Cinemagia recomandă cinci filme fără Iisus de (re)văzut de Paște

Filme de (re)văzut de Paște, cu familia, dar fără o tematică pascală

Filmul ideal de văzut în familie trebuie să mulțumească toate vârstele fără să cadă în patima segregării generaționale. Adică să le putem citi diferit în funcție de vârstă, în virtutea unui mesaj umanist universal, fără să ne mai punem problema aparent ireconciliabilă vizavi de ce e moral sau nu să arătăm copiiilor.

Printre astfel de filme se încadrează animațiile Inside Out, The Lion King, The Aristocats, Wall-E, Up, Finding Nemo sau chiar niște episoade de Oscar din vechea serie patruzecistă Tom și Jerry. Dar dacă nu ai văzut fabula stop-motion a lui Wes Anderson, Fantastic Mr. Fox, ar fi o ocazie bună.

Fantastic Mr Fox (r: Wes Anderson)

Wes Anderson creează aici o haioasă lume miniaturală, o fabulă despre maturizare, dar mai ales despre maturizarea părinților, într-o lume ca o casă de păpuși superb asamblată și colorată. Moravurile și crizele de personalitate sunt puse în cârca acestor animale, precum Mr Fox, o vulpe carismatică, dar ca vulpea, cam cleptomană, și ca omul, cam înamorat de sine. Rezultatul e o poveste puternică despre reconciliere și despre relații sănătoase.

Playtime & Mon Oncle (r: Jacques Tati)

Dacă nu optezi pentru o animație, atunci recomandăm comediile fără dialog (și fără vârstă) ale lui Jacques Tati, construite exclusiv din gag-uri vizuale. Influența lui Tati o recunoaștem imediat în filmele lui Wes Anderson, mai ales suprarealismul armoniei cromatice.

Monsieur Hulot, personajul recurent și buf din filmele sale, e mereu luat cu asalt de tehnologia ostilă și de industrializarea din jurul lui, care prinde viață. Măiestria lui Tati constă în a orchestra precis aceste obiecte și decoruri, precum și zecile de personaje care angrenează simultan tot atâtea povești, într-un crescendo ritmic ce ne dă senzația unui haos controlat, unde sunetul sau culoarea ajung să ne ghideze atenția de la o poveste la alta și de la un gag la altul. 

Însă senzația universal valabilă a universului lui Tati, care transcede cuvintele, e fragilitatea relației noastre cu tehnologia. Și, implicit, cu noi înșine. 

E.T. & Jurassic Park (r: Steven Spielberg)

Spielberg surprinde fascinația copilărească, primordială în fața vieții, în fața miraculosului sau a supranaturalului. Iar acea fascinație a devenit un reper solid în memoria noastră colectivă, dovadă fiind colecția nesfârșită de meme și de E.T. Go Home-uri. Cum să uităm vreodată imaginea de pe afișul filmului a băiețelului și extraterestrului zburând pe bicicletă, profilați pe o lună plină prin excelență hollywoodiană și acompaniați de simfonia memorabilă a lui John Williams? Sau cum să uităm de stupoarea exploratorilor care asistă la miracolul recreării unui dinozaur imens într-un parc tematic? Tot așa cum noi, spectatorii, asistăm la miracolele efectelor speciale digitale. Iar când un film ca Jurassic Park devine o adevărată franciză, e reconfortant să ne întoarcem la origini.