parte dintr-un clasament al celor mai bune seriale SF din toate timpurile, top alcătuit de specialiștii publicației rollingstones.com, iar joi continuăm cu cea de-a două parte, o serie de seriale care ne împrospătează memoria afectivă, umplându-ne de nostalgie pe unii, sau constituind o sursă de titluri de bifat pentru perioada următoare, pentru alții. Vă invităm, totodată, să alcătuiți propriile topuri. Sâmbătă vă invităm să aflați care sunt cele mai bune zece seriale SF din câte a dat vreodată micul ecran!
20. Babylon 5 (1994-1998)
Să ne imaginăm - într-un viitor puţin cam îndepărtat - o stație spațială, un ONU intergalactic, unde oamenii și extratereștrii au un teren neutru pe care tratează relațiile comerciale, rezolvă neînţelegeri cosmice și evită un fel de război care aproape a distrus universul. Creatorul J. Michael Straczynski, după ce a lucrat în anii 1980 ca scenarist la „Zona crepusculară”, era un specialist al genului. Acest serial a devenit favoritul fanilor, deoarece nu s-a mulțumit să folosească doar povești de diplomație din spațiu ca acoperire ideologică, ci a fost un SF complex, plin de propria mitologie autonomă și binecuvântat cu un departament de machiaj uluitor de creativ.
19. Experimentul Quatermass (1953)
Creat pentru BBC de faimosul cineast specialist în SF Nigel Kneale, eroul acestui serial britanic de televiziune – Bernard Quatermass, un profesor cu un interes deosebit faţă de extraterestri – a devenit iconic la scurt timp după ce a fost difuzat primul episod; nici măcar problema tehnică survenită în timpul difuzării episodului final nu a putut influenţa impactul seralului. Reginald Tate a fost primul dintre numeroși actori care a portretizat intelectualul ce luptă împotriva extratereştrilor, care a captat și mai mult imaginația publicului prin intermediul unor programe de radio, filme (inclusiv un remake pentru marele ecran al acestui serial în 1955, cunoscut ca „Quatermass Xperiment”) și alte câteva seriale TV.
18. Dollhouse/Jocul dorinţelor (2009-2010)
Amplasat într-un spațiu subteran unde „activilor” precum Echo (Eliza Dushku) li se dau personalități temporare și sunt apoi oferiţi clienților bogați, serialul lui Joss Whedon a avut încorporată flexibilitatea de a face ceva nou cu personajele în fiecare săptămână. Serialul a trimis-o iniţial pe Echo în aventuri episodice, variind de la prostituție la negocieri de răpire. Dar serialul a continuat să evolueze, a crescut la episoade extrem de tulburătoare de o oră despre conspiratii, identități furate și – într-o răsturnare de situaţie surpriză – un Armaghedon tehnologic.
17. Star Trek: Generaţia următoare (1987-1994)
Este greu de imaginat în prezent un sequel care nu doar că a câștigat ca audiență mult peste fanii iniţiali, dar i-a şi depăşit covârșitor ca număr. Aceasta este puterea lui Gene Roddenberry, creatorul serialului legendar, în care incertitudinile sunt de ordin filosofic, dușmanii de talie mondială (Q, Borgi) iar distribuţia remarcabilă, centrată pe shakespearianul Patrick Stewart în rolul căpitanului erudit Jean-Luc Picard. Toate au oferit acestui spin-off, la zeci de ani după primul serial, un loc în panteonul SF, alături de predecesorul său.
16. Torchwood (2006-2011)
Ca spinoff mai pământean al serialului „Doctor Who”, „Torchwood” a început simplu, urmărindu-i pe vânătorul de extratereştri Jack Harkness (interpretat de John Barrowman), iubita lui (Gareth David-Lloyd) și mâna lui dreaptă Gwen (Eva Myles). Dar, pe măsură ce serialul a evoluat, s-a transformat în ceva în genul unui thriller politic tensionat, cu arme laser.
15. Fringe (2008-2013)
Acest serial Fox a înflorit când a trecut de la investigarea unor fenomene inexplicabile la explorarea altor universuri, scrie Rolling Stones. Trecerea de la o lume la alta a permis spectacolului să exploateze idei fanteziste de genul „ce-ar fi dacă?”. Dacă Statuia Libertății ar fi din aur? Dacă a călători cu dirijabilul ar fi la modă? – dar a dat, de asemenea, distribuţiei, inclusiv lui John Noble și uimitoarei Anna Torv, o șansă de a alterna personalitățile cu mult timp înainte ca „Orphan Black” să fi eclozat.
14. Lost: Naufragiaţii (2004-2010)
Sigur, finalul a fost considerat de mulți spectatori o mare dezamăgire. Dar, timp de șase ani, serialul a oferit personaje mai fascinante şi momente mai emoţionate decât orice alt serial SF făcut vreodată. Echipa de creaţie a serialului, formată din Damon Lindelof şi Carlton Cuse, a tot venit cu idei care au făcut fanii să emită online zeci de teorii. În tot acest timp, scenariştii au construit o mitologie bogată și episoade memorabile, spunând povești pline de spirit, surprize și inimi frânte.
13. Astro Boy (1963-1966)
Dacă ne-am putea imagina că Walt Disney ar fi creat şi Universul Marvel, ne-am apropia de înțelegerea impactului lui Osamu Tezuka, creator al „Astroboy”, asupra benzilor desenate și al desenelor animate japoneze deopotrivă. Personajul a apărut mai întâi în presa scrisă, apoi la televizor într-un serial care a pus bazele stilului special al acestui gen de animație. Astroboy, personajul titular, este un robot tânăr şi extrem de puternic, care-şi folosește abilitățile extraordinare pentru a lupta cu dușmani fictivi precum un Superman de talie mică. El a familiarizat o întreagă generație de copii cu tehnica anime, atât în țara sa natală, căt și în afara Țării soarelui răsare.
12. Utopia (2013-2014)
„Cine este Jessica Hyde?” Există mai multe thrillere cu conspirații paranoice, dar există şi serialul extraordinar, sui-generis al lui Dennis Kelly, despre un roman grafic care ar putea conține indicii ascunse cu privire la un plan guvernamental prea nefast pentru a-l menționa. Iar când membrii unui forum online dedicat benzilor desenate dau de ultima copie rămasă... ei bine, să zicem că există oameni puternici, care ar face orice pentru a se asigura că toate urmele acestuia sunt șterse. Având personaje - asasini sadici înfiorători, o distribuție diversă de supereroi şi supereroine, dar și un concurent puternic pentru personajul feminin cel mai dur şi antisocial apărtu vreodată pe micul ecran (plecăciuni, Fiona O’Shaughnessy), serialui a început ciudat și a devenit şi mai ciudat în al doilea sezon, dar mult mai bun, scrie publicația Rolling Stone.
11. Orphan Black (2013-prezent)
Acest thriller al genului despre clonarea umană este atât de dedicat premisei sale, încât folosește un consilier științific pentru a ridica genetica la standarde tot mai înalte. La fel ca toate marile SF-uri, serialul BBC America porneşte de la o premisă mult prea reală: modificarea corpurilor femeilor de cei aflați la putere. Dar adevărata armă secretă a serialului „Orphan Black” este actriţa cameleonică Tatiana Maslany, care intră în pielea a 11 personaje diferite (până acum), de la escroacă şi mamă ce urmăreşte meciurile de fotbal ale copilului la o criminală în serie fanatică. Un serial care ar putea să se împotmolească în milioanele sale de conspirații rămâne fascinant datorită dialogului inteligent și interpretării fermecătoare a actriţei principale.
-
Costirikpe 26 iunie 2016 00:29E deja duminica:))) Cinemagia doarme??? Unde e top10??
-
marius7xpe 26 iunie 2016 13:25rollingstone.com/tv/lists/40-best-science-fiction-tv-shows-20160526 Fara Stargate Atlantis in top? Si Stargate pe 27 doar. Ar fi foat 1 si 2 pt mine.
-
(2013)
Utopia
Nota - / Imdb 6.8Data premierei: 27.01.2013
-
Orphan Black (2013)
Orphan Black
Nota 8.7 / Imdb 8.3Data premierei: 30.03.2013
-
Astro Boy (2009)
Astro Boy
Nota 7.3 / Imdb 6.2Data premierei: 5.10.2009
-
LOST: Naufragiații (2004)
Lost
Nota 8.9 / Imdb 8.3Data premierei: 30.11.-1
-
Fringe (2008)
Fringe
Nota 8.9 / Imdb 8.4Data premierei: 9.09.2008
-
Torchwood (2006)
Torchwood
Nota 8.4 / Imdb 7.7Data premierei: 30.11.-1
-
Star Trek: Generația următoare (1987)
Star Trek: The Next Generation
Nota 8.8 / Imdb 8.7Data premierei: 27.09.1987
-
Jocul dorințelor (2009)
Dollhouse
Nota 7.9 / Imdb 7.7Data premierei: 30.11.-1
-
Experimentul Quatermass (2005)
The Quatermass Experiment
Nota - / Imdb 5.1Data premierei: 2.04.2005
-
Babylon 5 (1994)
Babylon 5
Nota 8.0 / Imdb 8.4Data premierei: 26.01.1994