Contele de Monte Cristo, o adaptare spectaculoasă în care răsună limba română

Anamaria Vartolomei se remarcă în rolul lui Haydée, complotând în română alături de celebrul conte, într-un film francez care păstrează esența romanului lui Dumas

După ce a avut un succes fulminant la box office, cu încasări de peste 38 de milioane de dolari în Franța și aproape 75 de milioane de dolari la nivel global (potrivit Box Office Mojo până la data de 18 decembrie), Contele de Monte Cristo ajunge și în România, unde va avea premiera vineri, 20 decembrie. Aceasta este producția franceză cu cel mai mare buget din 2024, fiind estimat la 42.9 milioane de euro.

Adaptarea unei opere literare în formă cinematografică este inerent complicată deoarece necesită deseori modificări față de textul original pentru a se potrivi formatului audio-vizual. Adaptarea unui roman clasic este cu atât mai provocatoare, având în vedere că are o bază largă de fani care vor compara inevitabil ecranizarea cu îndrăgita lor carte. Așadar, pot apărea sentimente de dezamăgire atunci când pelicula nu rămâne fidelă operei originale.

Contele de Monte Cristo a fost scris de Alexandre Dumas între 1844 și 1846 și se încadrează în categoria de mai sus, reprezentând un roman de referință în literatura franceză, adaptat de peste 40 de ori pentru micul și marele ecran. Scenariștii Matthieu Delaporte și Alexandre de La Patellière au ecranizat în ultimii doi ani două blockbustere ce surprind povestea din Cei trei muschetari - filme în mare măsură apreciate de fani și critici deopotrivă; iar acum revin în cinematografe cu o nouă aventură marca Dumas, pe care o și regizează. Deși aceștia își permit să modifice sau să ignore anumite momente din carte, scenariștii mențin vii mesajele scriitorului despre răzbunare, dreptate, izbăvire și speranță.

Povestea are loc în Franța și Italia între anii 1815 și 1839, în perioada de restaurare a monarhiei franceze, după căderea lui Napoleon. După ce tânărul marinar Edmond Dantès (Pierre Niney) este numit căpitan în urma salvării unei femei naufragiate, acesta revine acasă pentru a se căsători cu logodnica sa, Mercédès Herrera (Anaïs Demoustier). Însă, în ziua nunții, Edmond este acuzat pe nedrept de bonapartism și închis în fortăreața Château d'If. Acolo, îl întâlnește pe Abbé Faria (Pierfrancesco Favino), un deținut învățat ce îl educă și îi dezvăluie locația unei comori templiere. După 14 ani, Edmond evadează, găsește comoara și se întoarce în societatea franceză drept Contele de Monte Cristo, hotărât să se răzbune pe cei care l-au trădat.

Filmul relevă o aventură epică din care nu lipsesc comploturile, luptele cu sabia și navigarea pe mare. Deși are o durată de aproape trei ore și concentrează o poveste de peste 1200 de pagini, pelicula are un ritm rapid și numeroase secvențe de acțiune, dar și momente de respiro ce mențin echilibrul. Dezvăluirea planurilor contelui crește tensiunea, protagonistul și cei doi aliați ai săi - André și Haydée - complotând în cel mai minuțios mod posibil, iar consecințele acțiunilor acestora sunt cu atât mai palpitante. Toate acestea reușesc să creeze o experiență atât de captivantă încât mărturisesc că nu am avut timp să mă plictisesc. 

Actrița româncă Anamaria Vartolomei în Contele de Monte Cristo

O inovație a acestei adaptări este faptul că Haydée, fiica lui Ali Pașa din Ioannina, vorbește româna, la fel ca și Contele de Monte Cristo, iar aceștia recurg uneori la limba noastră pentru a-și transmite confidențe - spre surprinderea și amuzamentul publicului de la avanpremieră.

Dacă în carte Haydée nu are nicio legătură directă cu Țara Românească, fiind fiica unui conducător otoman din zona Greciei, în film aflăm că a fost vândută ca sclavă în Valahia, iar apoi cumpărată și eliberată de protagonist. Faptul că o adaptare modernă a unui roman clasic prezintă o variantă inedită în care se stabilește o legătură cu Țara Românească și limba română nu numai că îi conferă lui Haydée o nouă dimensiune, dar și evidențiază importanța și impactul culturii române în Franța. Mai mult, scenariștii au adaptat povestea la epoca noastră, conferindu-i mai multă putere acestui personaj: dacă în roman Haydée este o sclavă subjugată contelui, în această versiune ea devine o colaboratoare proactivă, ce dorește să se răzbune pe cei care i-au distrus familia.

Distribuția este bine aleasă, iar Pierre Niney pare făcut pentru rolul lui Edmond, un personaj complex ce suferă îndelung și se transformă profund, devenind un maestru al planificării și disimulării. El le calcă pe urme unor mari actori precum Louis Jourdan, Jean Marais, Richard Chamberlain, Jim Caviezel și Gérard Depardieu (deși ultimul a picat în dizgrație în urma acuzațiilor de agresiune sexuală și a problemelor fiscale) și reușește să creeze un protagonist șarmant și convingător. Dacă la început acesta se remarcă prin inocență, schimbarea personajului este palpabilă, iar Niney transmite ulterior durerea pe care o resimte Contele și conflictul interior între a-și duce răzbunarea până la capăt și a-i ierta pe cei care i-au greșit. Secvențele dintre el și Anaïs Demoustier (în rolul lui Mercédès) sunt indiscutabil unele dintre cele mai puternice. Cei doi abundă în carismă, mai ales atunci când personajele lor se reîntâlnesc, iar privirile dintre aceștia sunt pline de însemnătate și emoție.

Cu riscul de a părea subiectiv, una dintre actrițele ce se remarcă cel mai tare este Anamaria Vartolomei, nu numai prin accentul ei distinct din limba franceză, dar mai ales prin șarmul și autonomia de care dă dovadă. Actrița româncă joacă excelent și reușește să contureze în multiple nuanțe atât o femeie seducătoare (ca parte a planului pe care îl pune la punct alături de Conte), cât și una puternică ce își ia viața în propriile mâini. Vartolomei ar merita o nominalizare la Oscar pentru rol secundar.

Antagoniștii sunt și ei distribuiți într-un mod propice. Fernand de Moncef, Gérard de Villefort și Căpitanul Danglars sunt reprezentați nimerit de actorii Bastien Bouillon, Laurent Lafitte, respectiv Patrick Mille, aceștia reușind să fie cu adevărat antipatici și având diverse motive ascunse pentru acțiunile lor. 

Bastien Bouillon, Anaïs Demoustier și Pierre Niney în Contele de Monte Cristo

Imaginea semnată de Nicolas Bolduc (directorul de imagine care a colaborat cu Delaporte și de La Patellière și în Cei trei muschetari) dezvăluie cu măiestrie epoca restaurației lui Ludovic al XVIII-lea, creând cadre plăcute din punct de vedere estetic și compozițional. Dacă în secvențele din tinerețea lui Edmond predomină culorile calde ce denotă speranța unui viitor luminos, cele din închisoare sunt reci, întunecate și contribuie la crearea unui sentiment de izolare și alienare socială. Compoziția cadrelor este de asemenea remarcabilă, mai ales modul în care personajele sunt încadrate în palatul Contelui. Sunetul este și el esențial în crearea atmosferei, iar coloana sonoră compusă de Jérôme Rebotier se potrivește de minune epocii.

Cea mai nouă adaptare Contele de Monte Cristo readuce la viață o operă remarcabilă a lui Dumas și reușește sarcina sisifică de a ilustra în mod coerent și concis o poveste extraordinar de bogată, fără a lăsa prea multe fire narative în derivă. Jocul actorilor, imaginea și sunetul reprezintă puncte forte, iar faptul că o actriță româncă și însuși limba noastră maternă este recunoscută de către cineaștii francezi nu poate decât să ne bucure. Această peliculă merită să fie văzută la cinema și poate fi o alegere excelentă atât pentru iubitorii scriitorului francez care sunt deschiși la o versiune nouă, cât și pentru publicul larg.