Cele mai tari comedii din 2012

Află comediile noastre favorite din anul ce se încheie în curând

Se apropie Sărbătorile și, printre atâtea filme mai noi sau mai vechi de Crăciun, trebuie să avem și alternative pentru a ne petrece liniștiți vacanța în familie. Ne-am gândit să trecem în revistă comediile anului 2012 și să ți le scoatem în evidență pe care ni s-au părut mai interesante, emoționante și, desigur, amuzante. Deși anul n-a dus deloc lipsă de comedie, nouă doar trei titluri ni s-au părut atât de bune încât să le recomandăm fără nicio ezitare. Iată-le mai jos!

Ted
Într-un gen în care lucrurile se fac adesea după rețetă, am rămas impresionați de Ted, de exemplu, o comedie extrem de ireverențioasă cu Mark Wahlberg, Mila Kunis și scenaristul-regizor Seth MacFarlane în rolul vocal al ursulețului titular, tatăl tuturor belelor. Dacă îți plac comediile confortabile sau ai un copil mic prin preajmă, poate că Ted nu este cea mai bună soluție pentru o seară în familie (filmul este „nerecomandat sub 15 ani”), dar chiar nu ne putem gândi la o idee mai bună dacă vrei să petreci alături de amici, cu niscaiva bere și popcorn la îndemână. Faptul că totul pornește de la un puști care, în noaptea de Crăciun, își dorește ca ursulețul său de pluș să prindă viață (ceea ce se și întâmplă), face filmul mai mult decât potrivit pentru Sărbători. Dar ai grijă, alunecările în obscen și comentariile deloc corecte din punct de vedere politic vor face spectatorii mai sensibili să roșească printre hohote de râs...

Love Is All You Need/Te iubesc oricum
Poate că nu este cea mai originală comedie pe care ai văzut-o vreodată la cinema, dar îţi garantăm că o să râzi şi o să lăcrimezi alături de personajele interpretate de câţiva dintre cei mai buni actori europeni ai momentului. Povestea se învârte în jurul Idei (Trine Dyrholm), o cvadragenară daneză care, tocmai când termină tratamentul de chemoterapie cerut de un cancer la sân şi se pregăteşte cu entuziasm de nunta din Italia a fiicei ei Astrid, descoperă că soţul ei are o aventură cu tânăra, frumoasa, blonda (şi extrem de simpla, ca să folosim un eufemism) lui contabilă. Şocul pune în mişcare o săptămână nebună, petrecută în sudul însorit al Italiei, și, pe principiul „nu aduce anul ce aduce ceasul”, surprizele plăcute și neplăcute se vor ține lanț, captivându-te și pe tine cu energia deosebită a scenariului, dar și cu uluitoarea candoare a eroinei principale. A, nu ți-am zis, Pierce Brosnan joacă rolul principal masculin.

21 Jump Street
Comedia cu Jonah Hill şi Channing Tatum în roluri de polițiști pedepsiți să se infiltreze într-un liceu este o adevărată "pasăre rară" în cinematografe: nu este doar o comedie cât se poate de reuşită, ci şi un remake care a reuşit să atragă laudele criticilor şi să facă să dispară ca prin minune banii din buzunarele amatorilor de distracţie la cinema. Dacă iniţial acestui film nu prea i se dădeau şanse de către specialişti, iată că un scenariu reuşit şi şarmul protagoniştilor au transformat premiera într-un adevărat succes. 21 Jump Street a primit ratingul „interzis minorilor”, așa că te poți aștepta la câteva surprize incomode de-a lungul celor 109 minute. Comentarii despre popularitate, carieră, prejudecăți și prietenie sunt sarea și piperul acestui film inspirat de serialul omonim care l-a transformat pe Johnny Depp, acum un sfert de veac, într-un idol al adolescenților americani.

Bineînțeles, numărul comediilor apărute în 2012 este mult mai mare. De fapt, în topul încasărilor tronează American Reunion, cel de-al patrulea film din populara serie Plăcintă americană. L-am văzut, dar am râs doar de câteva ori și chiar nu-l putem pune într-un top comic al anului. Mai poți încerca The Dictator, cu Sacha Baron Cohen în rolul unui dictator de origine arabă nevoit să se descurce pe cont propriu în New York. Nu recomandăm deloc, în schimb, cele două comedii cu Adam Sandler apărute anul acesta, Băiatu' tatii și Jack și Jill. Nici The Watch/Extra' pază-n cartier, cu Ben Stiller, nu prea ne-a mers la inimă, dar nu același lucru îl putem spune despre Intouchables/Invincibilii, populara comedie franceză apărută anul trecut și lansată la noi în aprilie. Chiar e un film de văzut!

Ție care ți se pare cea mai bună comedie a anului?

  • cosmin742000
    pe 5 decembrie 2012 12:26
    Singura comedie pe care am vazut-o din cele 3 a fost Ted foarte foarte slaba, pot sa zic ca pe 2012 am mai vazut o singura comedie si aia foarte foarte slaba Wanderlust
  • aavramescu23
    pe 5 decembrie 2012 12:59
    Cele mai tare comedie din punctul meu de vedere e Crazy,stupid,love. Ted mi s-a parut o aberatie, nu stiu cum de au acceptat Mark Whalberg si Mila Kunis sa joace in asa o ineeptie.
  • legolas05
    pe 5 decembrie 2012 13:20
    Ted si 21 Jump Street le-am vazut si nu mi-au placut niciuna,slab anul asta cu comediile,iar la Ted ma mir cum de a facut incasari de 500 mil $ in toata lumea
  • wildinthecountry
    pe 5 decembrie 2012 13:56
    hmmm nici o comedie tare anul asta nimik
  • Ovidiu239
    pe 5 decembrie 2012 14:40
    sincer n-am vazut decat cateva, dar din cate am vazut, 21 jump street mi-a lasat o impresie foarte, foarte buna
  • thecrow36
    pe 5 decembrie 2012 14:53
    am vazut si niciuna nu mi s-a parut deosebita. iar ted nu am rezistat mai mult de 15 min sa ma uit. aberanta tipic pentru consumatorul american de filme.singura comedie care mi-a placut cu adevarat a fost "this means war". dar nu stiu daca e din 2012. cert e ca anul asta am vazut-o
  • emi4bt
    pe 5 decembrie 2012 16:01
    The Campaign ++ Ted ++That's My Boy++American Reunion++Dark Shadows++The Dictator++This Means War++A Thousand Words++
  • DerFuhrer
    pe 5 decembrie 2012 16:01
    Nu stiu de ce atatea comentarii negative la Ted, mie unu mi-a placut si m-am simtit bine la el, da, are stereotipuri tipice dar nu mi-au influentat experienta, a fost o comedie reusita
  • Bayard
    pe 5 decembrie 2012 18:39
    Mie mi-a placut 21 Jump Street.... celelalte nu prea.
  • tonymaestrul
    pe 5 decembrie 2012 18:42
    21 jump street number one:)
  • darksega
    pe 5 decembrie 2012 19:13
    cea mai buna comedia din 2012 a fost The Expendables 2
  • Manusa
    pe 5 decembrie 2012 19:27
    Ted si 21 Jump The Street au fost amuzante....mi-au placut.
  • BestDreamer
    pe 5 decembrie 2012 19:27
    21 Jump Street mi-a placut, insa Ted a fost slabut rau.
  • blackheart4you
    pe 5 decembrie 2012 19:52
    21 JS n-a fost asa de rau..
  • SANDA45
    pe 5 decembrie 2012 20:07
    anul asta comediile lasa de dorit,ted a foat amuzant!
  • Macabru
    pe 5 decembrie 2012 20:29
    Doar Ted si American Reunion am vazut. Din celebrul American Pie, aveam mari asteptari, dar m-a dezamagit grav. De la Ted, nu ma asteptam sa fie ceva de capul lui, si cam asa fost. Au fost anumite faze, sa zicem "haioase", adica asa, un zambet in coltul gurii, dar cam atat. Slab rau anul asta la capitolul Comedie si Horror. S-a mers mai mult pe Thriller, SF si Drama.
  • v0ltz
    pe 5 decembrie 2012 20:38
    American Reunion, Ted si 21 Jump Street mi-au placut mult.
  • Chelbos
    pe 5 decembrie 2012 20:44
    american reunion, 21 si thats my boy am vazut. au fost ok doar atat.
  • alex_il_fenomeno
    pe 5 decembrie 2012 21:08
    Ted, foarte original, 21 Jump Street interesant pentru situatii si aerul adolescentin iar Dictatorul neasteptat, avand in vedere ca eram sceptic in privinta lui.
  • IchigoWolf
    pe 5 decembrie 2012 23:00
    Ted mi s-a parut cea mai hilara . Si ar putea fi adaugata si Pitch Perfect , desi din pacate nu a fost lansat la noi . Tocmai l-am vazut si e absolut hilar , plus original :) .
  • mihaela.siclusan
    pe 6 decembrie 2012 00:45
    recomand Intouchables
  • AeroX
    pe 6 decembrie 2012 01:19
    Mi-a placut doar The Best Exotic Marigold Hotel. N-a fost comedie overall, dar bate majoritatea filmelor de anul asta.
  • victor_neo75
    pe 6 decembrie 2012 02:56
    Nu prea au fost comedii memorabile anul asta la cinema. Dintre cele de la cinema mi-au placut Intouchables, 21 Jump Street, Magic Mike, Friends with Kids, The Five-Year Engagement, Ted si The Best Exotic Marigold Hotel. Dintre cele mai putin cunoscute recomand Moonrise Kingdom (2012), A Few Best Men (2011), Demoted (2011), 10 Years (2011), Win Win (2011) si Ruby Sparks (2011). Mai sunt si altele de vazut, anul nu s-a terminat, si anume Silver Linings Playbook si This Is 40 care vor fi lansate in 2013.
  • Doar.Sucre
    pe 6 decembrie 2012 10:55
    Nu stiam eu unde sau strans criticii cu degetele in fund din sala de cinema. 21 Jump Street - superba idee si foarte troll aparitia lui Johny , tinand cont participarea lui in serialul vechi cu acelas nume. Si a fost o mare revenire pentru comediile adolescentine . Ted - o comedie ,,obscena" sau pentru cei cu scaun la cap , fara perdea. Superba , nu exista cea mai buna comedia a anului , dar cu siguranta am ras la cinema de am facut febra musculara. American Reunion - am ras iara , prea mult , prea bine , superb! Mi-a placut revenirea la povestea initiala , intr-un fel sau altul. Dictator - asteptat , vizionat , meritat.
  • carcel_claudiu
    pe 6 decembrie 2012 20:15
    Here comes the boom merită, ar fi chiar în top!
  • SST13
    pe 13 decembrie 2012 09:41
    cine a facut acest top 3 are experienta si cuostiintele unei felii de ceapa
  • toma_sv
    pe 18 decembrie 2012 00:53
    TED cel mai bun film
  • monicarusu25
    pe 17 ianuarie 2013 15:33
    jump street mi se pare o comedie interesanta.
  • silviu_ciobanu
    pe 23 ianuarie 2013 04:13
    chiar mi-au placut si ted si that s my boy si 21 jump street si the watch....
  • dony10
    pe 10 februarie 2013 19:35
    indiscutabil Intouchables este ce mai tare comedie a anului trecut.
  • Tyybi1
    pe 2 mai 2016 21:27
    Un articol foarte interesant!
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Filme
Persoane