Contaminarea realităţii: trei filme care au îngrozit lumea
Firul care leagă producţii şocante precum Cannibal Holocaust, The Blair Witch Project şi Paranormal Activity
Anii '90. Un copil se întoarce de la şcoală şi face cel mai firesc lucru: dă drumul la televizor. Este ora 14 şi, pe un canal de cablu de provincie care piratează - în vidul legislativ al acelui deceniu - filme italiene începe Cannibal Holocaust. Nu există niciun avertisment asupra a ceea ce va urma, niciun "pătrat roşu" şi nicio informaţie care să contextualizeze. Experienţa devine traumatizantă: copilul priveşte violenţa extremă de pe ecran, convins că totul este real şi că acei cineaşti ajunşi într-un trib amazonian au sfârşit în cel mai cumplit mod cu putinţă...
Cannibal Holocaust, de la a cărui lansare s-au scurs deja mai bine de patru decenii, a reuşit să şteargă graniţa dintre ficţiune şi realitate. Nu a "mers" doar la un elev de gimnaziu din România anilor '90, ci la mulţi dintre spectatorii adulţi din epocă. Ruggero Deodato, regizorul filmului, chiar a fost acuzat (şi nu de opinia publică, ci de procurori) că şi-a ucis actorii în faţa camerei de luat vederi pentru a mări doza de realism a filmului şi a trebuit să-i aducă la tribunal pentru a dovedi magistraţilor că acuzaţiile sunt absurde. Oriunde a fost proiectat, Cannibal Holocaust a provocat isterie şi reacţii extreme: a fost interzis în peste 50 de ţări la lansare, interdicţie păstrată chiar şi azi în ţări mai conservatoare.
Eficienţa lui Cannibal Holocaust vine din faptul că filmul distruge, prin anumite opţiuni narative, prima convenţie a cinema-ului, adică separarea clară dintre spectatorul aşezat în scaunul de cinema şi lumea de pe ecran. Chiar dacă idealul cinema-ului este să captiveze, adică să convingă publicul că pe ecran se află o "realitate", până şi un copil îşi dă seama că între lumea noastră şi ceea ce se întâmplă pe ecran există o separare categorică. Prin introducerea procedeului narativ al "materialului filmat găsit" ("found footage"), Deodato a distrus această separare, contaminând realitatea spectatorului cu atrocităţile din ficţiunea sa.
Controversele, cenzura şi interdicţiile care au însoţit Cannibal Holocaust în periplul său mondial au făcut ca două decenii mai târziu, când exact aceeaşi metodă este folosită în The Blair Witch Project, horror-ul regizat de Daniel Myrick şi Eduardo Sánchez să fie întâmpinat cu osanale aduse originalităţii sale. Nu este nimic original în The Blair Witch Project, dar echipa filmului preia eficient metoda "found footage" şi, împreună cu un marketing inovator, filmul a reverberat puternic în epocă, ajungând să devină unul dintre cele mai rentabile producţii realizate vreodată. Există controverse privind bugetul său, dar acesta nu a depăşit un milion de dolari, în timp ce încasările totale s-au apropiat de 250 de milioane.
De fapt, unde inovează The Blair Witch Project este în marketing. Într-o perioadă când filmele erau promovate clasic, cu afişe, trailere şi apariţii ale cineaştilor la emisiuni populare, The Blair Witch Project este considerat a fi unul din primele filme promovate în principal online. Echipa a folosit inclusiv false reportaje TV privind dispariţia personajele principale, trei studenţi la facultatea de film care investighează cinematografic legendele privind o pădure "blestemată", materialull filmat fiind găsit la luni de zile de la dispariţia lor.
La primele proiecţii ale filmului, la festivalul de la Sundance, cineaştii au împărţit afişe cu pozele celor trei actori principali, implorând spectatorii să alerteze autorităţile dacă au vreo informaţie despre unde s-ar putea afla aceştia. În acelaşi timp, actorilor li s-a interzis să vină la proiecţiile de gală ale filmului, echipa de marketing alimentând pe forumurile online ideea că materialul filmat prezentat pe ecran este cât se poate de real şi că cei trei studenţi au dispărut fără urmă.
Zece ani mai târziu vine rândul lui Paranormal Activity, un alt found footage eficient şi un nou exemplu de marketing inteligent. Realizat exclusiv din imaginile surprinse de camerele de supraveghere din casa unui cuplu bântuit de o entitate paranormală, filmul a fost realizat în 2007 şi lansat abia în 2009. Proiectat în cadrul festivalului de film horror Screamfest în 2007, Activitate paranormală a atras atenţia unui angajat mărunt din cadrul celei mai importante agenţii de impresariat din SUA, CAA, şi, din aproape în aproape, regizorul Oren Peli a ajuns să-şi vândă filmul chiar lui Steven Spielberg şi companiei sale DreamWorks. Apoi filmul a stat în sertar o perioadă, DreamWorks plănuind de fapt să nu-l mai lanseze, ci să-l refacă într-o producţie cu buget mare. O proiecţie-test la care spectatorii au început să iasă din sală pentru că filmul li se părea prea înfricoşător a convins DreamWorks că s-ar putea să aibă în mână un diamant neşlefuit.
După câteva retuşuri, filmul a avut o lansare restrânsă, în câteva centre universitare. Regizorul Oren Peli i-a îndemnat pe doritori să ceară proiecţii cu filmul prin intermediul unui site, un milion de astfel de cereri fiind înregistrate rapid, iar Activitate paranormală a devenit unul din primele exemple de marketing viral din istorie. La un cost de producţie de doar 15.000 de dolari, filmul a generat aproape 195 de milioane de dolari încasări, fiind adesea citat ca cel mai rentabil film realizat vreodată. Este de menţionat că Activitate paranormală a generat şase continuări, prequel-uri şi spin-off-uri, cu încasări totale de aproape 900 de milioane de dolari.
